Prima pagină » Actualitate » Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: „Oamenii au început să realizeze că au fost mințiți, furați și umiliți”

Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: „Oamenii au început să realizeze că au fost mințiți, furați și umiliți”

Bianca Dogaru

Călin Georgescu a ajuns la secția de poliție din Buftea, unde trebuie să semneze controlul judiciar. În fața instituției s-au strâns sute de susținători. 

Decizia de prelungire a fost contestată, iar Tribunalul București urmează să analizeze dosarul pe 30 octombrie, dată la care se va decide dacă măsura se menține sau nu.

Până atunci, Călin Georgescu trebuie să respecte toate condițiile impuse, inclusiv interdicția de a părăsi țara fără acordul autorităților.

Călin Georgescu a ajuns la ora 11 la secția de poliție din Buftea și a ieșit după câteva momente, imediat după semnarea controlului judiciar.

„Este impresionant. Vreau să le mulțumesc tuturor celor prezenți astăzi aici și spun că astăzi toate inimile bat pentru același dor: dorul de adevăr, de lumină, de pace, de libertate și de demnitate. Nu mă consider un om politic, ci un om al credinței,” a declarat acesta la ieșirea din sediul instituției. 

La întrebarea reporterului cu privire la atitudinea pe care cetățenii o au vizavi de el, comparativ cu președintele Nicușor Dan, Georgescu a răspuns:

„De ce Nicușor este huiduit de oameni peste tot pe unde merge și eu sunt îmbrățișat? Cred că oamenii au început să realizeze că au fost mințiți, furați și umiliți.”

Liderul suveranist a făcut comentarii și despre situația economică a țării.

„Capitalul românesc trebuie să fie dominant în piața internă și piața trebuie să fie liberă,  nu cum este astăzi, la pământ. Exportăm grâu românesc de cea mai bună calitate la un preț mic și importăm produse finite din grâul altora cu adaos mare. Românii nu sunt săraci, sunt mințiți și furați.”

Mai departe, Georgescu a salutat și contextul politic internațional:

„Țin să salut eforturile depuse în ultima perioadă pentru pace de către Trump și Putin. Sunt convins că prin înțelepciune, pacea va triumfa. Marea și mult dorita pace în regiunea noastră se va semna la București. Noi trebuie să fim statornici și să avem credință.”


Surse foto: Profimedia

AUTORUL RECOMANDĂ:

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul pregătește reducerea accizei doar pentru motorină. Ilie Bolojan explică de ce benzina nu va fi plafonată
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
„Nu pot să ofer un salariu de 5.000 de lei net!” – Mesajul unui antreprenor care a divizat internetul
Mediafax
Primul obuzier K9 „Tunetul” a ieșit de pe linia de producție pentru Forțele Terestre Române
Click
Afacerea cu care a dat lovitura un tânăr de 16 ani, după ce a refuzat o ofertă de 300 de mii de dolari
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
Zodia care primește o veste foarte proastă înainte de Paște, care îi poate schimba viața, spune maestrul Mihai Voropchievici
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Povara invizibilă care epuizează femeile: cele opt forme ale „muncii mintale” din viața de zi cu zi