Prima pagină » Știri politice » Liderii PSD se reunesc luni în ședința BPN. Propunerile de amendare a OUG care blochează investițiile, pe ordinea de zi

Liderii PSD se reunesc luni în ședința BPN. Propunerile de amendare a OUG care blochează investițiile, pe ordinea de zi

Alexandru Tudor
Liderii PSD se reunesc luni în ședința BPN. Propunerile de amendare a OUG care blochează investițiile, pe ordinea de zi

Liderii Partidului Social Democrat se reunesc luni, de la ora 11.00, într-o ședință hibrid a Biroului Politic Național. Întâlnirea a fost anunțată încă de joi de reprezentanții partidului, care au acuzat atunci că ordonanța de urgență pusă în transparență decizională de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) referitoare la blocarea proiectelor din PNRR și „Anghel Saligny” „nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare și, prin urmare, nu a primit avizul miniștrilor PSD”.

Social-democrații mai transmitea că vor stabili un set de propuneri pentru amendarea actualului proiect în ședința Biroului Permanent Național de luni.

PSD consideră că actuala formă a proiectului de ordonanță de urgență care vizează suspendarea unor finanțări din PNRR trebuie revizuită deoarece este necesară o examinare obiectivă a proiectelor care sunt într-un stadiu avansat de execuție.

PSD și-a exprimat foarte clar și foarte ferm decizia de a nu mai susține nicio decizie majoră a Guvernului care este promovată fără a exista un consens politic între partidele din arcul guvernamental. Respectarea mecanismului decizional convenit în Acordul Politic este necesară pentru buna funcționare a Guvernului”, se mai arată în comunicatul PSD.

În încheierea comunicatului de presă, reprezentanții PSD mai transmiteau că partidul va ține cont de constrângerile bugerare, „dar nu poate accepta ca investițiile avansate din PNRR să depindă de o decizie arbitrară a unui ministru”.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Liderii europeni discută duminică despre vizita lui Zelenski la Washington. Nicușor Dan, prezent și el la discuții

Ilie Bolojan anunță că măsurile de corecție fiscală se vor finaliza „spre sfârșitul anului viitor”: „România poate trece prin această perioadă”

Ilie Bolojan, despre măsurile de austeritate: „Nu e o plăcere pentru nimeni să ia astfel de măsuri” / „Nu e o problemă pentru mine că voi ieși prost”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Cele trei misiuni „fără precedent” pe care China ar trebui să le execute dacă va invada Taiwanul
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Loredana Groza, răvășitoare în Monaco. Artista și-a surprins fanii cu imagini spectaculoase în costum de baie
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce AMENDĂ vei plăti dacă ești prins cu 91 km/h în localitate? Suma a crescut cu 300 de lei
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Dacă unii dintre primii conducători ai lumii au fost, de fapt, femei?