Prima pagină » Actualitate » Manelistul președintelui a fost dat în URMĂRIRE. Dani Mocanu se sustrage pedepsei cu închisoarea

Manelistul președintelui a fost dat în URMĂRIRE. Dani Mocanu se sustrage pedepsei cu închisoarea

Manelistul președintelui a fost dat în URMĂRIRE. Dani Mocanu se sustrage pedepsei cu închisoarea

Dani Mocanu a fost dat în urmărire generală, pentru sustragere de la executarea pedepsei. Dani Mocanu și fratele său – Ionuț Nando Mocanu – sunt căutați de polițiști, după ce au fost condamnați definitiv la închisoare.

Amândoi au fost dați în urmărire de Poliția Română.

„Astăzi, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au primit de la Tribunalul Argeș, două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbați, de 35 și 33 de ani, din Ștefănești, județul Argeș, condamnați la 7 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza mandatelor emise de instanța de judecată, polițiștii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiți la adresa de domiciliu.

Verificările continuă, în vederea depistării și punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii”, se arată în comunicat.

Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare

Astfel, cântărețul Dani Mocanu, cel care a compus maneaua “Nicușor Dan, mare, mare matematician”, despre care Mircea Cărtărescu spunea că e “chiar simpatică”, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare.

Hotărârea a fost pronunțată joi de Curtea de Apel Brașov, în dosarul deschis după un incident violent produs în vara anului 2022.

Fratele lui Dani Mocanu

Fratele lui Dani Mocanu

Curtea de Apel Brașov reprezintă soluția la apelurile declarate de procurori, de Dani Mocanu și de una din părțile vătămate, după o sentință pronunțată de magistrații Pitești într-un dosar penal pentru tentativă de omor.

” În baza art. 96 alin. 5 rap. la art. 44 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curții de Apel Pitești, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare”, se spune în decizia Curții de Apel Brașov.

Citește mai multe amănunte AICI!

Dani Mocanu: „Nicușor Dan, mare matematician”

Amintim că, Dani Mocanu a compus și o manea despre Nicușor Dan, în care și-a exprimat susținerea față de candidatul susținut de USR, în cursa pentru președinția României. În versurile piesei, Dani Mocanu îl numește pe Nicușor Dan un „mare matematician” care „i-a depășit pe toți” și „curăță țara de hoți”.

„Eu votez un președinte care să ne reprezinte

Nicușor Dan, mare matematician

Are multe facultăți și i-a depășit pe toți

Curăță țara de hoți și rămân doar patrioți

Eu votez un președinte care să ne reprezinte

Nicușor Dan, mare matematician

Are multe facultăți, curăță țara de hoți

Și rămân, și rămân doar patrioți

Votez pro-Europa

Nu pun botu’ la vrăjeală

Știu ce-i bine pentru țară

Ah-le-le, la-la-la

Votez pro-Europa

Nu pun botu’ la vrăjeală

Știu ce-i binе pentru țară

Eu votez pro-Europa

Nicușor votez, că vrеau să progresez

Vreau să fie pace-n țară și modernă ca-n afară

Președintele perfect pentru un trăi ca-n occident

Hopa-hopa, hopa-hopa

Eu votez pro-Europa

Nicușor votez, că vreau să progresez

Vreau să fie pace-n țară și modernă ca-n afară

Președintele perfect pentru un trăi ca-n occident”


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mutare surpriză în AUR! Muhammad Murad vrea să îi propună lui Călin Georgescu șefia partidului
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Acuzații grave după Visuri la cheie! Casa construită de PRO TV, distrusă! S-a făcut evacuarea prin ordin de protecție
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Scandal în PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că tratează partidul ca pe un SRL: „Credeți că ați luat PNL pe persoană fizică” SURSE
Mediafax
Atacul armat din Cracovia. Primele cuvinte ale unuia dintre polițiștii răniți, ieșit din comă
Click
„M-a distrus!” Mihai Bendeac, despre problemele mari cu alcoolul. Mărturisirea neașteptată făcută de actor
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Cancan.ro
Jaful din vila jurnalistei de la Observator, în care Claudiu Pătrașcu apare suspect, capătă proporții internaționale! Ex-selecționerul Portugaliei, victima unei spargeri trase la indigo
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Pământul acumulează tot mai multă căldură, avertizează cel mai recent raport OMM
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial