A fost găsit „locul unde cămilele se tem să meargă”. Este descris ca un „deșert în interiorul unui deșert”, iar peisajul este înfiorător

Mai multe grupuri de arheologi curajoși s-au aventurat în adâncul deșertului Sahara, acolo unde sute de schelete umane străvechi, înconjurate doar de spațiu și nisip, zăceau de mii de ani. Astfel, au vrut să afle cine erau și ce căutau acolo.

Situat în deșertul Ténéré din Niger, adesea descris ca un „deșert în interiorul unui deșert”, peisajul înconjurător este brutal, scrie iflscience.com. Legendele nomazilor numesc această regiune „locul unde cămilele se tem să meargă”.

Dincolo de furtunile de nisip și de căldura toridă de 49 °C, zona este întinsă, aridă și în mare parte lipsită de drumuri.

Mai mult, vizitatorii trebuie să fie adesea escortați de soldați înarmați cu mitraliere, aflați la bordul unor vehicule tehnice, din cauza amenințării bandiților din deșert și a insurgenților rebeli.

ULTIMA ORĂ Din nou Ro-Alert în Tulcea. O dronă a pătruns în spațiul aerian al României

08:16

NEWS ALERT Presa din Albania: Florian Coldea, judecat în România sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ar fi din nou consilierul premierului albanez Edi Rama

08:10

Cu toate acestea, în ciuda acestor pericole, oamenii de știință au fost atrași de Ténéré încă din anii ’50, știind că se află deasupra unuia dintre cele mai bogate zăcăminte de dinozauri din Africa.

S-au găsit rămășite umane, dar și fragmente de ceramică sau vârfuri de săgeți

În anul 2000, o echipă condusă de paleontologul Paul Sereno de la Universitatea din Chicago a călătorit în dune în căutarea unor fiare preistorice. Omul de știință era deja celebru pentru descoperirea unei serii de noi specii de dinozauri în regiune, în anii ’90.

Doar că acum nu giganții din Cretacic le-au captat atenția specialiștilor, ci rămășițele umane, dar și fragmente de ceramică, mărgele, vârfuri de săgeți și alte artefacte din piatră.

Situl a devenit cunoscut sub numele de Gobero, după denumirea locală tuaregă a regiunii, iar în urma unor săpături suplimentare a devenit clar că acest sit era un cimitir care conținea aproximativ 200 de schelete umane, precum și mii de artefacte.

Unele dintre cele mai vechi rămășițe datează din jurul anului 8.000 î.e.n., deși cimitirul a fost folosit timp de mii de ani.

Dar prezența unui cimitir în deșertul Ténéré, una dintre cele mai redutabile părți ale Saharei, pare extrem de neobișnuită în secolul al XXI-lea.

Totuși, amplasarea sa improbabilă capătă mai mult sens când îți dai seama că a fost fondat în era „Saharei Verzi”, o perioadă în care musonii transformau deșertul într-un peisaj luxuriant cu lacuri, hipopotami și crocodili.

Schimbarea de climă din desertul Sahara

Sahara se află sub era unei transformări ciclice care schimbă zona de la aridă la umedă aproximativ la fiecare 21.000 de ani.

Ultima perioadă în care Sahara a fost o pădure verde a avut loc între 15.000 și 5.000 de ani în urmă, exact în mijlocul perioadei în care a apărut Gobero, care – pe parcursul unei părți din această perioadă – s-ar fi aflat lângă un lac uriaș de apă dulce, oferind oamenilor care se aflau aici apă, pește de mâncat și un mod de viață.

Dar, pe parcursul acestei perioade, clima Saharei a oscilat, iar acest model se reflectă în culturile umane care au trăit la Gobero. În jurul anului 7.700 î.e.n., situl a fost ocupat de vânători-pescari care au înființat cel mai vechi cimitir cunoscut din Sahara, doar pentru a fi alungați de o secetă de o mie de ani între 6.200 și 5.200 î.e.n.

Iar când, în sfârșit, ploile au revenit un alt grup le-a luat locul, introducând creșterea vitelor în dieta lor diversificată. Dar și perioada lor a fost scurtată când aridificarea a cuprins Sahara, în urmă cu aproape 5.000 de ani.

„Greu de imaginat”

Aceste două grupuri aveau culturi distincte, dar prezentau și diferențe fizice izbitoare. Dacă primii erau robusti și bine făcuți, ceilalți erau foarte zvelți. Dar, cu toate acestea, într-un fel, ambii au ales același loc pentru a-și îngropa morții.

„La prima vedere, este greu de imaginat două grupuri de oameni mai distincte din punct de vedere biologic îngropându-și morții în același loc. Cel mai mare mister este modul în care se pare că au făcut acest lucru fără a deranja niciun mormânt”, declara – în 2008 – Chris Stojanowski, membru al echipei și bioarheolog la Universitatea de Stat din Arizona.

FOTO – Caracter ilustrativ

Autorul mai recomandă:

Fenomenul „apocaliptic” care a speriat Europa: precipitații de culoarea sângelui și cer purpuriu

Imagini de necrezut. Cămilele merg prin zăpadă, în nordul Arabiei Saudite