Prima pagină » Actualitate » Un cocktail Molotov pentru soție. Un român a încercat să-și incendieze nevasta în Italia

Un cocktail Molotov pentru soție. Un român a încercat să-și incendieze nevasta în Italia

O româncă de 37 de ani din Italia a trăit clipe de teroare după ce soțul ei a stropit-o cu benzină pe față și a încercat să-i dea foc, folosindu-i pe copiii lor ca armă de șantaj emoțional, publică Rotalianul. Femeia a reușit să se salveze în ultima clipă, închizându-se în mașină, relatează Rai News.

Bărbatul de 46 de ani, de naționalitate română și el, a fost arestat în localitatea Limbiate, provincia Monza și Brianza, și se află acum în arest preventiv. Potrivit anchetatorilor, totul s-a întâmplat la data de 5 noiembrie 2025, în localitatea Seregno, în apropierea locului de muncă al femeii.

Surpriza din parcare

Bărbatul a așteptat-o afară, pregătit cu o sticluță de plastic de jumătate de litru cu benzină. S-a apropiat de ea, a imobilizat-o lângă mașină, apoi i-a aruncat lichidul inflamabil pe față și în ochi, împingând-o violent și lovind-o peste față.

În timp ce o amenința, el i-ar fi spus: „Vrei să-i vezi pe copii în seara asta?”, transformând dragostea de mamă într-un instrument de presiune și frică.

Agresiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere, care au înregistrat cum femeia, cu ochii arzând și palmele excoriate, reușește să se refugieze în automobil, în timp ce bărbatul fuge. Lichidul inflamabil i-a provocat leziuni la nivelul ochilor, medicii stabilind un prognostic de 15 zile.

Soțul a predat arma crimei

După incident, bărbatul s-a prezentat la cazarma carabinierilor și a predat o brichetă, telefonul mobil și cutia unui sistem de localizare GPS, instalat pe mașina soției pentru a-i monitoriza fiecare mișcare.

În actele întocmite de judecător se vorbește despre o „obsesie morbidă” a bărbatului față de parteneră.

Românca de 37 de ani trăia, de luni de zile, într-un adevărat coșmar. Conform ordonanței de arest, bărbatul ar fi supus-o, începând din aprilie 2025, „unui regim de viață apăsător și umilitor, generând în soție și în copii o stare prelungită și gravă de anxietate și teamă pentru integritatea lor”.

Femeia depusese o plângere împotriva soțului în iunie și plecase din locuința comună cu intenția de a se separa, sătulă de bătăile repetate.

Bărbatul, la rândul lui, o acuzase că nu contribuie la cheltuielile familiei și că nu se ocupă de treburile casnice, încercând să se prezinte ca victimă în fața autorităților.

Ordonanța de arest

În ordonanța de arest, judecătorul pentru cercetări preliminare Luca Milani subliniază gravitatea gestului din 5 noiembrie:

„Episodul extrem de grav petrecut arată că bărbatul nu este în stare să își controleze impulsurile violente, ajungând să pună în pericol integritatea victimei printr-un gest care ar fi putut avea consecințe mult mai grave dacă ea nu ar fi avut prezența de spirit să se închidă în mașină”.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au fost puse la dispoziția carabinierilor din Limbiate și au întărit acuzațiile de violență în familie, rele tratamente și vătămări corporale agravante.

Mandatul de arest preventiv a fost emis la solicitarea procurorului Alessia Menegazzo, iar bărbatul a fost dus la penitenciarul San Vittore.

Indignare și repulsie în comunitate

Cazul a provocat indignare și amărăciune în comunitatea locală. Agata Dalò, viceprimărița orașului Limbiate, implicată de ani de zile în lupta împotriva violenței asupra femeilor, a reacționat dur:

„Nu se mai poate, pare că cu cât facem mai mult, cu atât ajungem la mai puține rezultate. Este cu adevărat frustrant. Putem spera în noile generații, dar cu acești adulți capabili de gesturi atât de bestiale nu știi cum să mai procedezi”.

Viceprimărița a descris, pe baza actelor, situația trăită de româncă drept „un regim de viață apăsător și umilitor”, în care frica a devenit o constantă pentru mamă și copii.

Recomandarea video

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
China amenință cu „toate măsurile necesare” după ce CIA a publicat un clip în limba chineză pentru recrutarea de ofițeri
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Nicușor Dan, mesaj după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu e ceva ce descoperim acum. Economia României încetinește de patru ani, în ciuda unor deficite imense”
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Autospecială de pompieri, oprită de poliție în drum spre incendiu. Polițiștii se deplasau spre același incident
Cancan.ro
Gestul ireal făcut de fosta parteneră a lui Adrian Kreiner din spatele gratiilor. Ce le-a cerut magistraților 😲
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Primele imagini cu mașina din București care a izbucnit în flăcări
Descopera.ro
Arma secretă cu care dacii dădeau fiori inamicilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Între criză regională și conflict continental: Balcanii și Marile Puteri