Prima pagină » Actualitate » Start în campania electorală pentru Primăria Capitalei. Ce le este permis și ce le este interzis candidaților. Mesajul transmis de AEP

Start în campania electorală pentru Primăria Capitalei. Ce le este permis și ce le este interzis candidaților. Mesajul transmis de AEP

Mara Răducanu
Start în campania electorală pentru Primăria Capitalei. Ce le este permis și ce le este interzis candidaților. Mesajul transmis de AEP

A început campania electorală în cursa pentru alegerile parțiale. Campania pentru alegerile locale parțiale programate pe 7 decembrie 2025 debutează oficial pe 22 noiembrie, la ora 00.00, şi se încheie pe 6 decembrie, la ora 07.00. În acest interval, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare și sunt permise doar anumite tipuri de activităţi, după cum precizează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Perioada de campanie este redusă la 15 zile, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 891/2025, care stabilește calendarul electoral pentru acest scrutin. 

Alegerile locale parțiale programate pentru 7 decembrie 2025 se vor desfășura în municipiul București pentru ocuparea funcției de primar general, iar în județul Buzău pentru președinția Consiliului Județean. De asemenea, vor avea loc alegeri și în alte 12 localități din țară.

În acest context, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) transmite un mesaj candidaților pentru locale, solicitându-le ”să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente.”

Ce interdicții clare sunt pentru candidații în campania electorală pentru alegerile locale parțiale

În campania electorală este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă şi a oricăror forme, mijloace, acte şi acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică, a transmis AEP.

Aceste alegeri se desfășoară conform legislației specifice privind organizarea alegerilor locale, completată de reglementări ale Guvernului, ale birourilor electorale și de deciziile Autorității Electorale Permanente.

  • ”Materialele publicitare politice vor fi etichetate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2024/900, respectând cerinţele generale şi modelele din anexele Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1410. Competitorii politici au obligaţia înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment care nu respectă regulile permise de legislaţia în vigoare”, precizează AEP.
  • ”În acelaşi timp, potrivit legii, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaţilor, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă”, a mai transmis AEP.

Cum se desfășoară campania electorală

Candidații au la dispoziție mijloace precum afișajul stradal, presă, radio, televiziune și platforme online. Sunt permise și materiale tipărite precum pliantele sau broșurile, dar numai dacă sunt realizate după debutul oficial al campaniei.

Pe de altă parte, legea interzice folosirea vehiculelor inscripționate cu mesaje electorale, difuzarea de materiale audio din mașini, precum și organizarea de spectacole sau evenimente festive. Nu sunt admise nici bannerele, mesh-urile, corturile sau alte tipuri de publicitate outdoor de mari dimensiuni.

Care sunt materialele de campanie permise

  • afişele electorale
  • materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condiţiile legii
  • publicitatea în presa scrisă
  • materialele de propagandă electorală online
  • broşurile, pliantele și alte materiale tipărite din aceeaşi categorie

Calendarul principal al scrutinului

  • 22 noiembrie – începerea campaniei electorale
  • 23 noiembrie – candidaturile devin definitive
  • 24 noiembrie – stabilirea ordinii pe buletinul de vot
  • 2 decembrie – tipărirea buletinelor și desemnarea conducerii secțiilor de vot
  • 6 decembrie, ora 7.00 – finalizarea campaniei
  • 7 decembrie, între orele 7.00–21.00 – votarea

Interdicții în ziua votul

Este important de precizat că, din dimineața zilei de 6 decembrie și până la închiderea urnelor este interzisă difuzarea de sondaje, spoturi electorale sau intervenții ale candidaților în mass-media.

În ziua votului nu pot fi prezentate nici rezultatele sondajelor realizate la ieșirea de la urne și nu sunt permise comentarii despre candidați sau îndemnuri explicite de vot.

Sursă foto: Colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Misiune fără precedent pentru salvarea unui telescop de pe orbita Pământului