După o serie de avanpremiere cu sălile pline, filmul „Cravata Galbenă”, extraordinara poveste a dirijorului Sergiu Celibidache, va putea fi vizionat în cinematografele din întreaga țară, începând din 14 noiembrie 2025.
Realizat pe parcursul a mai bine de șapte ani de documentare, pregătire, filmări și post-producție, Cravata Galbenă este una dintre cele mai ample producții cinematografice românești, un film despre geniu, sacrificiu și puterea unui vis.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fcravata-galbena6.jpg)
Premiera de gală a filmului a adus împreună nume importante din lumea artistică, culturală, politică, care au trăit intens emoția acestei povești despre destinul extraordinar al lui Sergiu Celibidache.
„Tocmai am văzut un film excepțional, puternic, emoționant. Duceți-vă să vedeți «Cravata Galbenă», n-o să vă pară rău”, a declarat actorul Victor Rebengiuc, la finalul proiecției.
Artista Lora a subliniat impactul profund al filmului: „Ratați o capodoperă dacă nu veniți la film”.
Actorul Marian Râlea a mărturisit că filmul atinge sufletul spectatorului: „Un film pentru suflet. Vă invit să nu-l ratați! Felicitări întregii echipe care a făcut ca acest proiect să ajungă la inimile noastre.”
Pentru Oana Gheorghiu, vicepremier, experiența a fost una emoționantă: „Extraordinar de emoționant. Am plâns pe alocuri, mi-au dat lacrimile și cred că este un film extraordinar pentru români și pentru România”.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fcravata-galbena4.jpg)
La rândul său, actorul Vlad Gherman a remarcat forța identitară a poveștii: „E un film care pleacă de la rădăcinile noastre și toți românii, de toate vârstele, ar fi bine să vadă filmul ăsta”.
Filmul „Cravata Galbenă” va putea fi urmărit pe marile ecrane din întreaga țară, în toate lanțurile de cinematografe.
„Ca de fiecare dată, la Cinema City suntem conștienți de importanța susținerii cinematografului românesc și suntem mândri de a fi contribuit financiar încă din faza de producție a acestui grandios proiect, Cravata Galbenă. Povestea puternică, autentică, dublată de valoarea indubitabilă a realizării cinematografice, generează emoții compleșitoare în rândul publicului, stârnind reacții extraordinare: primele proiecții speciale rulând cu casa plină, publicul invadând cinematografele și centrele comerciale partenere, biletele epuizându-se rapid, un semn onorant de apreciere din partea publicului. La fel ca într-o orchestră, fiecare ne-am adus aportul în sprijinirea acestui proiect și suntem foarte mândri de a fi fost parte a acestei echipe. E o mare bucurie să vedem că spectatorii recunosc și apreciază aceste eforturi, concretizate într-o peliculă de suflet atât de specială, iar din 12 noiembrie vă așteptăm cu entuziasm în cinematografele Cinema City din toată țara ca spectatorii să se reunească cu fiecare reprezentație sub bagheta magică a marelui nostru dirijor Sergiu Celibidache”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.
De asemenea, Victor Ciupercă, Managing Director Cineplexx, a spus: “În 1996 Maestrul Sergiu Celibidache dirija ultimul său concert, Simfonia Eroica. La aproape 3 decenii Maestro revine pe ecrane cu propria sa Simfonie. Cravata Galbenă. Recital actoricesc, implicare emoțională desăvârșită, acestea sunt ingredientele unui film de neratat și de neuitat”.
Dintr-un colț al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Povestea lui Sergiu Celibidache. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete și lupta pentru supraviețuire în Germania devastată de război.
Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil și despre prețul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate și sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea și recunoașterea celor dragi. Și despre dorul de acasă, care l-a însoțit mereu, oriunde s-ar fi aflat.
În rolurile principale joacă John Malkovich (Dangerous Liaisons, Being John Malkovich) și Miranda Richardson (Tom & Viv, Damage), ambii dublu nominalizați la premiile Oscar, Ben Schnetzer (The Book Thief) și Kate Phillips (Peaky Blinders, Downton Abbey). Sean Bean (Game of Thrones, The Lord of the Rings), laureat a două premii BAFTA, Anton Lesser (Game of Thrones) și Charlie Rowe (Rocketman) completează distribuția.
„Încerc să nu anticipez niciodată ce va gândi sau simți publicul, dar aș spune că merită văzut pentru că Celibidache a avut o viață bogată și fascinantă, a călătorit în întreaga lume și a făcut ceea ce iubea, fără compromisuri. Cred că filmul merită văzut și pentru istoria pe care o dezvăluie, pentru luptele care fac parte din acea istorie și pentru că surprinde aspirația spre perfecțiune și frumusețea muzicii pe care o auzim”, declară actorul John Malkovich.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fcravata-galbena2.jpg)
Actorul John Malkovich
Filmul este regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, care semnează și scenariul împreună cu James Olivier.
Din echipa de creație fac parte nume importante din industria cinematografică internațională: directorul de imagine Peter Menzies, Jr. ACS, designerul de costume Alessandro Lai, designerul de machiaj, coafură și prostetică Lynda Armstrong și scenograful Vlad Vieru.
Muzica originală este compusă de Kathryn Kluge și Kim Allen Kluge, iar castingul internațional este coordonat de Des Hamilton și Georgia Topley.
„Acest film te încurajează să crezi în tine și în destinul tău. Cel mai important este să îndrăznim să visăm. Apoi să avem curajul să facem saltul și să ne urmăm visul până la capăt, chiar dacă asta presupune sacrificarea a ceea ce avem mai aproape de suflet: familia și casa noastră. Este un exemplu spectaculos de determinare, de chemare a destinului și de urmărire a unei pasiuni împotriva tuturor obstacolelor”, a spus regizorul filmului, Serge Ioan Celebidachi.
Producătorii filmului sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu, James Olivier, Andrei Boncea și Robert W. Cort.
„Cravata Galbenă” este o producție Oblique Media, realizat în coproducție cu Safe Frame, Avanpost Media, Frame Film și Frame Film Illustrious Studio, realizată cu sprijinul Guvernului României prin programul derulat de Oficiul de Film și Investiții Culturale și al Centrului Național al Cinematografiei.
Filmul „Cravata Galbenă” va putea fi văzut în cinematografele din întreaga țară din 14 noiembrie, distribuit de Vertical Entertainment.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F11%2Fcravata-galbena5.jpg)
Verifică programul proiecțiilor din orașul tău și trăiește experiența pe marele ecran: https://cravatagalbena.ro/
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=V4YfQSDboHM
Social media:
Facebook: https://www.facebook.com/CravataGalbena.filmul
Instagram: https://www.instagram.com/cravatagalbena_filmul/
Tik Tok: https://www.tiktok.com/@cravatagalbena_filmul
YouTube: https://www.youtube.com/@CravataGalbena_filmul
Finanțatori: Aqua Carpatica, PPC, Banca Transilvania, Cloud 9, Oscar Downstream, CisGaz, Raiffeisen Bank, Media Investment Communication, OMD Romania, EssenceMediacom Romania, House of Media, PHD Media, Wavemaker, MMS Communications Romania, Mindshare Media, Omnicom Media Group, Cinema City, Publicis Groupe Media Bucharest, GroupM Media Operations, Procter And Gamble International Operations SA, Prometheus Programmatic Agency, Catena, Hornbach, Cineplexx Romania, Glaxosmithkline Consumer Healthcare, Nestle Romania, ING Bank, Orange Romania, PENNY România, Hervis Sport&Fashion, Kaufland, Selgros Cash&Carry, BV McCann Erickson, Scandia Foods, Boiron RO, SBI Digital Marketing Limited, United Media Services, Maspex Romania, Help Net Farma, JYSK Romania, Intersnack, Vivre.ro, Dentsu Romania, Ursus Breweries, Heineken Romania, Bricostore Romania, E.ON Energie România, BRD Groupe Société Generale, Carat Romania, Initiative Media, Univer Product, Romaqua Group, Jidvei, Unicredit Consumer Financing, Premium Auto, Hyundai, Unicredit Bank, Zarea SA, Transavia, KPMG, Tchibo, Alpro CVA, Policolor, Casa Timiș