Prima pagină » Actualitate » Daniel Băluţă a inagurat o stradă care scurtează timpul şoferilor în trafic. Proiectul a fost realizat în doar 4 luni

Daniel Băluţă a inagurat o stradă care scurtează timpul şoferilor în trafic. Proiectul a fost realizat în doar 4 luni

Luiza Dobrescu

Primăria Sectorului 4 a inaugurat, sâmbătă, deschiderea circulaţiei pe  strada „Europa Unită”, dintre Șoseaua Berceni și strada Emil Racoviță. Potrivit primarului Daniel Băluţă, şoferii pierdeau 20 de minute zilnic pentru un ocol de doar 2 km. 

Băluţă a organizat o conferinţă de presă chiar pe porţiunea de 500 m creaţi pentru fluidizarea traficului şi pentru evitarea intersecţiei dintre Piaţa Sudului şi Apărătorii Patriei.

 „Această stradă înseamnă 500 m creați de la zero. Efectiv aici erau bălării înainte. Acum este o stradă utilă, cu curent, apă, canal, iluminat public, trotuare și cu un buget de 2,5 milioane de euro, construită în doar patru luni.

O legătură între două bulevarde sufocate care acum respiră.

Străzi ca acestea îți dau timpul înapoi. Timpul să duci copilul la școală fără sprint final, timp să ajungi la muncă fără stres. Proiectul nu este doar o stradă.

Este demonstrația că urbanismul inteligent înseamnă să creezi rute noi, nu se cârpești rute vechi”, a declarat Daniel Băluţă, într-un clip electoral, pe facebook.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Daniel Băluță: „Sunt unul dintre primarii care au reușit să învingă SISTEMUL și am făcut școli, grădinițe, metrou”

Daniel Băluță: „Am o fiică de 17 ani. Îmi doresc pentru ea să meargă pe stradă fără frică, într-un oraș sigur”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Spania a legalizat peste 1,2 milioane de migranți fără acte