Prima pagină » Actualitate » Alexandru Rogobete, „PEDEAPSĂ” radicală pentru Spitalul Floreasca: „Centrul de Arşi și-a pierdut calitatea de centru, devine unitate funcţională”

Alexandru Rogobete, „PEDEAPSĂ” radicală pentru Spitalul Floreasca: „Centrul de Arşi și-a pierdut calitatea de centru, devine unitate funcţională”

Ruxandra Radulescu
Alexandru Rogobete,

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a luat măsuri ferme în ceea ce privește Centrul de Arși de la Spitalul Floreasca, în urma neregulilor grave sesizate recent, și a anunțat că secția și-a pierdut calitatea de „centru” și devine „unitate funcțională de arși”, unde vor fi trataţi pacienţi ”într-o anumită limită de arsură”. De asemenea, acesta a declarat că legislaţia va fi schimbată astfel încât situațiile din ultima perioadă să nu se mai repete.

”În spaţiul public, în ultima perioadă, au existat numeroase presiuni pentru tratarea pacienţilor cu arsuri grave în România, am demarat atunci un control la toate unităţile din ţară şi în următoarele două săptămâni, estimez eu, vom modifica legislaţia astfel încât situaţia de la spitalul Floreasca să nu se mai repete sau să fie limitată cât se poate de mult”, a declarat Alexandru Rogobete.

Alexandru Rogobete a explicat că ancheta în cazul Spitalului Floreasca este derulată de Parchet.

”Ancheta este în momentul de faţă derulată de către Parchet şi nu vă potda detalii suplimentare”, a precizat Rogobete.

Oficialul a adăugat că  Centrul de Arşi de la Floreasca şi-a pierdut calitatea de Centru.

”Centrul de Arşi de la Floreasca şi-a pierdut calitatea de centru şi devine unitate funcţională de arşi, adică va trata pacienţi cu arsuri într-o anumită limită de arsură şi de complexitatea cazului”, a declarat Alexandru Rogobete.

Cazul Laviniei Vlad a revoltat o țară întreagă

La începutul lunii august a fost semnalat un focar de Candida Auris la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, după ce o pacientă cu arsuri grave pe 70% din suprafața corpului, Lavinia Vlad, a fost transportată de urgență la un spital din Belgia, în stare gravă din cauza bacteriilor contactate în instituția medicală din România.

Rogobete a adăugat că, în urma controlului, a reieșit că nu există sistem de ventilaţie HVAC (n. red, evacuarea aerului viciat şi filtrarea aerului proaspăt), deşi în memoriul tehnic realizat de către Spitalul Floreasca şi de către fostul manager de la acea perioadă „scria negru pe alb că există”, iar Direcţia de Sănătate Publică „a confirmat, din păcate, acest lucru în documente, dar el nu există în realitate”.

„Spaţiile nu respectă normativul şi nu sunt corespunzătoare conform unui centru de arşi, lucru confirmat de către fostul manager în memoriul tehnic şi, din păcate, reconfirmat de către Direcţia de Sănătate Publică atunci când s-a eliberat avizul”, a mai spus Alexandru Rogobete.


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!