Prima pagină » Sport » Cele mai mari secrete ale lui Mircea Lucescu: familie, fotbal și relația cu Dumnezeu. „Mama era cu tata prin sanatorii”

Cele mai mari secrete ale lui Mircea Lucescu: familie, fotbal și relația cu Dumnezeu. „Mama era cu tata prin sanatorii”

Mircea Lucescu își deschisese sufletul în cadrul mai multor emisiuni, vorbind despre cele mai mari secrete ale sale. Pe lângă pasiunea față de „sportul rege”, fotbalul, el a vorbit despre familie și relația cu Dumnezeu. El mărturisea că părinții au mers prin sanatorii, „după o sechelă la Cotul Donului în război”. Altfel, el mărturisea că altul i-ar fi fost destinul, dacă nu urma liceul. Mai jos, Gândul vă prezintă o serie de relatări publice emoționante de-ale marelui „Il Luce”.

Mircea Lucescu, supranumit îndeosebi în lumea fotbalului, precum și în presa sportivă drept „Il Luce”, n-a avut o copilărie ușoară. În cadrul unei emisiuni, el avea să își deschidă sufletul și să relateze pasaje din cartea vieții sale.  Începuturile au fost dificile, marcate de obstacole în viața cotidiană. El mărturisise că putea să ajungă un simplu muncitor, urmând calificarea de sudor, însă destinul lui a fost cu totul diferit.

Mircea Lucescu / foto: Mediafax foto

„Eu am provenit dintr-o familie foarte săracă, eram cinci copii, dar eu am reușit să fac școală. Numai eu am făcut. Aveam sora care era foarte inteligentă și era cea mai mare. Mama era cu tata prin sanatorii după o sechelă la Cotul Donului în război. Și sora mai mare n-a mai putut. Când a terminat clasa a șaptea a trebuit să muncească.

Și pe mine a vrut să mă dea. Tata nu avea cum să mă mai țină la școală. Fratele mai mare era la Școala Profesională Tudor Vladimirescu să facă o meserie: sudor. Voiam să mă duc și eu acolo. Dar am avut noroc că niște profesori au venit la tata acasă: ‘Lăsați-l să dea la liceu!’. Eram în Apărătorii Patriei. Pentru că au văzut în mine ambiția, dorința de a învăța, de a reuși”, povestea „Il Luce”, la „Suflet de rapidist”, în 2023.

Secretul succesului în fotbal

Drumul în lumea fotbalului nu a fost ușor, dar în cele din urmă a fost pavat cu succes. Pasiune, exercițiu, dedicare și atenție – toate aceste elemente au întruchipat, în final, profilul unui tehnician apreciat în lumea fotbalului românesc. A fost un nume legendar pe banca Rapidului. În sezonul 1998–1999, sub conducerea lui „Il Luce”, Rapid avea să cucerească titlul de campioană a României. Echipa de sub „bătrânul Grant”, avea să ia Cupa României în 1998, titlul în 1999 și Supercupa din același an.

Cele mai mari secrete ale lui Mircea Lucescu familie, fotbal și relația cu Dumnezeu. „Mama era cu tata prin sanatorii”

Cele mai mari secrete ale lui Mircea Lucescu familie, fotbal și relația cu Dumnezeu / foto: Mediafax Foto

„Când am ajuns la Rapid, cu Mircea Lucescu, a fost total diferit. La noi este Mircea Lucescu, apoi lăsăm câteva locuri libere și după ceilalți antrenori. Era un pedagog foarte bun. Mi-a explicat cum trebuie să văd viața în București, pentru a prinde echipa. Mi-a zis ce trebuie să fac pentru a mă adapta în București.

Stătea de vorbă cu fiecare în parte. Erau jucători foarte tineri atunci, iar Mircea Lucescu le dădea câte 200 de dolari, din banii lui, și le spunea să meargă obligatoriu la școală pentru că altfel nu-i mai primea la antrenament”, a dezvăluit Constantin Schumacher la as.ro.

Mircea Lucescu aborda o tactică care, poate, a fost mai puțin întâlnită în rândul tehnicienilor.

„Când aveam meciuri decisive, Lucescu ne dădea la fiecare poze cu jucătorul tău. Erau trecute calitățile și defectele jucătorului respectiv și trebuia să ai grijă”, spunea Constantin Schumacher.

Relația cu Dumnezeu

Nu și-a dorit niciodată să își afișeze credința. A dorit întotdeuna să fie discret cu anumite aspecte apropiate sufletului său. În spațiul public, „Il Luce” avea să releve ce însemna pentru el, de fapt, religia. Fostul tehnician și-a apropiat sufletul către Divinitate abia în a doua parte a vieții. După căderea comunismnului a avut loc această apropiere de Dumnezeu. El relata că fiul său, Răzvan Lucescu, are o legătură mai strânsă, mergând frecvent la biserică.

„Credința nu este ceva cu care să-mi doresc să mă afișez. Eu unul am crescut în regimul marxist-leninist. Multă vreme, pentru mine, problema religiei a ținut de importanța ei istorică și culturală, de contribuția sa la felul în care arată societatea românească, de legătura continuă pe care a reprezentat-o în istoria umanității, indiferent de regimurile politice și diferitele tipuri de organizare social.

Începând de aici, de la încercările mele de a înțelege mai bine rolul său, am reușit să mă apropii, în timp, de credință, fără să fiu, însă, un bigot. Spre deosebire de mine, fiul meu, Răzvan, merge tot timpul la biserică, ajută permanent în stânga și în dreapta… Eu nu am avut posibilitatea să cresc ca el, așa a fost lumea în tinerețea mea. Dar, ușor-ușor, prin curiozitatea mea de a înțelege ce înseamnă religia, care au fost problemele importante pe care le-a ridicat în istoria omenirii, citind extraordinara istorie a religiilor a lui Mircea Eliade, am înțeles că totul duce spre același lucru și că există ceva mai presus de noi”, spunea Mircea Lucescu, potrivit ProSport.

Mircea Lucescu / Sursă Foto: Profimedia

El mai mărturisea că după 1990, „toți comuniștii au ajuns să se închine și să pupe icoane, ca să impresioneze poporul”. Însă, Mircea Lucescu aborda și o altfel de perspectivă a acestei relații cu Dumnezeu. Altfel, un lucru poate mai puțin știut este faptul că biserica românească de la Istanbul (biserica lui Constantin Brâncoveanu) a fost refăcută integral prin contribuția sa.

Autorul recomandă:

Recomandarea video

Mediafax
Bărbatul care a „păcălit” canicula: și-a răcit casa fără aer condiționat și fără facturi uriașe
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu cea mai frumoasă voleibalistă din lume în costum de baie
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc