Prima pagină » Gândul Green » Viitorul începe azi. Sustenabilitatea în construcții, o NECESITATE, nu o opțiune. „Nu epuizează resursele, lasă celor care vin după noi ceva de folosit”

Viitorul începe azi. Sustenabilitatea în construcții, o NECESITATE, nu o opțiune. „Nu epuizează resursele, lasă celor care vin după noi ceva de folosit”

Într-o lume în care schimbările climatice devin evidente, sustenabilitatea nu mai poate fi considerată un simplu trend, ci o datorie față de generațiile viitoare. Construcțiile sustenabile reprezintă una dintre cele mai importante direcții în această transformare, iar tot mai mulți specialiști atrag atenția asupra urgenței de a acționa acum.

„Este foarte important să înțelegem că sustenabilitatea în domeniul construcțiilor a devenit un imperativ. Nu mai este o chestiune opțională. Este imperios necesar să realizăm faptul că dacă nu construim acum sustenabil, este posibil, pe de o parte, să nu mai lăsăm resurse celor care o să vină după noi ca să construiască și, pe de altă parte, e posibil să nu le mai lăsăm deloc un pământ unde să poată construi”, afirmă Lorin Niculae, prorector al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București, subliniind gravitatea și urgența contextului actual.

Acesta adaugă că „sustenabilitatea are foarte multe componente și, într-o definiție foarte simplă, ar putea fi descrisă ca o atitudine care nu epuizează resursele și lasă și celor care vin după noi ceva de folosit și pe care să se poată baza pentru a construi”.

Această abordare presupune „o relație inteligentă cu mediul, nu una de opoziție”. În construcțiile moderne, natura și tehnologia trebuie să colaboreze, nu să se excludă reciproc.

„Pentru construcție, din punct de vedere al sustenabilității, este foarte importantă o relație inteligentă cu mediul, adică una în care factorii de mediu sunt înțeleși și antrenați să lucreze pentru confortul locuinței sau clădirii respective”, completează Lorin Niculae.

Tot el amintește de importanța „utilizării unor materiale și sisteme care să permită un consum foarte mic de resurse și care, la finalul ciclului de viață al construcției, să poată fi reciclate.”

Construcția responsabilă: sustenabilitate în practică

Sustenabilitatea nu înseamnă doar a folosi materiale verzi, ci și a gândi clădiri care oferă confort, eficiență și economie pe termen lung.

Adrian Cobaschi, reprezentant al dezvoltatorului proiectului Arbo din Mogoșoaia, vorbește despre modul în care aceste principii au fost integrate în acest proiect.

„Ne-am dorit foarte mult să transformăm experiența acumulată în mulți ani de constructorii noștri într-un avantaj pentru comunitatea Arbo. Am decis să folosim cele mai bune materiale de construcții, cele mai bune izolații, astfel încât locuințele noastre să fie sustenabile și din punct de vedere economic. Cu ajutorul acestor materiale, vara reușim să avem răcoare în casă fără să folosim foarte mult aerul condiționat, iar iarna reușim să păstrăm căldura fără să consumăm excesiv gaz sau electricitate. În cazul nostru, calitatea este sinonimă cu sustenabilitatea”, a explicat Cobaschi.

Mai mult, alegerea unei zone verzi – precum Mogoșoaia – a fost un pas conștient către armonizarea construcției cu natura.

„Am ales Mogoșoaia pentru proximitatea față de pădure și lac, am gândit un design în trepte, cu densitate redusă și spații verzi generoase. În felul acesta, am adus natura mai aproape și am echilibrat responsabilitatea față de mediu cu confortul locatarilor”, explică Cobaschi.

Sustenabilitatea este posibilă pentru orice buget

De multe ori, ideea de construcție sustenabilă este asociată cu costuri ridicate.

Însă Victor Gavrilă, manager EnergiaTa, contrazice această percepție, explicând că sustenabilitatea începe cu decizii inteligente, nu neapărat costisitoare:

„Există soluții de construcții sustenabile chiar și pentru bugete mai modeste, dacă urmăm câteva principii de bază. În primul rând, trebuie să izolăm termic bine locuința. Avem pierderi mari de căldură sau răcoare dacă nu facem asta. Putem începe cu podul sau mansarda, pentru că este o suprafață mai mică de acoperit, dar care oprește o mare parte din pierderile de căldură. Este o soluție foarte eficientă și pentru mediu, și pentru buzunar”, spune Victor Gavrilă.

Concluzie: Viitorul începe azi!

Sustenabilitatea în construcții nu mai este un ideal abstract, ci o necesitate practică și morală.

Într-o lume în care resursele se epuizează rapid, fiecare decizie contează — de la alegerea materialelor, la modul de proiectare, până la eficiența energetică.

Construind responsabil, construim nu doar clădiri, ci un viitor durabil, în care confortul uman și echilibrul natural pot coexista armonios.

Proiectul „Viitorul începe azi” este susținut de Constructii Erbașu.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Dispariția sufrageriei. Cum trăiesc tinerii fără spații comune și ce pierd odată cu ele