Prima pagină » Știri externe » INCIDENT grav la Berlin. O mașină a intrat într-un grup de oameni. Mai multe persoane, majoritatea copii, au fost rănite

INCIDENT grav la Berlin. O mașină a intrat într-un grup de oameni. Mai multe persoane, majoritatea copii, au fost rănite

Un autoturism a intrat într-un grup de persoane, joi, pe o stradă din capitala Germaniei, Berlin, mai multe persoane fiind rănite în urma impactului.

Autoritățile spun că, din primele informații, se pare că este vorba despre un accident. Mașina, un BMW, a intrat într-un grup de aproximativ 15 copii cu vârste cuprinse între 7 și 8 ani care se aflau pe trotuar, arată BILD.

Potrivit unui oficial local, trei dintre copii au fost răniți ușor, în timp ce o îngrijitoare care se îi însoțea pe aceștia a fost rănită grav. Atât copiii, cât și femeia, au ajuns la spital. Polițiștii sosiți la fața locului l-au reținut pe șofer și au prelevat probe pentru a stabili dacă acesta consumase alcool sau alte substanțe.

Autoritățile cred în acest moment că este vorba despre un simplu accident, mai notează presa germană.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comisarul european pentru Extindere anunță că Muntenegru ar putea ADERA la UE în 2028

Comisia Europeană a APROBAT Acordul de liber schimb cu Argentina, Brazilia și alte țări Mercosur. Ce urmează

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Câți dintre angajații români suferă de burnout? Numărul este îngrijorător!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!