Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Energie » Proiectul reactoarelor 3 și 4 Cernavodă intră în linie dreaptă. Va fi cea mai mare investiție energetică din ultimii 35 de ani

Proiectul reactoarelor 3 și 4 Cernavodă intră în linie dreaptă. Va fi cea mai mare investiție energetică din ultimii 35 de ani

Proiectul reactoarelor 3 și 4 Cernavodă intră în linie dreaptă. Va fi cea mai mare investiție energetică din ultimii 35 de ani

Proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă avansează în faza finală a lucrărilor. EnergoNuclear, care în prezent așteaptă avizul tehnic de racordare la SEN, solicită oferte pentru materiale și pregătește finanțarea și autorizațiile necesare construcției.

Filiala EnergoNuclear a companiei de stat Nuclearelectrica, responsabilă de dezvoltarea proiectului reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă, se află într-un moment-cheie al procesului investițional. Compania așteaptă emiterea avizului tehnic de racordare (ATR) la sistemul energetic național pentru noile unități nucleare, scrie Profit.ro.

Cererea de ATR a fost depusă anul trecut la operatorul de transport și sistem Transelectrica. În paralel, EnergoNuclear a demarat solicitarea de cotații de preț de la potențiali contractori pentru materialele, echipamentele și manopera necesare implementării proiectului.

Proiectul, în etapa lucrărilor preliminare

În prezent, reactoarele 3 și 4 se află în etapa a doua de dezvoltare, cea a lucrărilor preliminare. Aceasta include elaborarea ingineriei necesare definirii proiectului, structurarea și contractarea finanțării, precum și obținerea autorizației de securitate nucleară pentru etapa a treia – faza de construcție.

Termenul-limită actual pentru adoptarea deciziei finale de investiție este stabilit pentru jumătatea anului viitor. Costul total al proiectului este estimat în prezent la aproximativ 7 miliarde de euro.

O parte semnificativă a finanțării, circa 3 miliarde de dolari (peste 2,5 miliarde de euro), ar putea proveni dintr-un credit acordat de banca de stat americană ExIm US, destinat finanțării exporturilor de servicii de inginerie și management de proiect din Statele Unite.

„Au fost recepționate primele pachete de inginerie asociate cu echipamentele și/sau materialele care au un impact relevant asupra bugetului sau duratei de finalizare a unităților 3 și 4 (vasul Calandria, turbogeneratorul etc). Aceste pachete conțin proiectele echipamentelor și vor fi trimise în anul 2026 către diverși fabricanți naționali și internaționali în vederea obținerii cotațiilor de preț”, se arată într-un document analizat.

Totodată, EnergoNuclear a finalizat strategia de estimare a costurilor, care definește structura datelor, ipotezele utilizate și modul de colectare a informațiilor din piață. În prezent, se finalizează centralizarea cantităților de materiale necesare, pentru obținerea de cotații de preț atât din piața locală, cât și din cea internațională.

„În ceea ce privește echipamentele, sunt în curs de finalizare pachetele de cerere de ofertă (EQR) care urmează să fie transmise în piață pentru cotații de preț începând cu luna ianuarie 2026”, se mai precizează în document.

Procesul de consultare a pieței este în plină desfășurare și vizează evaluarea capacităților, disponibilității și apetitului de risc al contractorilor și furnizorilor relevanți, atât din sectorul nuclear, cât și non-nuclear.

„Consultarea pieței reprezintă o etapă critică pentru reducerea riscurilor, optimizarea strategiei de implementare și alinierea proiectului cu capacitățile industriei la nivel național și internațional”, se arată în document.

Anul trecut, cu sprijinul consultantului extern Deloitte, EnergoNuclear a pregătit draftul documentației de notificare a ajutorului de stat pentru proiect, în vederea transmiterii acesteia către Comisia Europeană – Directoratul General pentru Competiție (DG Comp).

Strategia de construcție și organizarea de șantier sunt în curs de rafinare. Au fost definite primele opțiuni privind amplasarea organizării de șantier, având în vedere necesarul ridicat de spații și interacțiunea cu proiectele deja existente pe amplasamentul centralei.

Echipele de proiect au efectuat mai multe deplasări în zona limitrofă CNE Cernavodă și au demarat discuții cu Primăria Cernavodă pentru utilizarea unor terenuri aflate în proprietatea municipalității.

Pe partea de autorizare, au fost depuse documentații către CNCAN pentru obținerea autorizației de securitate nucleară pentru faza de construcții-montaj, a fost reînnoit avizul de gospodărire a apelor și au avut loc consultări cu mai multe instituții, inclusiv MApN, IGSU Dobrogea, DSP Constanța, MAI și SRI.

„S-au făcut demersurile necesare obținerii derogărilor de la unele prevederi legislative ale Ordinului nr 275/M.57/2018 pentru stabilirea limitelor zonei interzise LRP2, pentru desfășurarea activităților de survol cu drona, pentru scanarea structurilor existente ale unităților 3 și 4 CNE Cernavodă″, se mai arată în document.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Retehnologizarea Unității 1 de la CERNAVODĂ a trecut de o nouă etapă. Mai urmează votul în AGA Nuclearelectrica și aprobarea Guvernului Canadei

S-a semnat contractul pentru REACTOARELE 3 și 4. S. Burduja: „Este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan, interviu pentru POLITICO: „Alegerile anticipate nu sunt opțiunea mea preferată”
Digi24
Poate un părinte să vândă casa fără acordul copiilor? Când poate fi contestată tranzacția și ce se întâmplă la moștenire
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat fosta soție a lui Irinel Columbeanu, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Sărbătoare mare în calendarul ortodox pe 23 septembrie. Ce trebuie să știe credincioșii despre Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul
Digi24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Cancan.ro
Scandalul de la Asia Express a atins dimensiuni penale! Maurice Munteanu, amenințat cu moartea de iubitul Valeriei Lungu
Ce se întâmplă doctore
Etajul de la bloc care poate avea facturi mai mici la încălzire. Aceste apartamente sunt cele mai căutate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Veste pentru șoferi de la 1 octombrie. Dispar taxele de pod de la Fetești și Vadu Oii
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Spațiale James Webb și Hubble?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii