Prima pagină » Știri externe » WSJ: Ce condiție i-a pus Putin trimisului special al lui Trump la Kremlin. „Niciun oficial al Casei Albe nu a mai avut atâta acces la un lider rus“

WSJ: Ce condiție i-a pus Putin trimisului special al lui Trump la Kremlin. „Niciun oficial al Casei Albe nu a mai avut atâta acces la un lider rus“

Melania Agiu
WSJ: Ce condiție i-a pus Putin trimisului special al lui Trump la Kremlin. „Niciun oficial al Casei Albe nu a mai avut atâta acces la un lider rus“
Vladimir Putin și Steve Witkoff la Kremlin, decembrie 2025, Sursă foto: Mediafax

Steve Witkoff, miliardar, dezvoltator imobiliar și partener de golf al lui Donald Trump, preluase funcția de „trimis special al noului președinte în Orientul Mijlociu“ de doar câteva zile când a primit un mesaj surprinzător de la prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Vladimir Putin era interesat să-l întâlnească – atât de interesat încât ar fi putut lua în considerare eliberarea unui prizonier american în schimbul acestei întâlniri, relatează The Wall Street Journal.

Potrivit sursei citate, invitația a venit de la un emisarul lui Putin, Kirill Dmitriev, care l-a folosit pe Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, ca intermediar.

Putin punea, însă, o condiție pentru ca întâlnirea să aibă loc: Witkoff trebuia să vină singur, fără agenți CIA, diplomați sau chiar interpreți, a declarat o sursă pentru The Wall Street Journal.

Sursă foto: Mediafax

Keith Kellogg nu a fost pe placul lui Putin

WSJ mai menționează că președintele rus studiase profilurile mai multor oficiali din anturajul lui Trump, inclusiv pe cel al lui Keith Kellogg, generalul pe care președintele american îl numise ambasador în Rusia și Ucraina.

Rapoartele agenției de informații a lui Putin arătau, însă, că fiica lui Kellogg conducea o organizație caritabilă în Ucraina – un semnal de alarmă care indica faptul că acesta ar putea fi ostil cererilor Rusiei în timpul viitoarelor negocieri de pace, au declarat sursele WSJ.

Kellogg ignorase, de asemenea, apelul comentatorului american Tucker Carlson, care îi spusese înainte de ziua învestirii că Moscova era gata să înceapă negocierile.

Atunci Putin s-a gândit să caute pe altcineva din cercul restrâns al lui Trump care ar fi fost mai potrivit.

Zece luni mai târziu, Kellogg a fost demis, iar Witkoff și Dmitriev, doi oameni de afaceri cu legături personale puternice cu președinții lor, au apărut în centru atenției. Jared Kushner, ginerele lui Trump, s-a implicat pentru a ajuta la negocierea granițelor Rusiei, a structurii armatei ucrainene și a vitezei cu care Trump ar putea dărâma noua Cortină de Fier a sancțiunilor care blochează economia rusă aflată în dificultate.

„Este greu să identificăm un moment în istorie în care oamenii de afaceri să fi avut o influență atât de directă asupra problemelor de război și pace.“, precizează jurnaliștii WSJ.

Potrivit acestora, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relația Washingtonului cu Moscova a fost atent calibrată, condusă de agenții de spionaj care își cunoșteau foarte bine rivalul.

„Diplomați experimentați repetau protocoale rigide pentru a preveni neînțelegerile dintre două puteri nucleare aflate în echilibru, ca scorpionii într-un borcan. Astăzi, aceste structuri sunt practic inexistente. America nu mai are ambasador la Moscova din luna iunie. Nu există secretar de stat adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice.“, explică WSJ.

Publicația dezvășuie că Witkoff a refuzat mai multe oferte din partea CIA pentru o informare privind Rusia. Departamentul de Stat al SUA a desemnat un mic grup de angajați pentru a-l sprijini pe Witkoff, dar membrii acestei echipe, precum și alți membri ai administrației, au avut dificultăți în a obține rezumate ale întâlnirilor externe ale lui Witkoff. Aliații de lungă durată din Europa se simt, de asemenea, lăsați pe dinafară și se tem că Washingtonul nu îi mai susține.

Luna aceasta, Witkoff a efectuat cea de-a șasea călătorie în Rusia, în cadrul căreia a discutat cu Putin timp de cinci ore, până la miezul nopții.

Sursă foto: Mediafax

„De când Statele Unite s-au aliat cu Iosif Stalin, în cadrul Legii Lend Lease, niciun oficial al Casei Albe nu a mai avut acces atât de frecvent și personal la un lider rus sau sovietic.“, scrie WSJ.

Totuși, Witkoff nu a vizitat încă Ucraina

Liderii acesteia – și capitalele europene – se plâng că el îi îndeamnă să cedeze teritoriu Rusiei în schimbul unui acord de pace despre care nu sunt siguri că va rezista. În acest weekend, Dmitriev are programată o vizită la Witkoff în Miami, pentru o nouă rundă de discuții.

WSJ susține că numirea lui Witkoff în funcția de trimis special la Kremlin este, în parte, o manevră a lui Putin de a atrage de partea lui diplomații americani.

Sursă foto: Mediafax

În viziunea lui Kellogg, însă, Rusia a lucrat în culise pentru a-l înlocui, dar Trump a fost cel care a decis să-i restrângă portofoliul la Ucraina. El și Witkoff se înțeleg bine, a spus el într-un interviu. „Eu îi cunosc pe ucraineni. El îi cunoaște pe ruși”, a spus el. „Nimeni nu are nimic de obiectat.”

Marți, Trump a declarat că Witkoff „nu știa nimic” despre Rusia când a început să lucreze, dar s-a dovedit a fi de succes pentru că „oamenii îl iubesc pe Steve”.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Pace în Ucraina. Negociatorii americani se vor întâlni cu oficiali ruși în Florida. Putin insistă că Moscova nu va face niciun compromis

Pace în Ucraina. Negocierile lui Volodimir Zelenski cu Steve Witkoff și Jared Kushner s-au încheiat după 5 ore. Urmează să fie reluate mâine dimineață

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu