Prima pagină » Actualitate » Donald Trump confirmă: a autorizat CIA să efectueze operațiuni împotriva Venezuelei. Urmează invazia terestră?

Donald Trump confirmă: a autorizat CIA să efectueze operațiuni împotriva Venezuelei. Urmează invazia terestră?

Donald Trump confirmă: a autorizat CIA să efectueze operațiuni împotriva Venezuelei. Urmează invazia terestră?
Război în Ucraina, ziua 1.451. Trump îl îndeamnă pe Zelenski „să se miște” pentru a obține pacea / Sursa FOTO: Profimedia

Tensiunile dintre SUA și Venezuela au atins un nou prag după ce președintele american Donald Trump a anunțat că a autorizat CIA să efectueze operațiuni împotriva Venezuelei. Mai mult, el a transmis că ia în considerare un atac terestru asupra Caracasului.

Declarațiile sale au stârnit furia autorităților din Venezuela, care imediat au denunțat „loviturile de stat puse la cale de CIA”, scrie AFP.

Dezvăluirile New York Times, confirmate de Casa Albă

O serie de dezvăluiri apărute în The New York Times au fost confirmate parțial de Donald Trump, care a refuzat să comenteze în detaliu informațiile, însă a precizat: „Dar am autorizat-o (n.r. – operațiunea CIA împotriva Caracasului) din două motive, de fapt”.

El a vorbit despre argumente deja cunoscute, acuzându-l pe liderul de la Caracas, Nicolas Maduro, că se află la conducerea unui regim de „narcoterorism” și eliberează prizonieri pentru a-i trimite în Statele Unite.

Întrebat dacă a dat CIA autorizația de a- „neutraliza” pe Maduro, Trump a răspuns: „Este o întrebare ridicolă. Ei bine, nu este chiar o întrebare ridicolă, dar nu ar fi ridicol din partea mea să răspund la ea?”.

Administrația Trump a atacat recent, în Marea Caraibelor, cel puțin cinci ambarcațiuni provenind din Venezuela pe care le-a descris ca aparținând traficanților de droguri. 27 de persoane au fost ucise în aceste lovituri.

În august, SUA au desfășurat opt nave de război și un submarin cu propulsie nucleară în largul coastelor Venezuelei, oficial în cadrul unei operațiuni antidrog.

„Nu vreau să vă spun mai multe, dar ne uităm acum la partea terestră, pentru că avem un control foarte bun asupra mării”, a răspuns Donald Trump la întrebarea unui jurnalist despre o eventuală invazie în Venezuela.

Replica lui Maduro: „Nu războiului!”

„Nu războiului în Caraibe! Nu schimbării de regim care ne amintește atât de mult de războaiele eterne eșuate din Afganistan, Iran, Irak! Nu loviturilor de stat puse la cale de CIA!”, a replicat Nicolas Maduro, miercuri seară, într-o intervenție televizată.

„Sunt lovituri de stat care ne amintesc de cele 30.000 de persoane care au dispărut în timpul loviturilor de stat din Argentina. Lovitura de stat a lui Pinochet și cei 5.000 de tineri care au fost uciși și au dispărut. Cât timp vor continua loviturile de stat ale CIA? America Latină nu le vrea, nu are nevoie de ele și le respinge”, a mai acuzat Maduro, într-o intervenție susținută  în fața Consiliului național pentru suveranitate și pace, un organism creat în septembrie special pentru a gestiona această criză.

„Statele Unite recunosc public că au autorizat operațiuni vizând să acționeze împotriva păcii și stabilității Venezuelei. Această afirmație fără precedent constituie o încălcare gravă a dreptului internațional. Observăm cu extremă îngrijorare utilizarea CIA, precum și desfășurările militare anunțate în Caraibe, care constituie o politică de agresiune, amenințări și hărțuire împotriva Venezuelei”, a acuzat Ministerul de Externe de la Caracas într-un comunicat dat publicității.

De teama unei invazii americane, Maduro a ordonat pentru miercuri un program de manevre militare în toată țara, desfășurând în special forțe în Petare și Catia, cele mai mari cartiere muncitorești din Caracas. De asemenea, pentru joi sunt anunțate exerciții militare de amploare la granița cu Columbia, în statele Tachira, Apure și Amazonas.

Unde ar putea lovi americanii

Prin această zonă extrem de poroasă tranzitează o parte din cocaina adusă din Columbia, principalul producător mondial, susțin americanii. Este una dintre posibilele ținte menționate de surse apropiate Casei Albe, mai scrie AFP.

Washingtonul îi acuză pe președintele venezuelean și guvernul său că se află la conducerea unei vaste organizații de trafic de droguri spre Statele Unite, lucru pe care Caracas îl neagă vehement.

Ca răspuns la desfășurarea americană din Marea Caraibelor, pe care o consideră „o amenințare militară”, Maduro a lansat exerciții militare și a ordonat mobilizarea rezerviștilor.

Președintele de la Caracas acuză Washingtonul că folosește lupta antidrog ca pretext „pentru o schimbare de regim” și pentru confiscarea rezervelor de petrol ale Venezuelei, unul dintre marii producători ai lumii.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

The New York Times: Administrația Trump a autorizat o operațiune a CIA împotriva regimului din VENEZUELA

Maria Corina Machado îl AVERTIZEAZĂ pe Maduro: „Cu sau fără negocieri, va părăsi puterea!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Ecuația sosului Bechamel fără cocoloașe. Cât lapte trebuie să pui, în funcție de cât unt și făină folosești
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Dioxidul de carbon are un efect ciudat asupra atmosferei Pământului, au aflat cercetătorii