Prima pagină » EXCLUSIV » Declarație stupefiantă dată de sora lui Carmen Dan în fața anchetatorilor care o acuză de înșelăciune. Cum a încercat să arunce vina pe altcineva

Declarație stupefiantă dată de sora lui Carmen Dan în fața anchetatorilor care o acuză de înșelăciune. Cum a încercat să arunce vina pe altcineva

Audiată la sediul Poliției Sectorului 2 în dosarul de înșelăciune în care a fost arestată la domiciliu sora fostei ministre de Interne, Carmen Dan, ar fi explicat în fața anchetatorilor că deși pare vinovată, ar fi comis faptele împotriva voinței sale. 

Sora lui Carmen Dan a fost reținută, joi seară, într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu total evaluat la peste jumătate de milion de euro. După ce au reținut-o pentru 24 de ore, procurorii au cerut instanței Tribunalului București să o aresteze preventiv, dar magistrații au decis că arestul la domiciliu este suficient. Totodată, complicea Simonei Stan a fost plasată în control judiciar.

A fost pentru prima dată când împotriva Simonei Stan a fost luată o măsură în justiție, în condițiile în care aceasta comitea, de ani buni, același gen de înșelăciuni, după ce se recomanda drept factor de decizie în organigrama OMV Petrom sau Transpeco Logistic&Distribution.

Surse judiciare au dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, că undeva în cursul anului 2006, sora lui Carmen Dan ar fi lucrat la una dintre cele două companii și ar fi văzut care este procedura prin care sunt scoase la vânzare unele autoturisme și locuințe aflate în proprietatea acestora.

Cine ar fi fost primele victime ale femeii

Ca urmare, spun anchetatorii, femeia ar fi început să vândă încă de atunci mașini și case fictive și ar fi făcut acest lucru inclusiv în perioada în care sora ei era ministru de Interne. Primele victime, spun sursele Gândul, ar fi fost persoane din județul Teleorman care ar fi încercat să-și recupereze paguba în instanță.

Adevăratele probleme cu legea au început să apară, pentru Simona Stan, din primăvara anului trecut, când o femeie de afaceri a reclamat la Secția 16 Poliție că a fost înșelată de sora lui Carmen Dan care ar fi fost ajutată de Irina Teodorescu, o fostă avocată. Victima a povestit anchetatorilor că a fost păcălită cu 8.000 de euro, suma care reprezenta avansul pentru un presupus apartament.

La scurt timp după mediatizarea cazului, la Secția 16 Poliție s-ar fi prezentat alte persoane, majoritatea medici și reprezentanți ai mediului de afaceri. Surse judiciare au afirmat, în exclusivitate pentru Gândul, că aceștia pierduseră împreună aproximativ 1,5 milioane de euro.

Simona Stan a ajuns din nou la Poliție la jumătatea săptămânii trecute, când a fost ridicată de acasă și dusă pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2. Odată cu ea a fost adusă și Mariana Popa, o presupusă complice, care patronează un salon de înfrumusețare din Sectorul 2.

 Simona Stan spune că a fost forțată să comită infracțiuni

Conform anchetatorilor, sora fostei ministre de Interne ar fi acționat după aceeași schemă. Mariana Popa racola oameni la salonul de înfrumusețare, din rândul clienților cu situație financiară bună, majoritatea medici stomatologi, cărora le spunea că știe o persoană care ocupă o funcție importantă la OMV Petrom sau Transpeco Logistic&Distribution care le poate facilita achiziționarea unor mașini și apartamente care aparțin acestor societăți. Pentru a nu pierde ocazia, care apare „o dată în viață”, aceste persoane trebuiau să achite repede contravaloarea bunurilor. În acest fel au înșelat șase persoane, dintre care cinci sunt stomatologi, cu o sumă totală de aproximativ 550.000 de euro.

Surse apropiate anchetei au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că, la audieri, Simona Stan și-ar fi recunoscut faptele, însă ar fi menționat faptul că le-ar fi comis împotriva voinței sale. Femeia ar fi afirmat că patroana salonului de înfrumusețare ar fi obligat-o să comită infracțiuni, însă nu ar fi explicat și în ce mod ar fi fost constrânsă.

În același timp, complicea ei, Mariana Popa a spus că s-a împrietenit cu Simona Stan în contextul în care a fost la un pas să devină una dintre victimele acesteia. Tentativa de înșelăciune ar fi apropiat-o de sora lui Carmen Dan și așa ar fi început să „lucreze” împreună.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!