Prima pagină » Social » Slujba de Sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului s-a încheiat. Președintele, premierul, Custodele Coroanei, politicieni, invitați din afară, vedete, dar și oameni simpli au venit să fie martori la cum se scrie istoria ortodoxiei în fața lor

Slujba de Sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului s-a încheiat. Președintele, premierul, Custodele Coroanei, politicieni, invitați din afară, vedete, dar și oameni simpli au venit să fie martori la cum se scrie istoria ortodoxiei în fața lor

Oana Zvobodă
12:38

Patriarhul Daniel și Patriarhul Bartolomeu au ieșit din Catedrală

La finalul ceremoniilor, Patriarhul Daniel și Patriarhul Bartolomeu au ieșit din Catedrala Națională și au binecuvântat miile de credincioși care se află în curtea edificiului.

12:19

Slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale s-a încheiat

Slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale s-a încheiat. În cuvântul final, Patriarhul Daniel a mulțumit tuturor celor care au contribuit la construirea lăcașului de cult. Preafericitul Părinte a solicitat în continuare ajutor pentru a finaliza „toate lucrările la Catedrala Națională, inclusiv pictura din pridvor care nu este terminată”.

Patriarhul Daniel i-a oferit Patriarhului Bartolomeu icoana Sfântului Apostol Bartolomeu, în mozaic bizantin.

10:30

A început slujba de sfințire a Catedralei Neamului

Slujba de Sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului, oficiată de patriarhii Bartolomeu și Daniel, a început. Președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, politicieni, invitați din numeroase țări, vedete, dar și mii de oameni simpli au venit să fie martori la cum se scrie istoria ortodoxiei în fața lor.

09:58

Șeful statului, Nicușor Dan, a venit alături de familie la Catedrala Mântuirii Neamului

Nicușor Dan, președintele României, a venit la București pentru Sfințirea Picturii Catedralei Neamului, direct de la Iași, unde a fost huiduit de mulțime.

09:55

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, ajunge la Sfințirea Picturii Catedralei Neamului

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, participă la ceremonia de sfințire de la Catedrala Mântuirii Neamului.

09:51

Șeful PSD, Sorin Grindeanu, a venit la sfințirea Catedralei

Sorin Grindeanu, șeful interimar al PSD, foștii premieri PSD Marcel Ciolacu și Viorica Dăncilă au ajuns la eveniment.

09:42

Principesa Margareta și Principele Radu, prezenți la Sfințirea Picturii Catedralei Neamului

Principesa Margareta și Principele Radu sunt prezenți la Sfințirea Picturii Catedralei Neamului. Când au ajuns, publicul i-a aplaudat.

09:21

Premierul Bolojan, foști președinți, miniștri, alte oficialități continuă să sosească

Premierul Ilie Bolojan, însoțit de șeful Cancelariei, Mihai Jurca, dar și foștii președinți ai României Emil Constantinescu și Traian Băsescu au ajuns la Catedrală.

De asemenea, ministrul Justiției, Radu Marinescu, dar și ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, au venit pentru slujba de sfințire a picturii Catedralei.

09:20

Invitații continuă să sosească la Catedrală

Invitații continuă să sosească la Catedrala Neamului, pentru slujba de sfințire a picturii, care va fi oficiată de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Bartolomeu I.

Președintele AUR, George Simion, consilierul prezidențial Eugen Tomac, președintele PNL București Sebastian Burduja și fostul ministru de Interne Lucian Bode se numără printre cei care au ajuns acum.

De asemenea, au sosit și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, președintele COSR Mihai Covaliu și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

08:08

Invitații au început să sosească dis-de-dimineață la slujbă

Dis-de-dimineață, invitații au început să sosească pentru slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului.

Printre cei prezenți de la prima oră s-au numărat patronul FCSB Gigi Becali, analistul politic Adrian Severin, senatorul AUR Petrișor Peiu, primarului Iașului, Mihai Chirica și fostul ministru al Apărării Vasile Dîncu.

Pictura Catedralei Mântuirii Neamului este sfinţită în cadrul unei ceremonii conduse de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor format din 65 de ierarhi, 70 de preoţi și 12 diaconi.

Catedrala Națională, în dimineața sfințirii picturii

Evenimentul marchează Centenarul Patriarhiei Române. Anul acesta se împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală şi 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

În Catedrala Națională, atât în timpul Sfintei Liturghii, cât și în timpul slujbei de Sfințire a picturii, au acces doar invitații oficiali, în număr de 2.500 de persoane.

Pe esplanada din fața Catedralei Naționale asistă la slujbă numai grupurile organizate de pelerini din eparhiile din țară, în număr de 8.000 de persoane, care vor putea urmări slujba pe ecranele montate în proximitatea treptelor de acces în Catedrală.

Ceilalți credincioși pot urmări slujba din exteriorul ansamblului Catedralei Naționale, pe alte ecrane montate special pentru acest eveniment. Aceștia au acces la rândul de închinare la Sfântul Altar în cursul zilei de 26 octombrie 2025 numai după ora 20:00.

Catedrala Mântuirii Neamului

Programul evenimentelor legate de Sfințirea picturii Catedralei Naționale

Program liturgic:

  • 07:30-10:00 – Săvârșirea Sfintei Liturghii, în Catedrala Națională, de către un sobor desemnat oficial, compus din trei ierarhi din Capitală, 67 de preoți delegați de eparhiile din Patriarhia Română și 12 diaconi, deoarece la Sfințirea Altarului Catedralei, în 25 noiembrie 2018, au slujit doar ierarhi din eparhii, nu și preoți;
  • 10:15 – Sosirea la Catedrala Națională a Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;
  • 10:30-12:30 – Slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale săvârșită de cei doi Patriarhi, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi. La încheierea slujbei de Sfințire a picturii se va citi Actul de sfințire.

Credincioșii se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Naționale în zilele de 27, 28, 29, 30 și 31 octombrie 2025, inclusiv pe timpul nopții.

Catedrala Mântuirii Neamului

Resticții de circulație în București

Autoritățile au anunțat restricții majore de circulație. Mai multe artere din centrul Capitalei vor fi închise temporar pe parcursul zilei de duminică, între orele 00:00 și 22:00:

  • Bd. Unirii, între Piaţa Unirii şi Piaţa Constituţiei, ambele sensuri;
  • Calea 13 Septembrie, între Bd. Libertăţii şi Piaţa Arsenalului, ambele sensuri;
  • Bd. Libertăţii, între Splaiul Independenţei şi Bd. Regina Maria;
  • Bd. Naţiunile Unite, între Splaiul Independenţei şi Str. Izvor;
  • Str. Izvor, între Bd. Naţiunile Unite şi Piaţa Arsenalului;
  • Str. B.P. Haşdeu, între Splaiul Independenţei şi Str. Izvor;
  • Str. Dr. Nicolae Staicovici, între Str. Izvor şi Str. Dr. Pasteur;
  • Str. Dr. Alexandru Vitzu, între Str. lzvor şi Str. Dr. lon Ghiulamila;
  • Str. Mihail Cioranu, între Şos. Panduri şi Calea 13 Septembrie;
  • Str. Ion Popescu-Gopo, între Piaţa Arsenalului şi str. Sirenelor;
  • Str. Uranus, între Calea 13 Septembrie şi str. Sabinelor.

Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al identității spirituale românești

Catedrala Mântuirii Neamului a devenit, în ultimii ani, un simbol al identității spirituale românești. Totodată, impunătoarea construcție atrage privirile prin dimensiunile sale monumentale și picturile unicat în lume.

Catedrala Mântuirii Neamului este cea mai mare biserică din România și cea mai înaltă și mai mare clădire de biserică ortodoxă ca volum și suprafață din lume. Catedrala se remarcă și prin cel mai mare iconostas din lume.

Construcția monumentului a început în decembrie 2010. 15 ani mai târziu, sunt finalizate lucrările de construcție, vitraliile exterioare și picturile, respectiv mozaicurile interioare. Până în prezent, costurile s-au ridicat la 270 de milioane de euro.

Catedrala Națională are o înălțime de 127 metri. Clopotele au o greutate totală de 33 de tone şi se află la o înălţime de 60 de metri. Totodată, catedrala se remarcă prin cel 27 de uși de bronz cu reprezentări iconografice, acestea urmând a fi coordonate de un sistem computerizat care va comanda deschiderea automată în caz de alarmă.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât timp trebuie să aștepți înainte de a urca la volan după ce ai consumat alcool?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!