Prima pagină » Actualitate » Avem o dată oficială. Când va începe construcția noului stadion din Ștefan cel Mare în valoare de 172 de milioane de euro

Avem o dată oficială. Când va începe construcția noului stadion din Ștefan cel Mare în valoare de 172 de milioane de euro

Avem o dată oficială. Când va începe construcția noului stadion din Ștefan cel Mare în valoare de 172 de milioane de euro
foto: Facebook.com/csdinamo

Compania Națională de Investiții (CNI) a venit cu un anunț oficial referitor la data la care va începe demolarea vechiului stadion Dinamo, în locul căruia se va construi o „bijuterie” în valoare de 172 de milioane de euro.

Aprobarea proiectului prin care se dă undă verde proiectului este așteptată la jumătatea acestei luni, demolarea va începe propriu-zis în luna noiembrie, iar termenul pentru partea aceasta a procesului urmează să se dubleze față de cel anunțat inițial, adică de 3 luni.

S-a dat undă verde la construcția noului stadion Dinamo

Potrivit Prosport, viitoare arenă va dispune de mai multe săli de antrenamente, pentru diferite discipline, de la scrimă, box sau lupte, la atletism indoor, handbal și baschet, dar și la canotaj sau volei.

Termenul final de execuție a fost stabilit, inițial, pentru 25 de luni de la startul lucrărilor.

Dinamoviștii au vești bune din partea CNI, care a anunțat și termenul la care vor începe aceste lucrări la noul stadion Dinamo în valoare de 172 de milioane de euro.

„Lucrările de demolare pot începe după aprobarea proiectului tehnic. Estimăm că acesta va fi aprobat în jurul datei de 15 octombrie 2025. Lucrările se pot demara în maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii acestuia”, a transmis Compania Națională de Investiții pentru Observator.

Compania Națională de Investiții a subliniat că lucrările de demolare a vechiului stadion nu le vor afecta pe cele de mutare a conductei de apă, ambele putând fi efectuate în paralel.

„Lucrările de demolare și construire a sadionului pot interfera cu cele de relocare a conductei, având în vedere suprafața de teren pe care se execută această investiție, de aproximativ 70.000 de metri pătrați. Există posibilitatea ca cele două tipuri de lucrări să meargă în paralel”, a mai arătat Compania Națională de Investiții.

O serie de intervenții suplimentare în jurul stadionului vor prelungi durata demolărilor care inițial era prevăzută să dureze doar trei luni.

„Trebuie realizate lucrări de construire în vederea protejării construcțiilor aflate la limită în perimetrul stadionului Dinamo (n.r. Spitalul Floreasca) și lucrări la galeria de beton aferentă conductelor de termoficare”, a precizat Compania Națională de Investiții.

Noul stadion Dinamo ar urma să aibă o capacitate de 25.000 de locuri, cu un plus de 10.000 de locuri față de în prezent, spații de cazare, tip hotelier (40 de locuri), cantină pentru sportivi (50 de mese), un amfiteatru (200 de locuri), precum și birourile clubului.
De asemenea, vor fi multiple săli de antrenamente pentru 11 discipline diferite, inclusiv pentru caiac/canoe și canotaj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
O boală asociată bătrâneții afectează din ce în ce mai des persoane mai tinere
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!