Prima pagină » Actualitate » Ce amendă primești dacă execuți lucrări la casă fără să ai autorizație de construire și când se transformă fapta în infracțiune

Ce amendă primești dacă execuți lucrări la casă fără să ai autorizație de construire și când se transformă fapta în infracțiune

Ce amendă primești dacă execuți lucrări la casă fără să ai autorizație de construire și când se transformă fapta în infracțiune
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Tot mai mulți români își doresc modernizarea locuinței, fie prin schimbarea acoperișului, fie prin transformarea podului în mansardă. Dar puțini oameni știu că astfel de lucrări pot să fie considerate ilegale dacă nu există și o autorizație de construire. De altfel, lipsa acestei autorizații poate să atragă amenzi uriașe, de până la 100.000 de lei, sau chiar obligarea proprietarului de a demola lucrările realizate fără aprobare. Există însă și situații în care fapta nu mai este doar o contravenție, ci poate fi încadrată ca infracțiune, unde legea prevede pedeapsa cu închisoarea de 3 luni la un an.

Autorizația de construire este documentul emis de primărie care conferă dreptul de a face lucrări în mod legal. Potrivit Legii nr. 50/1991 în ce privește autorizarea executării lucrărilor de construcții, orice modificare importantă a unei clădiri, de la ridicarea unui imobil nou până la schimbarea formei acoperișului, trebuie să fie avizată oficial. Legea este cât se poate de clară: Poți construi doar dacă ai o autorizație de construire sau de desființare”.

Asta înseamnă că, dacă modifici structura, înălțimea sau forma acoperișului, ai nevoie de o autorizație. Excepție fac numai lucrările de reparație care nu schimbă forma acoperișului, spre exemplu, înlocuirea țiglei, a șarpantei deteriorate sau refacerea hidroizolației. În astfel de cazuri, legea îți permite să execuți lucrări fără autorizație, câtă vreme nu sunt aduse modificări de structură sau volumetrie.

Dar, lucrurile se schimbă în cazul în care decizi că îți construiești o mansardă, să adaugi lucarne, să ridici înălțimea acoperișului sau să modifici aspectul general al casei. În astfel de situații, autorizația devine obligatorie. Dacă nu o ai, inspectorii primăriei sau cei ai Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) pot opri imediat lucrările și, ca proprietar, riști sancțiuni severe.

Amenzile pentru construcțiile neautorizate variază, în funcție de gravitatea faptei, între 10.000 și 100.000 de lei. Sunt și cazuri în care autoritățile pot să dispună și măsura demolării construcției ilegale, dacă aceasta nu poate fi ulterior legalizată. Totodată, proprietarii trebuie să suporte și costurile aferente readucerii clădirii la starea inițială.

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Iar dacă lucrările afectează clădiri de patrimoniu, se desfășoară în zone protejate ori pun în pericol stabilitatea construcției, fapta nu mai reprezintă doar o contravenție, ci poate fi încadrată ca infracțiune. În aceste cazuri, legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la un an.

Pentru a evita astfel de probleme, proprietarii trebuie deci să urmeze pașii legali. Se începe cu obținerea certificatului de urbanism de la primărie, un document care stabilește condițiile și avizele necesare pentru proiect. Apoi, trebuie contactat un proiectant autorizat, care va elabora planurile tehnice pentru noul acoperiș sau mansardă.

Apoi, după ce toate avizele cerute de lege au fost obținute, dosarul complet se depune la primărie, la biroul de urbanism. Autoritatea locală are obligația să elibereze autorizația de construire în maximum 30 de zile de la depunerea documentației. Autorizația este valabilă 24 de luni, iar dacă lucrările nu pot fi începute în acest timp, se mai poate prelungi o singură data, pentru încă 12 luni.

Autorul recomandă:

Șoferiță amendată de polițiști, fiind acuzată ar fi condus sub influența DROGURILOR. Ce făcuse, de fapt, femeia

Locuiești la curte? Iată ce amendă uriașă primești dacă faci grătar

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
VIDEO. Italia: Momentul în care un elicopter agață cablurile unei telecabine și explodează în aer
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Victoria, fiica lui Cazimir Ionescu, s-a stins. Ce s-a întâmplat pe 25 august, la ora 21:00
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Declarație-șoc din Ucraina: „Cred că pierdem războiul”. Răspunsul unui general NATO
Mediafax
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Click
Scandal între amici din cauza bacșișului lăsat la terasă. „Atât valorează prietenia voastră, 5 lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Chinezii vor să „pensioneze” Defender cu un SUV interesant. Modelul vine în România toamna asta
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat