Prima pagină » Social » Protest al persoanelor cu dizabilități împotriva Guvernului Bolojan. O parte dintre persoanele cu handicap, obligate să dea înapoi indemnizațiile

Protest al persoanelor cu dizabilități împotriva Guvernului Bolojan. O parte dintre persoanele cu handicap, obligate să dea înapoi indemnizațiile

Marți, în Piața Victoriei, are loc un protest organizat de Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, pe fondul nemulțumirilor  în ceea ce privește nivelul indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap şi modificările recente privind impozitarea acestora, notează Agerpres.

Update 14:00. O femeie imobilizată în urma unei boli degenerative a declarat că a fost retrogradată la persoană cu handicap accentuat de o Comisie Superioară din care nu face parte niciun medic. 

„Sunt voluntar în cadrul Consiliului Național al Dizabilității din România. Eu sunt beneficiar a unei indemnizații de handicap și a unei pensii de invaliditate. Alți colegi de-ai noștri trăiesc doar din indemnizația de handicap. E adevărat că este o pensie mică, minimă pe economie, dar față de colegii noștri face diferență. Este crunt pentru colegii noștri care trăiesc doar din indemnizație, dar și pentru noi, pentru că veniturile sunt insuficiente.

Să fie puși în situația în care să aleagă dacă să-și cumpere medicamente, dispozitive medicale care sunt necesare pentru o autonomie, tratamente de recuperare sau să-și plătească dările către stat. De asemenea, este destul de trist pentru că sau desființat în mod abuziv scutirile la impozite de către Guvern.

Poate pentru unii pare o sumă mică, dar pentru persoanele cu dizabilități face diferența. Ne dorim să se majoreze indemnizația de handicap, ne dorim să fie anulate criteriile abuzive de stabilire a gradului de handicap. Eu am trecut prin o astfel de situație cu foarte mulți ani în urmă, pentru că s-a găsit o fraudă în rândul celor care beneficiau de certificat de handicap, am fost chemată la reevaluare.

După 25 de ani de maladie cu handicap grav, care oricum este o boală degenerativă, am fost retrogradată la persoană cu handicap accentuat și am întrebat în Comisia dacă există un medic specialist care să facă diferența. Nu există. A trebuit să-i dau în judecată, de fapt să fac sesizare către Comisia Superioară. După un an de zile mi-am redobândit gradul”, a relatat aceasta.

Update 13:30 Președinta Consiliului Național al persoanelor cu dizabilități din România și organizatoarea protestului, Gabriela Tonci, suferă de paralizie și este imobilizată în scaun cu rotile. Aceasta a relatat, în exclusivitate, pentru Gândul impactul devastator pe care îl măsurile luate de Guvernul Bolojan, în cazul persoanelor cu dizabilități. 

„Persoanele cu dizabilități au ajuns la limita suportabilității, indemnizațiile persoanelor cu dizabilități sunt înghețate la nivelul anului 2024, ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit în schimb reduceri nesemnificative. Contestăm ordinul privind criteriile de încadrare în grad de handicap din 2023, care a dus la trecerea în grade inferioare de handicap a multor colegi cu dizabilități, cu afecțiuni foarte grave”, a mărturisit femeia.

„Persoanele cu dizabilități au rămas fără indemnizații”

„Aceștia au rămas fără asistenți personali, au rămas fără indemnizații. Sunt persoane care suferă de spondilite anchilozante, de cancere, sunt dependenți de dializă, persoane cu distrofii musculare, afecțiune foarte gravă de care sufăr și eu, persoane cu afecțiuni psihice, care sunt în pericol atât pentru sine cât și pentru cei din jur, dacă nu au asistenți personali.

A venit aici doamna Anghel consiliera domnului Manea și considerăm că este începutul unui dialog. Sperăm din suflet ca revendicările noastre să fie soluționate”, a mai adăugat Președinta Consiliului Național al persoanelor cu dizabilități din România.

Guvernul obligă o parte dintre persoanele cu handicap să dea înapoi indemnizațiile primite

„Estimez că un număr de aproximativ 10.000 de persoane cu dizabilități au fost trecute în grade inferioare și o problemă la fel de gravă este faptul că dosarele lor, contestațiile lor la Comisia Superioară așteaptă luni de zile și am cerut suport ca aceste dosare să fie analizate prioritar și să se aibă în vedere că pe perioada în care aceste dosare sunt în evaluare, aceste persoane cu dizabilități primesc indemnizații, iar dacă gradul nu se atribuie la fel cum a fost înainte, ei sunt obligate să dea banii înapoi, ceea ce este foarte grav pentru persoanele cu dizabilități.

Update 13:10. Tot mai mulți manifestanți ajung în Piața Victoriei. Oamenii nemulțumiți au venit cu pancarte în care solicită Guvernului creșterea pensiei de invaliditate, precum și respectarea drepturilor.

„Ajunge cu discriminarea. Vrem șanse, nu bariere. Refuzul la angajare este ilegal!”, „Noi cerem Guvernului să asigure mai mulți interpreți autorizați” sunt doar câteva dintre mesajele protestatarilor.

Update 13:00: Momentan, protestatarii nu scandează nimic, însă s-au strâns într-un număr considerabil.

Update 12:52: Protestatarii au adus pancarte cu diferite mesaje: ”Cu aceste venituri, sărăcie e garantată” \ ”Anulați criteriile abuzive” / ”Nu impozitați dizabilitatea” /  ”Respectați Legea”

Update 12:30: Oamenii au început să se strângă în Piața Victoriei.


Știre inițială

 Protest al persoanelor cu dizabilități. Ce nemulțumiri au

„Aşteptăm în jur de 1.000 de persoane să participe la protest. Deja ne-am adunat trei sferturi din ce am estimat. Este un semnal de alarmă, pentru că persoanele cu dizabilităţi au ajuns la limita suportabilităţii. Trăim un regres fără precedent în ultimii 20 de ani. Din păcate, niciun demers făcut până acum – şi am făcut nenumărate demersuri – nu a dus la soluţionarea revendicărilor noastre. Indemnizaţiile noastre sunt la nivelul anului 2024, în timp ce preţurile au crescut într-un ritm îngrijorător. Ne-au fost anulate scutirile de impozit şi ne-au fost alocate reduceri nesemnificative.

Cerem revenirea la scutirile integrale de impozit şi cerem anularea criteriilor de evaluare medicală, pentru că sunt abuzive”, a declarat pentru AGERPRES preşedinta Consiliului, Daniela Tontsch.

Aceasta a punctat că aproximativ 10.000 de persoane cu dizabilităţi foarte grave au fost trecute în grade de invaliditate inferioare, iar, în acest fel, au rămas fără asistenţi personali şi fără indemnizaţii. Daniela Tontsch a subliniat că un memoriu cu solicitările persoanelor cu dizabilităţi a fost trimis la Guvern.

„Aproape nu mai au din ce să supravieţuiască. Nu au cu ce să-şi achiziţioneze medicamente, tratamente, terapii. Am trimis memoriul nostru la Guvern, cu revendicările noastre şi cu rugămintea de a coborî reprezentantul Guvernului desemnat să vorbească cu noi în mijlocul nostru, pentru că trebuie să ne cunoască. Nu ne dorim să mai fim trataţi ca infractori. Suntem persoane cu dizabilităţi, cu drepturi. Suntem abuzaţi pe stradă din cauza unor afirmaţii în spaţiul public referitoare la fraude cu certificate de handicap. Nu suntem noi vinovaţi de aceste fraude. Nu suntem noi cei care acordăm încadrări în grad de handicap”, a afirmat preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.


AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Ruxandra Luca și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea