Prima pagină » Actualitate » Deşi Tribunalul Sibiu a respins sechestrul pe casa lui Iohannis, ANAF continuă procedurile. Adrian Nica:”O să facem în continuare demersurile legale”

Deşi Tribunalul Sibiu a respins sechestrul pe casa lui Iohannis, ANAF continuă procedurile. Adrian Nica:”O să facem în continuare demersurile legale”

Luiza Dobrescu
Deşi Tribunalul Sibiu a respins sechestrul pe casa lui Iohannis, ANAF continuă procedurile. Adrian Nica:

Deşi Tribunalul Sibiu a respins cererea formulată de Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov (ANAF), de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului preşedinte Klaus Iohannis, şeful instituţiei, Adrian Nica, spune că Fiscul va continua demersurile pentru recuperarea prejudiciului. 

Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care cere obligarea fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil aflat în centrul Municipiului Sibiu.

„(…) azi, 20.11.2025, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în acest dosar cu privire la soluţionarea cererii de instituire a sechestrului asigurator, în sensul că instanţa a respins cererea formulată de reclamantul Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâţilor în vederea garantării recuperării prejudiciului pretins”, se arată într-un răspuns transmis de instanţă, la solicitarea AGERPRES.

Invitat la Antena 3, sâmbătă seară, Adrian Nica a anunţat că ANAF va continua procedurile pentru recuperarea despăgubirilor datorate de fostul președinte Klaus Iohannis.

Nica a subliniat că e vorba despre o procedură standard care se aplică în toate cazurile în care are de recuperat bani și că solicitarea măsurilor asigurătorii este o practică obișnuită, nu o acțiune particulară împotriva fostului președinte.

„Noi nu o să facem nimic altceva decât o să așteptăm motivarea instanței și apoi o să facem în continuare demersurile legale pentru a recupera sumele care se cuvin ANAF”, a declarat Adrian Nica.

În ceea ce priveşte o posibilă strămutare a procesului, şeful ANAF a declarat:

„Nu vreau să comentez aceste lucruri, deoarece fac parte din strategia colegilor mei pentru a acționa în vederea recuperării sumelor. La momentul potrivit o să anunțăm orice demers pe care îl facem. Dar în această etapă nu aș dori să comentez hotărârile instanței”.

Declanşarea procedurii de executare silită a casei din Sibiu a avut loc după ce soții Iohannis au fost notificați să elibereze imobilul, să predea cheile și să achite aproximativ un milion de euro, datorii către stat.

Din cauză că nu au primit niciun răspuns din partea familiei Iohannis, ANAF a concluzionat că fostul președinte refuză predarea casei, întrucât nu a dat curs notificărilor.

Despăgubirile cerute de ANAF, aproximativ un milion de euro, acoperă lipsa de folosință a imobilului între 1999 și 2015, perioadă în care casa a fost închiriată unei bănci.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Tribunalul Sibiu a respins cererea ANAF de instituire a sechestrului asupra bunurilor familiei Iohannis

ANAF îl dă în judecată pe Iohannis şi îi cere „plata despăgubirilor”: „Având în vedere că pârâţii au refuzat plata voluntară”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Victorie DEFINITIVĂ pentru România în dosarul Roșia Montană! Gabriel Resources PIERDE și ultima cale de atac
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...