Prima pagină » Știri externe » 250 de PERCHEZIȚII în Republica Moldova, înainte de alegeri. 74 de persoane, reținute, pentru „acțiuni de dezordine în masă coordonate de Rusia”

250 de PERCHEZIȚII în Republica Moldova, înainte de alegeri. 74 de persoane, reținute, pentru „acțiuni de dezordine în masă coordonate de Rusia”

Peste 250 de percheziţii au loc în Republica Moldova, într-o cauză penală ce vizează pregătirea dezordinilor şi destabilizărilor în masă, coordonate din Rusia. 74 de persoane au fost reținute. 

UPDATE:  Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, și procurorul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Speciale (PCCOCS), Victor Furtună, a susținut o conferință de presă privind perchezițiile din Republica Moldova.

Cauza penală pe destabilizarea în masă a fost pornită în iulie, a anunțat Victor Furtună, șeful Procuraturii.

Autoritățile au reținut 74 de persoane, dar apartenența politică a acestora nu a fost anunțată. Acestea riscă de la 4 la 8 ani de închisoare.
Persoanele urmau să fie înstruite în Serbia, pentru a participa apoi la acțiuni de dezordine în masă.

Pe parcursul anchetei s-a constatat legături ale unor persoane cu forțe politice și structuri criminale, a declarat șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu.

La rândul său, șeful SIS a anunțat că „în spatele activităților era o persoană care se prezinta drept reprezentant al Serviciului special din Rusia” și că „au fost utilizate rețelele canalelor de Telegram afiliate lui Ilan Șor”.

O parte dintre persoanele reținute credeau că merg în Serbia pentru „pelerinaje”

Șeful Poliției de la Chișină a anunțat că, în prima fază o parte din aceste persoane nu știau de ce merg în Serbia, crezând că este vorba despre pelerinaje.

„Dar, fiind antrenați, s-au lăsat duși de ideea și convinși de a fi antrenați în acele elemente de pregătire a destabilizărilor, luând acest rol în continuare. Mai mult, persoanele în cauză au avut pregătirea cum să comunice cu organele de forță și de drept în eventuala situație în care ar urma să fie identificați în procesul unei urmăriri penale.

Un element, la fel, important, urmare a acțiunilor care au avut loc în ultima perioadă de timp, dar și a acțiunilor care au avut loc la ziua de astăzi, s-au constatat și alte elemente și alte persoane care au intrat în atenția organelor de drept și care vor fi în contiuare subiectul investigațiilor în acest context, despre care vreau să atenționez toți cetățenii, să fie prudenți și vigilenți asupra tuturor acțiunilor și provocărilor la care pot fi antrenați ei”, a declarat șeful IGP.

Instruirea era făcută de către persoane din Rusia

Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a adăugat că instruirea era făcută de către persoane din Rusia:

„Atunci când a fost pornită urmărirea penală pe pregătirea dezordinelor în masă, nu s-a urmărit scopul unor careva elemente politice, așa cum se lasă loc de interpretare. S-a documentat intenția și organizarea a acestor persoane de a merge în Serbia în scop de pregătire a acestor elemente infracționale.

Ulterior, în cadrul măsurilor speciale de investigații și urmărire penală, s-a constatat afilierea acestora la unele compartimente ale unor partide politice sau a unor grupări criminale, fie că acestea sunt din interiorul țării, fie că sunt ghidate din exterior.

Coordonatorul pregătirilor din Serbia era membru al serviciilor speciale din Federația Rusă

Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a spus că coordonatorul pregătirilor din Serbia în spatele acțiunilor din Serbia a stat o persoană care s-a prezentat ca fiind de la un serviciu special din Federația Rusă:

„A fost stabilit că în spatele planificării și coordonării în Serbia, conform datelor noastre, la fața locului, coordonator direct al acestor instruiri era o persoană care se prezenta în numele unui serviciu special din Federația Rusă, având apelativ «Bes». (…)

Totodată, un alt exponent al serviciilor speciale ruse, care era implicat în coordonarea a mai multor grupuri din R. Moldova, a fost stabilit ca fiind cetățean al Federației Ruse, Andrei Pavlov Vladimirovici, ofițer al direcției generale de informații militare a Ministerului Apărării a Federației Ruse, entitate cunoscută sub acronimul GRU, implicat în coordonarea a acțiunilor de destabilizare în context electoral. Acesta este suspectat de planificarea și organizarea pe teritoriul R. Moldova a unor acte subversive, finanțate din Federația Rusă, în paralel utilizând și rețeaua lui Șor pentru a identifica și recruta mai multe persoane pe grupurile de pe Telegram asociate grupului Șor, acesta fiind cunoscut sub apelativul «FIL 007» li «FIL 01 »”.

Știrea inițială:

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), alături de procurorii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), mascații de la „Fulger” și angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS), fac peste 250 de percheziții, fiind vizate ,,peste 100 de persoane din mai multe localități din țară.

Percheziţiile se desfăşoară atât la persoanele vizate, cât şi în unele penitenciare.

„Acţiunile sunt efectuate în cadrul unei cauze penale ce vizează pregătirea dezordinilor şi destabilizărilor în masă, coordonate din Federaţia Rusă, prin intermediul elementelor criminale. Percheziţiile au loc atât la figuranţii antrenaţi, cât şi în unele penitenciare”, au informat autoritățile moldovene, adăugând că vor reveni cu detalii după finalizarea acţiunilor.

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și al Blocului Patriotic, a declarat că printre cei vizați de descinderi se numără și membri ai formațiunii pe care o conduce.

„În aceste clipe au loc percheziții la colegii noștri din nord: conducătorii organizațiilor teritoriale din Drochia și Rîșcani. Regimul criminal PAS încearcă să ne intimideze, să sperie lumea, să ne reducă la tăcere. Maia Sandu și PAS caută de pe acum motive să anuleze alegerile, fiindcă ei știu că vor obține un rezultat prost în ziua de 28 septembrie. Ceea ce vedem în aceste zile este agonia dictaturii galbene. Ei știu că le vine sfârșitul politic. Noi nu vom ceda”, susține Dodon, pe Facebook.

Atât Partidul Acțiune și Solidaritate, cât și Administrația Prezidențială de la Chișinău nu au formulat deocamdată un punct de vedere cu privire la aceste acuzații.

Foto: Facebook / Brigada de Poliție cu Destinație Specială ,,Fulger” 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!