Prima pagină » Sport » Adrian Mihalcea se adresează conducerii de la UTA, după victoria cu Dinamo: „Trebuie să știm asta”

Adrian Mihalcea se adresează conducerii de la UTA, după victoria cu Dinamo: „Trebuie să știm asta”

Adrian Mihalcea se adresează conducerii de la UTA, după victoria cu Dinamo: „Trebuie să știm asta”

Adrian Mihalcea e mulțumit de jocul celor de la UTA în meciul cu Dinamo, 2-0, și nu ar vrea ca Valentin Costache și Alin Roman, cei mai buni jucători din lot, să plece în această iarnă.

Mihalcea, fost jucător și antrenor la echipa din „Ștefan cel Mare”, a spus că e dinamovist convins și chiar dacă UTA a învins acum Dinamo, vrea ca roș-albii să câștige campionatul.

Adrian Mihalcea: „Să știm ce vrem, dacă vrem să le dăm oamenilor ăștia hrană și anul viitor”

UTA e pe șapte, 32 de puncte, la unul distanță de poziția șase, de play-off, unde acum e Oțelul Galați.

„Știam că au calitate în atac, pe tranziții pozitive am dat gol și am mai avut alte ocazii clare. Dacă cu Dinamo nu înscrii e posibil să te penalizeze, dar acum nu a fost cazul. Mă bucur, avem această serie bună în continuare, sper să o prelungim după Sărbători. Da, într-adevăr ei au cel mai bun an al lor, din carieră, și la Costache și la Alin, știu, dar clubul va decide dacă în eventualitatea unor oferte îi va vinde sau nu. Eu sunt antrenorul echipei, cu ce am la dispoziție, cu asta lucrez.

Trebuie să ne gândim ce vrem, urmează o perioadă de liniște și nu prea. Trebuie să știm ce vrem, dacă vrem să le dăm oamenilor ăștia «hrană» și anul viitor, trebuie să mai aducem jucători. Posibil și în această formulă să ajungem pe poziții bune, mai ales că revin cei accidentați. Conducerea știe ce îmi doresc, ce jucători ar trebui să vină, pe ce poziții, și ce jucători, din păcate, ar trebui să plece. Dar nu e decizia mea, o să vedem, vorbim zilele viitoare. Acum ne liniștim, a fost frumos și cald până acum, dar trebuie să facem o strategie.

Eu sunt dinamovist, nu m-am ferit, nu m-am dezis, am fost puțin dezamăgit când am fost antrenor, dar clubul ăsta m-a făcut om și în viața de zi cu zi, și în viața de antrenor, așa că niciodată nu m-am putut dezice, le doresc în continuare să ia campionatul”, a declarat Adrian Mihalcea, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi