Prima pagină » Știri externe » Republica Moldova a inițiat procesul de ieșire din CSI

Republica Moldova a inițiat procesul de ieșire din CSI

Olga Borșcevschi
Republica Moldova a inițiat procesul de ieșire din CSI

Republica Moldova nu va mai fi membră a Comunității Statelor Independente (CSI). Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, luni, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova. Potrivit declaraţiilor oficialului moldovean, Guvernul de la Chişinău a inițiat procesul de denunțare a acordurilor de bază și, implicit, de părăsire a Comunității Statelor Independente, urmând ca documentele să fie finalizate la nivel guvernamental până la mijlocul lunii februarie și transmise Parlamentului pentru adoptarea deciziei finale.

Potrivit ministrului Afacerilor Externe de la Chișinău, după denunțarea de către Parlament a celor trei acorduri de bază care stau la temelia aflării Republicii Moldova în CSI, Chișinăul nu va mai fi, din punct de vedere juridic, stat membru al organizației.

„Deci, statutul CSI, semnat la Minsk la 22 ianuarie 1993, Acordul de fondare a CSI din 8 decembrie 1991, tot la Minsk, precum și anexa din 22 decembrie 1991. Înseamnă că Republica Moldova nu va mai fi oficial membră a CSI. Și acest proces deja a început. Am luat această decizie de curând, procesul de avizare este pornit, iar la începutul noii sesiuni a Parlamentului, documentele de denunțare a acestor acorduri vor ajunge la legiuitori. Da, până la mijlocul lunii februarie, probabil, noi vom finaliza procesele în Guvern, după care această decizie va trebui să fie luată de către colegii din Parlament”, a menționat oficialul.

Popșoi a menționat că Republica Moldova a semnat în total aproximativ 283 de acorduri în cadrul Comunitatea Statelor Independente, dintre care 71 au fost deja denunțate, iar alte circa 60 se află în proces de denunțare. Potrivit oficialului, majoritatea acestor acorduri sunt depășite, nu mai sunt aplicate și au fost anterior abandonate și de alți membri ai CSI, fără consecințe practice.

„O parte din ele, atât timp cât ele nu contravin aflarea noastră în Uniunea Europeană și dacă aduc careva beneficii, nu există niciun temei pentru denunțarea lor. Dar juridic, deja în cel mai scurt timp, oficial, Republica Moldova nu va mai face parte din CSI”, a mai adăugat oficialul.

Autoritățile de la Chișinău au demarat procesul de denunțare a acordurilor cu CSI la scurt timp după invadarea de către Federația Rusă a Ucrainei, în februarie 2022. Potrivit conducerii Republicii Moldova, prevederile acestora sunt învechite, iar în unele cazuri nu au fost aplicate niciodată.

Reacția Kremlinului: Implicarea Republicii Moldova în structurile CSI era practic suspendată

Anunțul autorităților de la Chișinău privind retragerea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI) nu a fost o surpriză pentru Federația Rusă, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.

„Nu, acest anunț nu a fost o surpriză. Este un fapt că participarea Moldovei la CSI a fost înghețată de mult timp”, a afirmat Peskov, comentând decizia oficialilor de la Chișinău.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ce joc face România față de Republica Moldova și Ucraina? Politolog: La București, aderarea Ucrainei la UE e subiect tabu. Presa maghiară: România se joacă cu focul

Singurul sat din Republica Moldova unde se află case de „hobbiți”. Turiștii sunt atrași de locuințele neobișnuite ale localnicilor

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se oprește apa în București. Lista completă a străzilor afectate
Digi24
VIDEO Primele imagini cu locul din Galați în care au căzut fragmente de dronă. MApN: „Este un incident grav”
Cancan.ro
Se schimbă examenul auto în România după 30 de ani. Proba care ar putea deveni obligatorie pentru viitorii șoferi
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Adevarul
Ion Gheorghe Maurer, Mihai Roller și Matei Socor ar putea fi excluși din Academia Română. Noul președinte, Marius Andruh, deschide dosarul membrilor care au slujit comunismul
Mediafax
Povestea neștiută a „rutei 66” la 100 de ani de când există faimoasa șosea
Click
Irina Columbeanu, apariție de revistă la New York. La 19 ani, fiica Monicăi Gabor seamănă tot mai mult cu celebra ei mamă
Digi24
Minivacanță de Rusalii 2026: Câte zile libere au angajații și elevii. Weekend prelungit la început de vară
Cancan.ro
Lună mai cum nu prea a mai fost în România. Prognoza meteorologilor ANM
Ce se întâmplă doctore
Dieta Irinei Fodor. Felul de mâncare pe care prezentatoarea Asia Express și Chefi la Cuțite îl consumă în fiecare zi
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Obiceiul banal care îți poate strica mașina. Mulți îl fac atunci când stau la semafor
Descopera.ro
Cum îți poți da seama atunci când câinele tău suferă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţul: – S-a culcat cu toate femeile din blocul nostru!
Descopera.ro
Popularitatea lui Vladimir Putin a atins cel mai scăzut nivel de la invadarea Ucrainei