Prima pagină » Social » Consultații medicale la domiciliu pentru persoanele neasigurate. În ce cazuri pot beneficia românii de aceste servicii

Consultații medicale la domiciliu pentru persoanele neasigurate. În ce cazuri pot beneficia românii de aceste servicii

Consultații medicale la domiciliu pentru persoanele neasigurate. În ce cazuri pot beneficia românii de aceste servicii

Atât persoanele asigurate, cât și cele fără asigurare medicală pot beneficia de consultații de urgență și transport sanitar neasistat direct la domiciliu, potrivit pachetelor de servicii stabilite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Măsura vizează în special situațiile încadrate la „cod verde”, în care pacientul are nevoie de o evaluare rapidă, fără a se afla într-un pericol vital, conform stiripesurse.ro.

Aceste servicii fac parte din pachetul minimal și de bază, actualizat periodic prin Hotărâre de Guvern și finanțat prin Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, administrat de CNAS, notează Digi24.

Beneficiile neasiguraților

Pentru persoanele neasigurate, pachetul include consultații la domiciliu în urgențe medico-chirurgicale ușoare și transportul către o unitate medicală atunci când este nevoie de investigații suplimentare. Lista situațiilor acoperite este amplă și cuprinde cazuri precum:

  • fracturi imobilizate care împiedică deplasarea;
  • afecțiuni neurologice severe sau stări post-AVC;
  • insuficiență cardiacă avansată;
  • pacienți dependenți de oxigen;
  • transport pentru transfuzie în cazul talasemiei;
  • deplasarea pacienților cu nanism la centre de dializă din alte județe.

Asigurații beneficiază de o gamă extinsă de servicii

Pachetul de bază, dedicat persoanelor asigurate, include toate serviciile menționate anterior, dar și facilități suplimentare. Printre acestea:

  • transport la externare pentru pacienții cu demențe sau tulburări cognitive severe;
  • deplasarea persoanelor imobilizate la investigații, consultații sau internări;
  • transport pentru administrarea tratamentelor la domiciliu;
  • servicii dedicate pacienților oncologici, precum transportul la radioterapie, chimioterapie sau consultații de specialitate, inclusiv în alte județe.

Intervențiile sunt realizate de ambulanțe private aflate în contract cu casele de asigurări, iar alocarea echipajelor se face exclusiv prin serviciul 112. Atât pacienții, cât și aparținătorii sau personalul spitalelor pot solicita aceste servicii, în funcție de situație.

Îngrijiri medicale la domiciliu, pe baza recomandării medicului

Persoanele asigurate au acces și la îngrijiri medicale la domiciliu, destinate pacienților imobilizați sau aflați în stări care necesită supraveghere constantă. Serviciile se acordă pe baza unei recomandări emise de medicii de familie sau de specialiști și pot acoperi:

  • până la 90 de zile în ultimele 11 luni pentru adulți;
  • până la 180 de zile pentru copiii sub 18 ani și pentru pacienții diagnosticați cu cancer.

Îngrijirile sunt planificate în funcție de starea pacientului și pot fi oferite inclusiv în weekend sau în zilele de sărbătoare legală.

Servicii stomatologice decontate

Atât persoanele fără asigurare medicală, cât și cele înscrise în sistemul public de sănătate pot accesa o gamă variată de tratamente stomatologice gratuite sau compensate, în funcție de pachetul oferit de CNAS și de cabinetele aflate în contract cu acesta.

Potrivit Ghidului Asiguratorului publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cei neasigurați beneficiază de pachetul minimal pentru medicina dentară.

Acesta cuprinde consultația – care include și controlul oncologic stomatologic, evidențierea plăcii dentare prin colorare, dacă este necesar, precum și întocmirea planului de tratament.

Consultația se decontează o dată la 12 luni pentru adulții peste 18 ani și la fiecare 6 luni pentru copiii sub 18 ani.

Lista serviciilor acordate gratuit continuă cu tratamente de urgență pentru traumatisme dento-alveolare, pansament calmant sau drenaj endodontic, intervenții pentru paradontite apicale prin incizie, cu anestezie, tratamente pentru afecțiuni ale parodonțiului, chiuretaj alveolar și oprirea hemoragiei – cu precizarea că acestea nu sunt decontate dacă sunt efectuate în aceeași ședință cu extracția dintelui vizat.

Tot în pachetul minimal intră reducerea luxației articulației temporo-mandibulare, reparația protezelor o dată pe an și rebazarea protezelor tot o dată pe an.

În schimb, beneficiarii pachetului minimal achită integral investigațiile paraclinice recomandate, precum radiografiile dentare, tomografiile CBCT sau tratamentele prescrise.

Recomandarea autorului: Fără bilet de trimitere la medic. Ce pacienți sunt vizați de această măsură

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!