Prima pagină » Actualitate » Primăria Forotic din județul Caraș-Severin n-a avut fabuloasa sumă de 500 de lei să-și plătească internetul și a fost deconectată

Primăria Forotic din județul Caraș-Severin n-a avut fabuloasa sumă de 500 de lei să-și plătească internetul și a fost deconectată

Primăria Forotic din județul Caraș-Severin n-a avut fabuloasa sumă de 500 de lei să-și plătească internetul și a fost deconectată

Clădirea administrației publice din comuna cărășeană Forotic a fost deconectată de la Internet din cauza facturilor neplătite.

Primarul Alexandru Sporea a explicat că situația e generată de consilierii locali, care nu au ajuns la o înțelegere cu privire la nivelul taxelor și impozitelor, cu toate că s-au întâlnit în plen în repetate rânduri, iar asta face imposibilă colectarea vreunui leu de la cetățenii comunei, scrie expresdebanat.ro.

Prin urmare, nu se pot achita facturile pentru servicii, tăierea internetului fiind doar prima consecință a neînțelegerilor din Consiliul Local.

„Internetul Primăriei a fost deconectat din cauza celor două luni restante. Nu se poate efectua comunicarea adreselor prin e-mail! În această perioadă, activitatea instituției se desfășoară în regim de avarie. În anul 2026, administrația locală funcționează fără internet. Mulțumim Consiliului Local pentru înțelegere!”, a anunțat edilul-șef.

Cele două facturi însumează undeva la circa 1.000 de lei, iar achitarea măcar a uneia dintre ele ar fi evitat situația.

Autorul recomandă:

ROMPREST acuză Primăria S1 de o „denunțare unilaterală a contractului de salubrizare” / Viceprimar: „Este un contract care ajunge la termen”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!