Prima pagină » Știri politice » Legea privind plata pensiilor private mai depășește o etapă de pe traseul legislativ

Legea privind plata pensiilor private mai depășește o etapă de pe traseul legislativ

Olga Borșcevschi
Legea privind plata pensiilor private mai depășește o etapă de pe traseul legislativ
Foto Ilustrativ

Legea privind plata pensiilor private este mai aproape de implementare, după ce decizia judecătorilor CCR privind constituționalitatea actului normativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, în Monitorul Oficial, decizia prin care a respins cele două obiecții de neconstituționalitate depuse, declarând astfel Legea privind plata pensiilor private constituțională în ansamblul ei.

Potrivit prevederilor inițiale ale reformei sistemului de pensii, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private.

Proiectul de lege, adoptat pe 16 octombrie de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a fost elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și pus pe traseul legislativ de Ministerul Muncii în luna august în contextul în care elaborarea acestei ultime etape a reformei sistemului de pensii este parte din demersurile pentru aderarea României la Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Termenul asumat oficial de statul român pentru intrarea în OCDE este sfârșitul anul 2026.

Decizia CCR din 25 noiembrie este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și șefului Executivului.

Odată ajunsă în Parlament, aleșii din ambele camere trebuie să armonizeze legea cu decizia, prin eliminarea aliniatului neconstituțional, urmând ca forma finală să fie trimisă spre promulgare șefului statului.

Legea intră în vigoare la un an de la publicarea în Monitorul Oficial.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Legea pensiilor private a fost adoptată. Veste mare pentru pacienții oncologici

Curtea Constituțională a amânat până pe 25 noiembrie decizia pe pensiile private

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Adevarul
Statul aduce muncitori din Asia, în timp ce tinerii români spun că nu găsesc joburi plătite suficient. Explicația unui sociolog
Mediafax
România și Moldova, NEGOCIERI pentru cumpărarea sistemelor anti-dronă: aproape de FINAL. Vor fi livrate RAPID
Click
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Decizii strategice și rivalități internaționale: Germania și drumul spre Primul Război Mondial
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute