Prima pagină » Sport » Dacia, pe primul loc în Raliul Dakar pentru prima dată în istorie. Premieră absolută pentru Sandriders

Dacia, pe primul loc în Raliul Dakar pentru prima dată în istorie. Premieră absolută pentru Sandriders

Dacia scrie istorie în Raliul Dakar. Pentru prima dată de la debutul în cea mai dură competiție off-road din lume, constructorul român se află pe primul loc în clasamentul general provizoriu, după primele două etape ale ediției din 2026. Performanța este semnată de Nasser Al-Attiyah și reprezintă o premieră atât pentru marcă, cât și pentru echipa Dacia Sandriders.

Deși nu a câștigat nicio etapă în primele două zile ale competiției, Dacia a reușit să adune suficiente rezultate constante pentru a-l propulsa pe Nasser Al-Attiyah pe primul loc în clasamentul general provizoriu al Raliului Dakar. Este pentru prima dată când pilotul qatarez ocupă această poziție de la semnarea contractului cu Dacia, scrie Profit.ro.

În sezonul precedent, cea mai bună clasare a lui Al-Attiyah a fost locul al doilea. În acest an, el a încheiat prima etapă pe locul 2, iar etapa a doua pe locul 8. Aceste rezultate, coroborate cu penalizarea de două minute primită de pilotul Toyota Seth Quintero, i-au permis să urce pe prima poziție a clasamentului general.

Al doilea echipaj de top al echipei Dacia Sandriders, format din Sebastien Loeb, a avut, la rândul său, o evoluție solidă. După un loc 10 în prima etapă, Loeb a terminat etapa a doua pe locul 7, ceea ce îl plasează pe poziția a cincea la general, cu șanse reale de a urca în etapele următoare.

După aproximativ trei sferturi din probele speciale ale zilei a doua, cele două echipaje de vârf Dacia se aflau pe primele poziții, alături de noul pilot al echipei, brazilianul Lucas Moraes, campionul mondial en titre de Rally Raid.

Finalul etapei a schimbat însă ierarhiile, Loeb adoptând o strategie prudentă pentru a evita o pană, în timp ce Al-Attiyah a pierdut puțin timp în spatele său.

Lucas Moraes și copilotul său, Dennis Zenz, au terminat etapa a doua pe locul 20, coborând pe poziția a 13-a la general. O situație apropiată se regăsește și în cazul celui de-al patrulea echipaj Dacia, format din Cristina Gutiérrez și Paulo Moreno, care ocupă locul 15 în clasamentul general provizoriu.

Mașina Dacia Sandrider, îmbunătățită pentru Dakar 2026

Etapa a doua a avut o lungime totală de 504 kilometri, dintre care 400 km au fost probe speciale, în timp ce prima etapă a inclus 305 km de probe și 213 km de legături. Dacia participă în acest al doilea sezon de Dakar cu patru echipaje, strategia fiind creșterea șanselor la o victorie istorică.

Modelul Dacia Sandrider, dezvoltat de Renault și Prodrive, a fost optimizat semnificativ pentru acest sezon. Inginerii au redus greutatea mașinii, au îmbunătățit sistemul de răcire, vizibilitatea și confortul piloților, au redesenat priza de aer frontală și au repoziționat filtrul de aer.

De asemenea, sistemele de iluminare LED au fost revizuite, iar motorul a fost optimizat pentru a oferi mai multă putere în limitele regulamentului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ