Prima pagină » Actualitate » Un copil român din Roma a încercat să se SINUCIDĂ, din cauza mamei sale. Ce a pățit femeia, acuzată că i-a făcut viața un calvar

Un copil român din Roma a încercat să se SINUCIDĂ, din cauza mamei sale. Ce a pățit femeia, acuzată că i-a făcut viața un calvar

Un copil român din Roma a încercat să se SINUCIDĂ, din cauza mamei sale. Ce a pățit femeia, acuzată că i-a făcut viața un calvar
foto cu caracter ilustrativ, sursa: Profimedia

O româncă din Italia, în vârstă de 46 de ani, a fost condamnată în Italia la doi ani de închisoare pentru maltratarea fiului său, în vârstă de 13 ani. Minorul a mărturisit că a avut intenția de a se sinucide, din cauza bătăilor și umilințelor.

Cazul a ieșit la iveală la Roma și dezvăluie ani de abuzuri fizice și psihologice care l-au împins pe copil până la intenția de a-și lua viața, relatează publicația Il Messaggero.

„Vomita în mod repetat, din cauza anxietății”

Potrivit actului de acuzare, băiatul a fost supus constant la insulte, mai ales în momentele când mama sa era sub influența alcoolului.

Femeia consuma cantități mari de alcool, până la un litru și jumătate de vin pe zi – iar serile în care ajungea acasă beată erau cele mai violente.

„Comportamentele mamei – așa cum se arată în rechizitoriu – făceau conviețuirea penibilă și umilitoare pentru minor. Noaptea, vomita în mod repetat, din cauza anxietății”, a precizat procurorul în rechizitoriul său.

Mama își umilea zilnic fiul, inclusiv în fața fratelui mai mic al acestuia, spunându-i că îl urăște și că este „urât și de bunici”, conform documentelor acuzării.

Agresiunile fizice includeau palme, pumni și lovituri cu piciorul, iar la un moment dat a ajuns chiar să-l muște pe băiat de brațul stâng. De asemenea, copilul era adesea închis cu orele în cameră pentru aspecte minore.

Pentru a-și proteja fiul, tatăl era nevoit uneori să-l scoată din apartament și să se întoarcă doar târziu în noapte, când femeia adormea pe canapea.

Până la urmă, copilul s-a mutat la bunicul patern, de teamă să nu sufere prejudicii și mai grave, apoi i-a mărturisit unui coleg de clasă intenția de a se sinucide.

Bunicul a fost cel care a depus plângere împotriva femeii, declanșând procesul pentru maltratare agravată, având în vedere că victima era minor. Și tocmai mărturia bătrânului a cântărit foarte mult în cadrul procesului.

„Relatarea lui rămâne credibilă, pentru că a detaliat comportamentele anormale și abuzive pe care băiatul a fost nevoit să le îndure. Iar toate celelalte surse audiate coincid”, a subliniat procurorul în instanță.

Apărarea, însă, a contestat validitatea declarației bunicului.

„Fiul a fost luat de soție, o femeie care nu îi place tatălui, și acesta a recunoscut acest lucru când a venit să depună mărturie”, afirmat avocatul în pledoaria sa.

Avocatul a ridicat și alte întrebări: de ce fratele mai mic nu a relatat niciodată episoade de violență și de ce serviciile sociale nu au considerat necesar să intervină?

„Vom aștepta motivarea sentinței și apoi, cu siguranță, vom face apel”, a declarat apărătorul femeii românce, la finalul procesului.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi