Prima pagină » EXCLUSIV » Culisele măcelului de la Craiova. Ce a declanșat războiul între clanurile mafiote de la marginea orașului

Culisele măcelului de la Craiova. Ce a declanșat războiul între clanurile mafiote de la marginea orașului

Andrei Dumitrescu

Scandalul sângeros soldat cu un mort și nouă răniți, dintre care trei în stare gravă care a zguduit, sâmbătă, Craiova, ar fi fost plănuit încă de aproape două  luni. Ar fi vorba despre o răzbunare după ce un tânăr, membru al uneia dintre familiile de romi care locuiesc în apropierea Parcului Romanescu, ar fi fost bătut și înjunghiat după un conflict în trafic.  

„În această dimineață, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova, are loc un conflict între mai multe persoane.

La fața locului au fost mobilizate efective sporite de polițiști și jandarmi, unele dintre persoanele implicate părăsind locul producerii evenimentului.

La scurt timp, aceștia au fost prinși de polițiști în localitatea Braniște.

În urma evenimentului, un bărbat a decedat, patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngriji medicale, iar alte trei persoane se află în custodia polițiștilor.

Având în vedere circumstanțele comiterii faptei, cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale”, a anunțat, sâmbătă, IPJ Dolj.

Ura dintre familii mocnea de două luni

Surse apropiate anchetei au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că măcelul de sâmbătă dimineață are legătură cu un alt incident violent produs cu două luni înainte, tot pe bulevardul Nicolae Romanescu. Sursele citate au afirmat că un interlop din zonă cunoscut sub numele de Auraș al lui Banu s-ar fi șicanat în trafic cu un alt șofer, care era însoțit de un bărbat. Inițial, incidentul a rămas fără urmări, iar cele două autoturisme au luat-o pe drumuri diferite. La un moment dat, în mașina în care se aflau cei doi bărbați s-ar fi urcat și un adolescent, membru al clanului Remus.

La scurt timp, însă, Auraș al lui Banu ar fi recunoscut în trafic autoturismul respectiv și a decis să dea o lecție atât șoferului cât și celor care îl însoțeau.

Bărbatul ucis ar fi fost filat acasă de atacatori

Ca urmare, ar fi intrat în mod intenționat cu mașina în autoturismul respectiv și ar fi coborât însoțit de mai multe persoane. În acel moment, cei doi bărbați care ocupau scaunele din față ar fi fugit și l-ar fi lăsat singur pe adolescent, care ar fi fost bătut și tăiat.

După acest eveniment, Auraș al lui Banu și cei care participaseră la incidentul respectiv ar fi plecat din țară aproximativ o lună, pentru a lăsa lucrurile să se liniștească. Sursele Gândul susțin, însă, că familia puștiului agresat nu ar fi abandonat niciodată ideea de răzbunare. Ca urmare, ar fi început să-l urmărească pe agresorul fiului lor inclusiv acasă și au pândit momentul potrivit.

Atacul a fost declanșat sâmbătă dimineață, când pe bulevardul Nicolea Romanescu s-a declanșat o bătălie ca în evul mediu, în timpul căreia membrii ambelor tabere, care fac parte din comunitatea romilor costorari din Craiova, s-au lovit cu bâte, cuțite și săbii.

În timpul conflictului, Auraș al lui Banu, care se lupta înarmat cu o bâtă, a fost înjunghiat în piept și s-a prăbușit fără viață la pământ.

Totodată, ar fi fost grav rănit și unul dintre atacatori, tot prin înjunghiere, însă acesta a putut fi resuscitat și se află internat la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Craiova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Când vine frigul? Prognoza ANM pentru primele săptămâni din octombrie
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!