Prima pagină » Știri externe » “Viața liniștită a regelui Charles în ROMÂNIA”: Washington Post despre pasiunea monarhului britanic pentru Transilvania

“Viața liniștită a regelui Charles în ROMÂNIA”: Washington Post despre pasiunea monarhului britanic pentru Transilvania

De 25 de ani, regele Charles al III-lea al Marii Britanii revine periodic în sate „pierdute în timp” din Transilvania.

România face „parte din viața lui”, a declarat contele Tibor Kalnoky, o rudă îndepărtată și prieten al regelui Charles.

Reședința regelui de la marginea satului Valea Zălanului, sau Zalanpatak, din Covasna, nu are WiFi, nu are televizor, dar are o sobă cu lemne din secolul al XVII-lea, un pat de lemn și un portret al reginei Elisabeta a II-a pe un perete.

Kalnoky a fost cel care l-a ajutat pe Charles să găsească casa din Valea Zălanului, la marginea unui grup de căsuțe din secolul al XVII-lea, așezate lângă un pârâu.

Regele deținea deja o altă proprietate în România, în satul Viscri, dar aceea era în centrul localității și, după cum spunea Kalnoky, „locul devenea deja destul de turistic și cu siguranță Charles nu ar fi avut liniște acolo”.

România, o ascunzătoare dar și un laborator viu pentru preocupările lui Charles

România dezvăluie ceva despre omul Charles din spatele coroanei, notează The Washington Post.

Lui Charles îi place să glumească că are o „miză” în România – este descendent al lui Vlad Țepeș, inspirația pentru „Dracula” lui Bram Stoker.

Dar adevărata atracție este ceva mai profund.

Biografii spun că România rurală îi oferă regelui atât o ascunzătoare, cât și un laborator viu pentru preocupările sale de lungă durată pentru pământ, agricultură și biodiversitate.

Aici, agricultura la scară mică este un mod de viață, iar peisajul este bogat în plante și animale pierdute sau rare în Europa de Nord. Urșii, lupii și râșii – dispăruți de mult timp din Marea Britanie din cauza vânătorii, defrișării și pierderii habitatului – încă trăiesc în pădurile României.

Recent, un sătean i-a întâmpinat pe vizitatorii veniți la Valea Zălanului cu avertismentul că o ursoaică și puiul ei fuseseră văzuți în apropiere.

Regele Charles: „Am ajuns să iubesc România”

Într-un discurs din 2014 la Universitatea din București, Charles a avertizat împotriva modernizării, menționând că Marea Britanie a făcut „greșeala îngrozitoare” de a-și deteriora patrimoniul rural și biodiversitatea.

Charles, odinioară ridiculizat acasă ca un prinț ciudat care vorbea cu plantele, a văzut cum multe dintre opiniile sale au devenit mainstream.

„Am ajuns să iubesc România”, a spus Charles în timpul unei vizite în 2023 – prima sa călătorie în străinătate după ce a fost încoronat. „România a păstrat, în pădurile sale străvechi, zone rurale curate și, prin câteva exemple remarcabile de agricultură durabilă, o bogăție incomparabilă a Naturii.”

Criticii avertizează că poate Charles romanțează greutățile vieții rurale.

Economia României aproape egală cu media Uniunii Europene, dar sărăcia rurală, deși se îmbunătățește, se numără printre cele mai mari din blocul comunitar.

Tradițiile se estompează, de asemenea, pe măsură ce tractoarele înlocuiesc coasele iar tinerii pleacă la oraș.

Susținătorii lui Charles zic că prezența regelui ajută, atrăgînd turiștii curioși, care apoi zăbovesc să admire peisajele și tradițiile.

Diferitele organizații caritabile ale lui Charles îi sprijină pe cei care predau abilități rurale, repară monumente și finanțează proiecte precum sistemul ecologic de canalizare din Viscri.

„În România, spre deosebire de Marea Britanie, Charles întâmpină puțină opoziție și se bucură de o mare apreciere pentru ceea ce face”, notează Catherine Mayer în biografia sa, „Charles: The Heart of a King”.

Marmite pentru sătenii din Valea Zălanului

În afara cercurilor regale – și în afara României – puțini oameni știu că Charles are proprietăți aici.

De obicei, Charles vine în România la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, când florile sălbatice se revarsă pe dealuri.

El stă la pensiunea sa cu șapte dormitoare din Valea Zălanului, care se închide pentru vizitatori și se umple cu personalul de securitate al regelui.

În ultima sa călătorie la Valea Zălanului în 2023, Charles a invitat întregul sat – aproximativ 100 de oameni – la un picnic. Familiile au adus pâine, brânzeturi și rachiu de prune.

Charles a apărut cu borcane de Marmite, un produs tipic britanic, care i-a derutat pe unii dar i-a fermecat pe alții.

Charles a vizitat pentru prima dată România în 1998, un an dificil, după moartea Dianei, și s-a întors aproape în fiecare an de atunci. Localnicii îl așteptau și anul acesta, dar regele a trebuit să călătorească în Canada.

Nu toți membrii familiei regale fac aceeași impresie în rândul localnicilor.

Prințul Harry a vizitat zona odată, în 2012, și unii localnici îl țin minte pentru că mergea cu motocicleta și bea rachiu de prune – niște episoade mai pline de viață decât plimbările lui Charles prin pajiștile cu flori.

Regina Camilla și Prințul William nu au ajuns încă să călătorească în România, deși Prințul George deține deja o pajiște cu flori sălbatice – un petic din lumea mai lentă a bunicului său – care i-a fost dăruită la naștere.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi