Prima pagină » Actualitate » Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, a fost reținut de Poliție în urma scandalului sexual

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, a fost reținut de Poliție în urma scandalului sexual

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, a fost reținut de Poliție în urma scandalului sexual

Primarul din comuna Livezile, județul Bistrița Năsăud, a fost reținut pentru 24 de ore în urma scandalului sexual în care a fost implicat.

În cadrul unui dosar penal întocmit pe 5 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în aplicare trei mandate de percheziție.

Primarul bistrițean, implicat în scandalul sexual, a fost reținut pentru 24 de ore

Au fost efectuate percheziții la domiciliul unor persoane fizice și la o instituție publică. Pe numele unui bărbat de 56 de ani, din Livezile, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere.

Acesta a fost condus la sediul Poliției, iar, după audieri, față de el a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. La percheziții au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile și medii de stocare, relatează InfoBistrița.

”În continuarea cercetărilor efectuate şi pentru administrarea probelor în cadrul unui dosar penal întocmit la data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie. Percheziţiile au fost efectuate astăzi, 24 noiembrie, la domiciliile unor persoane fizice şi la o instituţie publică. Totodată, pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din Livezile, poliţiştii au pus în aplicare un mandat de aducere. Bărbatul în cauză a fost condus la sediul Poliţiei, iar, după audieri, faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, informează Poliţia judeţeană Bistriţa-Năsăud.

Primarul a distribuit imaginile „din greșeală” pe WhatsApp

Imaginile apărute în spațiul public la începutul aceste luni au fost distribuite masiv după ce primarul le-ar fi postat la „stare” în aplicația WhatsApp. Edilul a negat că acestea ar fi reale, susținând că cineva care vrea să îi facă rău le-a creat cu inteligența artificială.

Recomandările autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!