Prima pagină » Turism » Un tiktoker surprinde pe toată lumea: a arătat o locuință neobișnuită pe Airbnb — un pat în mijlocul deșertului

Un tiktoker surprinde pe toată lumea: a arătat o locuință neobișnuită pe Airbnb — un pat în mijlocul deșertului

Un tiktoker surpinde pe toată lumea: a arătat o locuință neobișnuită pe Airbnb — un pat în mijlocul deșertului

Turiștii din întreaga lume pot înnopta sub cerul liber în valea deșertică Wadi Rum din Aqaba (Iordania). Parcă sculptată în granit și în nisipul Iordaniei, se întinde pe o suprafață de 721 metri pătrați, iar cel mai înalt vârf are 1.750 metri. Este cea mai întinsă vale de deșert din Iordania, desemnată patrimoniu UNESCO din 2011. A fost populată din vremuri preistorice populată după cum indică desenele murale și câteva petroglife vechi chiar de 12.000 de ani.

Valea a aparținut Regatului Edomului (1300 – 553 î.Hr.) și Regatului Nabateean (300 î.Hr. – 106 d.Hr.). În ultimele două milenii s-au stabilit beduinii care organizau curse cu cămile. Wadi Rum a fost documentat de ofițerul britanic T.E. Lawrence, care a traversat valea pe durata revoltei arabe din 1917-1918.

De asemenea, datorită peisajului arid distinctiv, mulți regizori au realizat filmările la peliculele de cinema „Lawrence of Arabia” (despre T.E. Lawrence), „Dune”, „The Martian”, „Star Wars” și „Aladdin”.

Mai remarcabil este că oricine poate chiar să doarmă în vale. Pentru un singur adult, prețurile pentru o tabără de o noapte variază de la 186 la 350 lei. Recent, un tiktoker a publicat o  filmare cu locuința sa neobișnuită pe care a rezervat-o prin platforma Airbnb. A găsit doar un pat improvizat în mijlocul deșertului Wadi Rum.

Pe el,  înnoptarea l-a costat 40 de dolari. Este practic un loc de dormit în aer liber, lângă o stâncă pe care aleargă șopârle și scorpioni. Videoclipul părea atât de ciudat încât vloggerul a trebuit să explice spectatorilor că nu este o creație generată de Inteligența Artificială.

„Iată, rezervarea mea prin Airbnb în deșertul arab, în Iordania. Este nebunesc. Iată, patul meu, o șopârlă…glumești?  Ce dracu se întâmplă? Este camera mea.  Sunt în mijlocul deșertului Wadi Rum, cu peșteri apropiate una de alta. Sunt doar eu , cu un singur pat, în mijlocul deșertului. Este nebunesc”, a spus vloggerul @johnni.dijulius.


Sursa Foto: Shutterstock

Autorul recomandă: Stațiunea din România care te duce cu gândul la Iordania! Este UNICĂ în țara noastră

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Când ospățul duce la spital. Medic chirurg: „Colecistul primește rapid nota de plată. Credeți-mă pe cuvânt, va durea tare”
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Mesajele subtile ale ambasadelor străine pentru România: amenințări din Rusia, prietenie din SUA, solidaritate din Franța
Mediafax
Premiu uriaș la loterie de Crăciun. Biletul câștigător, în valoare de 1,8 miliarde de dolari, a costat 2 dolari
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Putin lasă să se înţeleagă că Rusia este „deschisă” pentru un acord de pace cu Ucraina. Cu o condiție
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?