Prima pagină » Actualitate » ZIUA ARMATEI. Mesajul liderului PSD, Sorin Grindeanu: „Armata Română are nevoie de investiții”

ZIUA ARMATEI. Mesajul liderului PSD, Sorin Grindeanu: „Armata Română are nevoie de investiții”

ZIUA ARMATEI. Mesajul liderului PSD, Sorin Grindeanu: „Armata Română are nevoie de investiții”
ZIUA ARMATEI. Mesajul liderului PSD, Sorin Grindeanu

Cu ocazia Zilei Armatei Române, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a transmis un mesaj în care subliniază importanța aprecierii militarilor.

De asemenea, șeful Camerei Deputaților vorbește și despre necesitatea unor investiții pentru îmbunătățirea performanțelor Armatei.

„Militarii români sunt apreciați”

„La mulți ani, Armatei Române! Astăzi, cu ocazia Zilei Armatei, este un bun prilej pentru a ne arăta aprecierea pentru militarii români. De-a lungul istoriei, Armata a participat decisiv la toate evenimentele majore prin care a trecut România și a contribuit atât la independența, cât și la democratizarea țării noastre. Inclusiv în prezent, militarii români sunt apreciați în cadrul structurilor internaționale în care activează. O serie de succese ale operațiunilor NATO li se datorează”, a declarat Grindeanu, într-un comunicat.

El a adăugat că, pentru a-și menține performanțele, „Armata Română are nevoie în următorii ani de investiții serioase și de o salarizare demnă de respectul pe care îl merită”.

„Doar așa ne vom putea asigura că Armata Română va putea face față cu succes oricăror provocări”, a încheiat liderul PSD.

Ceremonii programate de Ziua Armatei

La 25 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Armatei Române, această dată reamintind luptele grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, în 1944. Atunci au fost eliberate orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația horthystă.

Evenimentul a încununat lupta și jertfa zecilor de mii de combatanți pentru eliberarea Ardealului, luptă începută în Carpații Orientali, chiar în noaptea de 23/24 august 1944. Armata Română a reușit eliberarea întregului teritoriu de 44.492 km pătrați, ocupat prin Dictatul de la Viena, refăcându-se în partea de Vest adevăratele hotare de stat ale României.

Ceremonii similare au loc anual la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Slovacia și Ungaria, anunță MApN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, în București vor avea loc mai multe evenimente:

  • la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I, se va desfășura, la ora 10:00, o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori, urmată de schimbarea gărzii. De asemenea, aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române vor survola monumentul;
  • ceremonii militare și religioase vor avea loc și la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, și la Monumentul Eroilor Căzuți în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României, din fața Palatului Național al Copiilor;
  • la AFI Cotroceni, între orele 10:00 și 16:00 – o expoziție de tehnică și echipament militar, un concert al Muzicilor militare, standuri de promovare a carierei militare, ateliere interactive VR, demonstrație de hochei susținută de sportivii CSA Steaua, prezentarea trofeelor „Cupa campionilor Europeni” și „Supercupa Europei”, precum și, în premieră, o zonă de tip Escape room;
  • în Parcul Cișmigiu, la ora 17:00, un concert susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale;
  • la ora 19:00 va fi organizată retragerea cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței – Bd. Eroilor Sanitari – Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – Șoseaua Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. General Paul Teodorescu – Bd. Timișoara – sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Ce se organizează la Cluj

Totodată, în țară, manifestări vor avea loc la:

  • Cluj-Napoca, Monumentul „Glorie Ostașului” Român din Piața Avram Iancu – Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 10:00);
  • Iași, Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt – Ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 10:00) și retragere cu torțe pe traseul Muzeul Unirii, Piața Unirii, Bulevardul Ștefan cel Mare, Palatul Culturii (ora 19:00);
  • Satu Mare, Monumentul Ostașului Român – ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 10.00);
  • Păuliș, Monumentul Eroilor – ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori (ora 12:30);
  • Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” – ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, sosirea „Ștafetei Veteranilor Invictus” (ora 13:00).

RECOMANDAREA AUTORULUI:

25 OCTOMBRIE, calendarul zilei: 100 de ani de la nașterea lui Ioan Chirilă. Începe Campionatul Mondial de Frumusețe Felină. Ziua Armatei Române

Comandantul suprem al armatei, președintele Nicușor Dan, nu a participat la Ziua Marinei. Premierul Ilie Bolojan, fluierat din mulțime

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Motivul halucinant pentru care o companie nu și-a mai plătit angajații din octombrie
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...