Prima pagină » Social » Gest incredibil al unui șofer implicat într-un accident în sectorul 5. Bărbatul a lovit intenționat ambulanțele venite să-i acorde primul ajutor

Gest incredibil al unui șofer implicat într-un accident în sectorul 5. Bărbatul a lovit intenționat ambulanțele venite să-i acorde primul ajutor

Gest incredibil al unui șofer implicat într-un accident în sectorul 5. Bărbatul a lovit intenționat ambulanțele venite să-i acorde primul ajutor

Un eveniment neobișnuit s-a petrecut pe o stradă din sectorul 5 din București. Șoferul unei mașini care a pierdut controlul volanului, și a lovit un copac de pe marginea sensului opus de circulație, a lovit intenționat ambulanțele venite la fața locului ca să-i acorde primul ajutor. 

Șoferul mașinii avariate nu a vrut să comunice cu echipajele de prim ajutor de pe ambulanțele SMURD sosite la locul accidentului. Astfel, cadrele medicale au decis să spargă un geam al autovehiculului însă, în acel moment, bărbatul a accelerat mașina și a avariat ambulanțele de la fața locului. În urma testării cu aparatele de specialitate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu consumase nici alcool, nici substanțe interzise.

„Brigada Rutieră a Capitalei a informat că sâmbătă, în jurul orei 14:20, conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 26 de ani, care se deplasa pe strada Anghel Alexandru, dinspre strada Zeţarilor către strada Luică, în dreptul unui imobil, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a lovit un copac. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe SMURD şi deoarece conducătorul auto nu comunica cu echipajele de prim ajutor, acestea au spart geamul pasagerului din dreapta faţă, după care bărbatul, din cauze ce vor fi stabilite în urma verificărilor, ar fi accelerat şi a avariat uşor cele două ambulanţe SMURD aflate la faţa locului. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, rezultatele indicate fiind „zero”, respectiv negativ”
Conform Brigăzii Rutiere a Capitalei, șoferul în cauză nu a dorit îngrijiri medicale și a fost condus la sediul Biroului Accidente Ușoare pentru întocmirea documentelor de constatare și luarea măsurilor necesare. De asemenea, șoferii ambulanțelor au fost îndrumați la același sediu pentru a soluționa cauza.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
OANA GHEORGHIU și-a făcut ”autodenunțul” pe Facebook: ”Sunt vinovată”
Digi24
NATO, la cel mai înalt nivel de alertă de apărare aeriană. Panică provocată de un avion de pasageri israelian
Cancan.ro
De ce a murit saxofonistul Memis Selciuc? Cauza decesului
Prosport.ro
FOTO. A apărut într-un costum de baie neobișnuit și a fost făcută praf!
Adevarul
Drogul care l-ar fi ucis pe rezidentul de la Floreasca. Criminologul Vlad Zaha: „O cantitate cât sămânța de susan te poate ucide”
Mediafax
ATENȚIE! Dacă partenerul îți spune des aceste fraze, relația ar putea fi în pericol
Click
Ruta 46 sau „Bulevardul lui Hitler”- povestea celei mai mari ruine rutiere din Europa, de 90 de ani abandonată
Digi24
Un urs a intrat în opt case dintr-un sat și a căutat mâncare inclusiv în frigider. Cum a scăpat o bătrână
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună iulie cum nu prea a mai fost. Fenomene meteo ciudate în București
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Topul fricii: România, pe podiumul celor mai stresante țări pentru șoferi
Descopera.ro
De ce Pământul nu are inele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent