Cine l-a „ucis” pe Mozart? Compozitorul și-ar fi presimțit sfârșitul

Noul serial de televiziune „Amadeus”, difuzat de postul britanic Sky, în această iarnă, readuce la viață celebrul spectacol de teatru regizat de Peter Shaffer în 1979 și ecranizat în 1984, în regia lui Milos Forman, notează publicația Financial Times. 

Serialul britanic „Amadeus” readuce în atenția publicului o versiune a lui Mozart, ce pare aproape imposibil de ocolit. Imaginea copilului minune, care strigă și chicotește, dar compune de o perfecțiune divină și moare în circumstanțe misterioase.

Compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart

Mozart, mereu în umbra propriului său mit

„Amadeus” a lui Peter Shaffer a devenit o biografie colectivă a lui Mozart – pe jumătate tragedie, pe jumătate teologie. Influența sa este omniprezentă, astfel că după patru decenii, este greu de văzut omul din spatele mitului.

ACTUALITATE Alertă, anvelope de iarnă în București! Amenzi speciale pentru șoferii care nu-și echipează mașinile pentru viscolul de azi și mâine

15:54

VIDEO EXCLUSIV Cătălin Caragea, Banca Transilvania: România are potențial ridicat de dezvoltare, dar are nevoie de colaborare mai strânsă între stat și mediul privat

15:54

Mozart a murit la Viena în decembrie 1791, la vârsta de 35 de ani, după o scurtă febră. Cauzele au fost obișnuite: infecție, epuizare, poate insuficiență renală.

Cu toate acestea întrebarea „Cine l-a ucis pe Mozart?” nu a fost niciodată una medicală.

Lucrarea „Moartea lui Mozart”

După cum a susținut William Stafford în „Miturile lui Mozart” (1991), poveștile din jurul morții lui Mozart dezvăluie o societate incapabilă să accepte că o artă măreață ar putea rezulta din talent, disciplină și muncă asiduă.

În imaginarul romantic care i-a modelat legenda, geniul trebuia să aibă o dimensiune supranaturală – divin, blestemat sau patologic – și, desigur, plătit cu prețul vieții.

Wolfgang Amadeus Mozart

Mozart și Salieri: povestea rivalității versus fascinația publicului pentru eroul tragic

Mitul otrăvirii a fost prima și cea mai durabilă expresie a acestei nevoi. La câteva săptămâni după moartea lui Mozart, s-a răspândit vestea că un rival, compozitorul italian Antonio Salieri, mai puțin talentat și gelos, îl ucisese.

Compozitorul italian Alberto Salieri

Povestea era neadevărată, dar logica sa emoțională era irezistibilă: mediocritatea distruge strălucirea din invidie.

„Mozart și Salieri” (1830) de Pușkin și reinterpretarea ulterioară a lui Shaffer au transformat acest zvon într-o alegorie morală – omul comun este consumat de gelozie pentru cineva mult mai talentat. Acesta din urmă este apoi pedepsit pentru strălucirea sa printr-o moarte prematură.

Mozart și-ar fi presimțit moartea prematură

O altă legendă a apărut în urma  Requiemului în Re minor de Mozart. Într-adevăr, un mesager cu voal, venit din partea contelui Franz von Walsegg, a solicitat realizarea unei partituri funerare. În realitatea Franz von Walsegg intenționa să revendice lucrarea ca fiind a sa.

În relatările ulterioare, Mozart a ajuns să creadă că scria piesa pentru sine, bântuit de faptul că propriul său sfârșit e aproape. Văduva lui Mozart, Constanze, a susținut această versiune, ca o profeție romantică, în care soțul ei a văzut în muzica pe care o crea propriul său memorial.

Un fragment autentic din caietul cu partituri al lui Amadeus Mozart

Mozart, anihilat de clișeul „geniului neînțeles”

Apoi vin excentricitățile. Glumele scatologice ale lui Mozart, energia nervoasă și schimbările bruște de dispoziție – clar vizibile în scrisorile sale – au generat speculații despre sindromul Tourette, tulburare bipolară sau ADHD.

Niciuna nu poate fi dovedită, dar toate construiesc o figură familiară: geniul excentric, atins de ceva nefiresc. Preferăm acest copil minune volatil, în locul imaginii unui maestru disciplinat și meticulos.

A-l imagina pe Mozart doar ca pe un profesionist disciplinat  i-ar face viața la fel de plictisitoare ca a lui Bach.

Compozitorul german Johann Sebastian Bach

Tipologia artistului desăvârșit: sublim, grotesc, martir

Procesul de mitologizare nu se termină odată cu Mozart. Aceeași transformare – a biografiei în moralitate – a atins și alți compozitori.

Carlo Gesualdo, prințul Renașterii târzii care și-a ucis soția și iubita acesteia, a fost reinterpretat ca arhetip al artistului demonic.

Compozitorul Carlo Gesualdo

Madrigalele sale dinamice, compuse la decenii după crimă, sunt frecvent auzite ca mărturisiri, la fel cum Requiemul lui Mozart este auzit ca epitaf scris de el însuși.

În timp ce mitul lui Mozart oferă povestea inocenței distruse de invidie, cea a lui Gesualdo oferă vinovăția răscumpărată prin suferință. Ambele transformă muzica în autobiografie, ca și cum geniul ar putea vorbi doar prin sânge sau lacrimi.

Moartea timpurie a lui Franz Schubert, în 1828, la vârsta de 31 de ani, a oferit modelul pentru un alt arhetip romantic: geniul fragil, tuberculos.

Posibila sa infectarea cu sifilis a fost rescrisă în liniște ca melancolie poetică; ciclul său de cântece Winterreise a devenit un jurnal de adio al declinului. Iată mitul conform căruia creativitatea arde prea puternic pentru a supraviețui, că arta devorează trupul care o creează.

compozitorul Franz Schubert

Încadrarea vieții lui Beethoven ia o formă opusă. Boala și pierderea auzului au fost interpretate nu ca pedeapsă, ci ca o încercare, testul prin care artistul devine eroic.

Biografii de la începutul secolului al XIX-lea l-au prezentat ca pe un Prometeu care fură focul de la zei și suferă pentru asta. Dacă Mozart este sfântul martir al artei, Beethoven este titanul răstignit – figura care transformă agonia în triumf.

Ludwig van Beethoven Compozitor german

Toate aceste povești izvorăsc din convingerea că marii compozitori nu pot fi oameni obișnuiți. Geniul trebuie deteriorat ca să prospere.

Excesul, boala, suferința și moartea prematură fac arta cu atât mai autentică, o dovadă că frumusețea vine din pericol. Amadeus al lui

Shaffer a surprins perfect acest instinct. În viziunea sa, Mozart este o creatură a apetitului și a inocenței, care scrie fără efort și moare inevitabil – o ecuație morală făcută realitate.

Prin urmare, biografiile produse de la drama lui Shaffer, precum Wolfgang Amadeus Mozart: O biografie (2006) de Piero Melograni, Mozart: Domnia iubirii (2020) de Jan Swafford și Mozart în mișcare (2021) de Patrick Mackie, au trebuit să se confrunte cu un vârtej de interpretări romantice și melodramatice înainte de a-și putea vedea clar subiectul.

Spectacolul de teatru „Amadeus” în regia lui Peter Shaffer

„Miracolul” Mozart, rezultatul muncii neobosite

În realitate, strălucirea lui Mozart a fost produsul unei lungi ucenicii și al unei munci neobosite. A compus la comandă, a negociat onorarii, a reciclat idei și și-a câștigat existența ca orice alt muzician.

Poveștile care se adună în jurul morții sale spun mai puțin despre el decât despre disconfortul nostru față de excelență. Preferăm să vedem arta ca pe un miracol și mai puțin ca pe o muncă.

Wolfgang Amadeus Mozart

Cine l-a ucis pe Mozart?

Așadar, cine l-a ucis pe adevăratul Mozart? Nu Salieri, nu francmasonii, otrava sau ciuma. Noi am făcut-o – publicul, biografii, dramaturgii și cineaștii care nu suportă ideea unui compozitor care a muncit din greu și a trăit normal.

Adevăratul vinovat este nevoia noastră ca geniul să sufere. Căci dacă Mozart ar fi pur și simplu sârguincios, inspirat și uman, atunci arta sa nu ar mai părea divină, …iar noi ceilalți nu am avea nicio scuză. Modul în care percepem „geniul” lui Mozart reflectă, de fapt, propriul nostru ego.

FOTO: Profimedia

Recomandarea autorului:

• S-a încheiat Festivalul Enescu 2025. Ediție aniversară sub semnul excelenței. Peste 4.000 de artiști din 28 de țări
• Ecouri internaționale laudative despre Opera din București, într-una dintre cele mai importante publicații de profil din lume
• POVESTEA artistului cu muzica în ADN, care face magie cu vioara sa. ”La trei luni am pus prima oară mâna pe acest instrument și a devenit jucăria mea”