Prima pagină » Știri politice » Programul „RABLA” va fi lansat în consultare publică la sfârșitul săptămânii. Vouchere mai mici și fonduri de 200 de milioane de lei

Programul „RABLA” va fi lansat în consultare publică la sfârșitul săptămânii. Vouchere mai mici și fonduri de 200 de milioane de lei

Programul „RABLA” va fi lansat în consultare publică la sfârșitul săptămânii. Vouchere mai mici și fonduri de 200 de milioane de lei

Ministerul Mediului anunţă relansarea programului Rabla în luna septembrie, cu o alocare de 200 de milioane de lei. Ghidul actualizat va fi pus în dezbatere publică până la finalul acestei săptămâni, iar una dintre principalele modificări este reducerea valorii voucherelor.

„În şedinţa de Guvern de astăzi (marţi – n.r.), la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a fost adopată Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul urmăreşte reducerea presiunii asupra bugetului şi direcţionarea fondurilor Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) către programe de mediu care pot fi finalizate la termen şi care aduc un impact direct, rapid şi măsurabil în reducerea emisiilor şi protecţia mediului”, transmite ministerul.

Oficialii subliniază că Rabla rămâne un program de mediu, dar are și un rol strategic pentru industria auto din România, sprijinind în același timp tranziția către o mobilitate mai curată.

Potrivit datelor ministerului, România și-a îndeplinit deja ţinta din PNRR privind casarea a 250.000 de autoturisme poluante. În cei 20 de ani de implementare, programul a dus la scoaterea din circulaţie a peste un milion de maşini vechi.

Ministrul Mediului: „Am ales să finanţăm doar acele programe care aduc beneficii clare”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, explică că motivele deciziei de a reduce valoarea voucherelor și de a prioritiza programele cu efect imediat.

„Într-un an cu constrângeri bugetare, am ales să finanţăm doar acele programe care aduc beneficii clare: mai puţină poluare în oraşe, mai puţine conflicte cu fauna sălbatică şi mai multă siguranţă pentru oameni. Această ordonanţă nu închide definitiv programele AFM. Guvernul îşi păstrează opţiunea de a aproba, prin memorandum, şi alte proiecte până la finalul anului. Ne asigurăm astfel că fiecare leu din Fondul pentru Mediu este folosit eficient pentru proiecte realizabile într-un timp scurt, cu efecte directe şi vizibile pentru oameni şi pentru mediu”, susține Diana Buzoianu.

Ministerul Mediului mai precizează că va publica lista actualizată a programelor AFM şi calendarul relansării acestora, în funcție de deciziile guvernamentale și de disponibilitatea fondurilor europene și naționale.

Foto: Shutterstock


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Dmitri Medvedev amenință Finlanda: „Se află acum pe lista țintelor nucleare ale Rusiei. Bucură-te, ai atins apogeul securității!”
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
35.000 de componente străine în dronele și rachetele cu care Rusia a atacat într-o singură zi
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum avem grijă de ochii noștri în era tehnologiei?