Anchetele DNA se înmulțesc la Brașov. În centrul acestor spețe apar nume grele din structura PNL locală, iar investigațiile vizează acuzații de abuz în serviciu, trafic de influență și chiar constituirea unui grup organizat, cu scopul de a controla funcții, instituții și direcții strategice la nivel județean. Într-un astfel de dosar, aflat în atenția publică, procurorii instrumentează modul în care lideri ai PNL Brașov ar fi încercat să influențeze numiri la Compania Apa, folosind proceduri de recrutare, aparent formale, pentru a instala persoane apropiate politic.
Sursele Gândul susțin, totodată, că alte investigații vizează atribuirea unor funcții administrative, dar și relația dintre politica județeană și mediul de afaceri și modul în care anumite proiecte publice ar fi fost orientate pentru avantaje private.
Compania maghiară este interesată de extinderea pozițiilor logistice în România și va prelua, după terminarea construcției, operațiunile depozitului.
GÂNDUL a tras, de altfel, un semnal de alarmă încă din momentul în care situația s-a tensionat progresiv, iar numeroase semne de întrebare nu și-au primit, încă, răspunsurile. (mai multe detalii AICI)
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fprimaria-feldioara.jpg)
Se „scufundă” PNL Brașov? Scandalul „Depozit de combustibili la Feldioara”
În comuna Feldioara, un proiect de anvergură a stârnit controverse. Vorbim despre construirea unui depozit de combustibili operat de Transit Oil SRL, cu perspectiva ca operațiunile să fie preluate ulterior de MOL Ungaria.
Într-o piață în care logistica carburantului are importanță strategică, documentele arată că MOL a evitat să se implice în procedurile administrative de urbanism, lăsând partenerului român sarcina de a parcurge un proces birocratic considerat dificil.
Sursele Gândul au precizat însă că „scurtarea” procedurilor ar fi fost făcută prin încălcări clare ale legislației urbanistice și de mediu, confirmate de rapoarte ale instituțiilor statului și de dosarele aflate pe rolul instanțelor.
Planul Urbanistic Zonal pentru construirea depozitului, aprobat prin HCL 10/2023, este acum obiectul dosarului 31343/3/2024, unde se solicită anularea actului administrativ.
Argumentele reclamanților includ: documentație întocmită fără respectarea legii, elaborarea PUZ de către o persoană fără drept legal de semnătură, aprobarea de către Consiliul Local Feldioara fără avize esențiale.
Decizia etapei de încadrare emisă de Autoritatea pentru Protecția Mediului a fost contestată și face obiectul dosarului 232/62/2025.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Ffeldioara-4.jpg)
Neregulile din urbanism: PUZ contestat, lipsă avize obligatorii și documentație neconformă
Primarul comunei Feldioara a emis prima autorizație de construire în septembrie 2023.
Deși prima autorizație era suspendată, Primăria Feldioara a emis o a doua autorizație, cu același număr și același scop, anume construirea depozitului de combustibili. Legea 50/1991 interzice explicit emiterea unei noi autorizații atâta timp cât prima este în termen de valabilitate, suspendată sau contestată.
Astfel, noua autorizație este suspectă de nelegalitate, fiind emisă în:
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fautorizatie-feldioara-1.jpg)
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fautorizatie-feldioara-2.jpg)
În jurul proiectului de la Feldioara se conturează un tablou al pasivității instituționale, cu implicații politice și administrative.
Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, nu a intervenit în niciun moment, deși proiectul afectează comunitatea.
Faptul că acesta și primarul Feldioarei sunt colegi de partid ridică întrebări privind protecția politică pe care președintele PNL Brașov o acordă acoliților săi chiar și în cazuri fralagrante de ilegalitate. Așa cum sa întâmplat și în cazul concursului pentru selecția conducerii companiei de apă, se întâmplă și în alte situații.
Deși a atacat prima autorizație, prefectura nu a trimis reprezentanți la termenele din dosar, nu a reacționat la emiterea noii autorizații, nu a verificat neregulile semnalate de societatea civilă – PUZ, avize, decizie de mediu – dând impresia că demersul inițial prin care au luat act de numeroasele ilegalități cu privire la autorizația de construire nr. 20/2023 și au solicitat anularea actului administrativ nu mai reprezintă o prioritate pentru ei.
Întrebarea este ce i-a făcut să îți schimbe atitudinea?
A încadrat proiectul fără evaluare, deși toate criteriile de risc erau îndeplinite, și nu a demarat nicio acțiune de verificare a situației generate atât prin emiterea primei aturoizații de construire, dar nici după ce Insituția Prefectului a atacat documentație, iar Primăria Feldioara a emis, ilegal, o a doua autorizație de construire, pentru a permite beneficiarului să continue lucrările în ciuda neregulilor constate de ISC și a dosarelor în instanță existente.
Nu a reacționat, deși infrastructura feroviară vizată de investitor le aparține, aceștia având interesul de a se folosi de infrastructura feroviară a Nuclearelectrica pentru a trasnfera și transporta carburant în vagoane.
Există plângeri penale pentru abuz în serviciu și trafic de influență, însă nu au fost demarate anchete vizibile.
După constatări grave și două controale, instituția nu a mai verificat situația din teren, dând posibilitatea Primăriei Feldioara să emită o nouă autorizație și beneficiarului să continue lucrările în aceleași condiții pe care ISC le-a constatat după controalele efectuate.
Consiliul Județean Brașov
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov
Inspectoratul de Stat în Construcții
Prefectul Brașov
Primăria Feldioara
Cazul depozitului de combustibili de la Feldioara reprezintă un test pentru statul de drept la nivel local. Între documentație lipsă, avize neobținute, autorizații reemise ilegal și instituții care nu reacționează, proiectul scoate în evidență un sistem administrativ vulnerabil la presiuni, lipsă de control și potențială complicitate.
În acest moment, proiectul este suspendat, contestat și blocat juridic, dar întrebările și controversele în aceste spețe sunt mai actuale ca niciodată. Cine răspunde pentru nereguli, cine protejează investiția și cum este posibil ca un proiect cu asemenea riscuri să avanseze fără respectarea legii?
Surse foto: Gândul
RECOMANDAREA AUTORULUI: