Prima pagină » Actualitate » Nu e banc. Trei mașini de poliție, implicate într-o tamponare în lanț, în drum spre un curs de conducere preventivă

Nu e banc. Trei mașini de poliție, implicate într-o tamponare în lanț, în drum spre un curs de conducere preventivă

Nu e banc. Trei mașini de poliție, implicate într-o tamponare în lanț, în drum spre un curs de conducere preventivă
sursa foto: Shutterstock

Trei mașini de poliție au fost implicate într-o tamponare în lanț, în drum spre un curs de conducere preventivă, scrie BZI Brașov.

Și nu, nu este un banc. Incidentul rutier s-a petrecut la Caransebeș, acolo unde trei autospeciale de poliție au reușit performanța rară de a se ciocni una de cealaltă, în plină deplasare. Toate mașinile circulau din direcția Reșița și aveau semnalele luminoase și acustice în funcțiune, în semn că misiunea era una serioasă.

Conform primelor informații, prima autospecială din coloană ar fi frânat brusc pentru a acorda prioritate unui alt participant la trafic, cu toate că avea drept de trecere, beneficiind de girofar și sirenă. Însă gestul șoferului din prima autospecială i-a luat complet prin surprindere pe colegii din spate, care nu au mai avut timp să reacționeze, iar rezultatul a fost un accident în lanț cu autospeciale. Mașinile au suferit avarii, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Autorul recomandă:

Mai mulți nepalezi s-au bătut într-un bar în București. A fost chemată poliția și salvarea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imagini EXCLUSIVE cu momentul în care Călin Georgescu a fost ridicat din trafic!
Digi24
A murit fiul lui Cindy Crawford. Avea doar 27 de ani
Cancan.ro
SECRETUL de la înmormântarea Prințesei Diana iese la iveală după aproape 30 de ani! Dorința care nu i-ar fi fost respectată
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Adevarul
Reînarmarea Germaniei sperie Europa: „Știm unde poate duce asta pe mâna extremei drepte”
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Digi24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Cancan.ro
Mărturii din iad: A venit SMURD-ul după ce a leșinat. Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-ar fi terorizat actuala soție!
Ce se întâmplă doctore
În ce și-a găsit refugiul Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce obișnuiește să facă vedeta săptămânal
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Claude devine tot mai independent, dezvăluie gigantul Anthropic
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!