Prima pagină » Știri politice » Instruirea piloților ucraineni și români de F-16, în valoare de 600 milioane de dolari, intră la vot în Parlament

Instruirea piloților ucraineni și români de F-16, în valoare de 600 milioane de dolari, intră la vot în Parlament

Luiza Dobrescu
Instruirea piloților ucraineni și români de F-16, în valoare de 600 milioane de dolari, intră la vot în Parlament

Deputaţii şi senatorii României se reunesc vineri, de la ora 14.00, în format online pentru a-şi da „aprobarea prealabilă a Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cele două Camere pentru iniţierea procedurii pentru semnarea Acordului-cadru de prestări servicii de instruire a personalului navigant în cadrul Centrului European de Instruire F-16 (EFTC)”. Pentru că este vorba despre o urgenţă, cel mai probabil că Acordul va fi votat în cadrul plenului de luni, 22 decembrie 2025, conform surselor consultate de Gândul. 

MApN a încheiat un acord-cadru cu compania americană Lockheed Mertin în valoare de peste 600 de milioane de dolari pentru instruirea piloților români și ucraineni pe F-16, pe o perioadă de 60 de luni. Vor fi instruiți 60 de piloți români și 25 de piloți ucraineni. Pentru cei ucraineni, sumele de bani cheltuite pentru instruire ar urma să ne fie rambursate prin mecanisme europene și transatlantice. Valoarea estimată a acestui Acord-cadru este de 612,4 milioane de dolari, fără TVA. Gândul a obținut în exclusivitate documentele.

Conform surselor Gândul, e nevoie de aprobarea Parlamentului, dacă suma aflată în discuţie depăşeşte 100 de milioane de euro.

Potrivit aceloraşi surse, deputaţii din Comisia de Apărare şi-au dat acordul pentru acest contract care va fi supus votului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, după şedinţa de vineri, în format online.

Ce scrie în documentul transmis deputaţilor de către MApN

În documentul studiat de parlamentari, pus la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale, se specifică faptul că, „pentru continuarea activității de instruire a piloților de F-16, pe teritoriul național, în cadrul Centrului European de Instruire F-16, a fost identificată ca soluție viabilă și sustenabilă, încheierea unui Acord-cadru de prestări servicii între Ministerul Apărării Naționale al României și compania Lockheed Martin. Acest acord-cadru va acoperi funcționarea Centrului European de Instruire F-16, atât pe partea de instruire a personalului, mentenanță a aeronavelor F-16 cât şi servicii logistice integrate (supply & sustainment).”

Începând cu 01.01.2026, odată cu transferul celor 18 aeronave F-16,
responsabilitatea pentru operarea, gestionarea și funcționarea Centrului European de
Instruire F-16 va intra în atribuțiile României. Astfel, din motive logistice și
operaționale, pentru continuarea activității de instruire a piloților de F-16, pe teritoriul
național, în cadrul Centrului European de Instruire F-16, a fost identificată ca soluție
viabilă și sustenabilă, încheierea unui Acord-cadru de prestări servicii între Ministerul
Apărării Naționale al României și compania Lockheed Martin. Acest acord-cadru va
acoperi funcționarea Centrului European de Instruire F-16, atât pe partea de instruire
a personalului, mentenanță a aeronavelor F-16 cât şi servicii logistice integrate
(supply & sustainment)(…)

În acest context, solicităm aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru
semnarea Acordului-cadru de prestări servicii de instruire a personalului navigant
în cadrul Centrului European de Instruire F-16 (EFTC), cu durata de 60 luni,
între Ministerul Apărării Naționale al României și compania Lockheed Martin.
Valoarea Acordului-cadru, fără TVA, a fost estimată, la 612,4 milioane USD,
pe baza datelor de fundamentare colectate până la acest moment, valoarea exactă
urmând a fi stabilită în urma încheierii negocierilor cu compania Lockheed Martin.
Potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr.195/2012, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă are
obligația de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii
de atribuire a contractelor de achiziție, în cazul în care valoarea estimată a
contractului, fără TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a
100.000.000 Euro.
Avându-se în vedere aspectele menționate anterior, vă adresăm rugămintea
de a aproba, prealabil, inițierea de către Ministerul Apărării Naționale, prin
șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, a negocierilor Acordului-cadru de
prestări servicii de instruire a personalului navigant în cadrul Centrului European
de Instruire F-16 (EFTC), cu durata de 60 luni, între Ministerul Apărării
Naționale al României și compania Lockheed Martin.”

Comisiile parlamentare de apărare au analizat și aprobat solicitarea Ministerului Apărării Naționale privind aprobarea inițierii negocierilor pentru un acord-cadru cu compania americană Lockheed Martin, în valoare estimată de 612,4 milioane de dolari, fără TVA. Luni, acesta va fi votat în plenul reunit al Parlamentului, în şedinţă de urgenţă.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Gândul publică în exclusivitate Acordul-cadru dintre MApN și Lockheed Martin pentru instruirea piloților F-16. Valoarea e de peste 600 mil. $. De banii aceștia instruim și piloți ucraineni

România primește drone și tehnologie militară modernă de la cel mai mare producător de armament din lume. Ce înseamnă „donațiile” de 11 milioane de dolari pentru SPP și MApN

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haos meteo în România! Grindină, vijelii și ploi torențiale până joi
Digi24
Coreea de Nord și-a modificat Constituția: ce se întâmplă dacă Kim Jong Un e asasinat
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Schimbare istorică la Fed, summit exploziv la Beijing: o săptămână de foc pentru piețe
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
„Războiul prosoapelor” Un turist a fost despăgubit cu 1.000 de euro după ce nu a găsit şezlonguri libere pe plaja unui hotel
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Este oficial, avem Programul Rabla și în 2026. Dar numai pentru anumite mașini și doar pentru persoane fizice
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie bizară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
De ce nu am găsit încă extratereștri? Paradoxul care îi pune în dificultate pe cercetători