Prima pagină » Știri externe » Doi ani de la moartea lui Navalnîi: Kremlinul consideră „nefondate” acuzațiile europene de otrăvire. Mama opozantului rus cere „dreptate”

Doi ani de la moartea lui Navalnîi: Kremlinul consideră „nefondate” acuzațiile europene de otrăvire. Mama opozantului rus cere „dreptate”

Melania Agiu
Doi ani de la moartea lui Navalnîi: Kremlinul consideră „nefondate” acuzațiile europene de otrăvire. Mama opozantului rus cere „dreptate”

Cinci țări europene au afirmat sâmbătă, 14 februarie, că opozantul lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, a fost otrăvit în închisoare de Rusia, în februarie 2024. Luni, Kremlinul a calificat aceste acuzații drept „nefondate”, relatează BFMTV.

„Bineînțeles, nu acceptăm astfel de acuzații. Nu suntem de acord cu ele. Le considerăm părtinitoare și nefondate”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în cadrul briefingului său zilnic la care a participat AFP.

Oponentul lui Vladimir Putin a fost „otrăvit” cu o „toxină rară”, potrivit raportului celor cinci state europene. „Regatul Unit, Suedia, Franța, Germania și Țările de Jos sunt convinse că Alexei Navalny a fost otrăvit cu o toxină letală”, au declarat aceste țări într-o declarație comună.

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a adus un omagiu opozantului politic rus luni, într-o postare pe rețelele sociale, și a reafirmat concluziile anchetei.

„Am spus (acum doi ani, n.r.) că sunt convins că moartea sa spune totul despre slăbiciunea Kremlinului și despre teama față de orice opozant. Astăzi este clar că a fost premeditată. Adevărul triumfă întotdeauna, în așteptarea ca justiția să facă același lucru”, a scris șeful statului pe X.

Mama opozantului rus Alexei Navalnîi a cerut „dreptate” pentru fiul său luni, în ziua în care se împlinesc doi ani de la moartea sa în închisoare, pe 16 februarie 2024.

„Acest lucru confirmă ceea ce știm de la început. Știam că fiul nostru nu a murit pur și simplu în închisoare, ci a fost asasinat”, a declarat ea jurnaliștilor, lângă mormântul lui Navalnii din Moscova. „Au trecut doi ani și știm deja cu ce a fost otrăvit. Cred că va dura ceva timp, dar vom afla cine a făcut asta. (…) Desigur, ne dorim ca acest lucru să se întâmple în țara noastră și ca dreptatea să triumfe”, a adăugat ea. „Am spus deja că cei care au dat acest ordin sunt cunoscuți de întreaga lume; nu fac decât să repet acest lucru. Și vrem ca toți cei care au participat la acest act să fie identificați”, a mai subliniat femeia, potrivit Le Parisen.

Ancheta condusă de cinci țări europene, printre care și Franța, afirmă că acesta a fost „otrăvit” cu o toxină rară. Epibatidina, o toxină mortală prezentă în pielea broaștelor-săgeată din Ecuador, a fost detectată în probele prelevate de pe corpul său.

Luni, zeci de persoane s-au adunat la Moscova la mormântul opozantului președintelui rus Vladimir Putin, cre a murit la vârsta de 47 de ani în circumstanțe neclare.

În septembrie 2025, Iulia Navalnîa, văduva opozantului, a afirmat că soțul ei a fost „otrăvit”, bazându-se pe analizele efectuate de laboratoarele occidentale. „Două laboratoare din două țări diferite au ajuns, independent una de cealaltă, la concluzia că Alexei a fost otrăvit”, a declarat Iulia, explicând că a analizat „mostre biologice” prelevate de la soțul ei după moartea sa într-o închisoare din Arctica.

Navalny fusese deja victima unei tenative de otrăvire în 2020, în timp ce se afla într-un avion. Evacuat la Berlin, a rămas internat în spital timp de o lună. O anchetă realizată de mass-media Belling Cat și The Insider a concluzionat că otravirea cu substanța Novitchok a fost comisă de agenți ai FSB. Întors în Rusia în ianuarie 2021, el a fost arestat imediat pentru încălcarea controlului judiciar impus în urma condamnării sale din 2014. Navalny a fost condamnat de mai multe ori începând din februarie 2021, cea mai importantă pedeapsă fiind de 19 ani de închisoare pentru „extremism”.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Iulia susține că ASASINAREA lui Aleksei Navalnîi a fost confirmată de testele de laborator

Alexei Navalnîi a fost ucis cu toxină de broască otrăvitoare, potrivit investigațiilor realizate de Marea Britanie și aliații săi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
Super El Niño scapă de sub control. Urmează luni cu fenomene EXTREME
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O fosilă de 518 milioane de ani este cea mai veche dovadă a existenței colților de păianjen