Prima pagină » Știri externe » ALERTĂ la o școală din Germania. O profesoară a fost înjunghiată, iar polițiștii l-au împușcat pe suspect în timpul operațiunii de arestare

ALERTĂ la o școală din Germania. O profesoară a fost înjunghiată, iar polițiștii l-au împușcat pe suspect în timpul operațiunii de arestare

ALERTĂ la o școală din Germania. O profesoară a fost înjunghiată, iar polițiștii l-au împușcat pe suspect în timpul operațiunii de arestare

Este alertă în Germania, după un atac petrecut la o școală din Essen, informează presa locală.

Din primele informații, se pare că o profesoară ar fi fost înjunghiată în timpul orelor de curs, aceasta fiind transportată de urgență la spital. Suspectul a reușit să fugă de la fața locului, dar a fost ulterior împușcat de către polițiștii care porniseră în căutarea sa, informează Reuters.

„Profesorul a fost înjunghiat de mai multe ori în timpul atacului”, a anunțat inițial pe rețeaua socială X poliția landului Renania de Nord-Westfalia, precizând că a desfășurat numeroase efective la fața locului.

Suspectul a fost arestat

La scurt timp, Poliția a anunțat că atacatorul a fost arestat și rănit cu focuri de armă. „În timpul arestării, agenții au făcut uz de armă de foc. Suspectul a fost rănit și primește în prezent îngrijiri medicale”, a transmis Poliția, fără a oferi deocamdată alte informații asupra atacului sau identității atacatorului.

Un purtător de cuvânt al poliției din Essen, Pascal Pettinato, a declarat pentru postul de televiziune NTV că nu poate spune dacă a fost vorba despre „un atac țintit sau nu”.

Potrivit cotidianului german Bild, victima ar fi o femeie care a fost înjunghiată în abdomen și care necesită o intervenție chirurgicală de urgență. Autorul agresiunii ar fi un elev al acestei școli de formare profesională.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Gândul a avut dreptate: avionul Ursulei von der Leyen NU a fost bruiat de ruși. Autoritățile bulgare au recunoscut ceea ce Gândul a demonstrat deja de 2 zile

INCIDENT grav la Berlin. O mașină a intrat într-un grup de oameni. Mai multe persoane, majoritatea copii, au fost rănite

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!