Prima pagină » Actualitate » Ghinea de la USR spune că Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș. În ce condiții

Ghinea de la USR spune că Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș. În ce condiții

Premierul Ilie Bolojan (FOTO - ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO)

Senatorul Cristian Ghinea a vorbit, miercuri, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral.

Potrivit acestuia, liderul liberal ar putea prelua conducerea REPER și ulterior să formeze o alianță cu USR și alte partide mai mici. În același timp, Ghinea susține că o eventuală îndepărtare a lui Bolojan din PNL i-ar consolida imaginea în rândul electoratului reformist.

„Noi nu-l executăm pe Bolojan”, a spus Ghinea, explicând că tocmai prin „stilul lui căpos”, acesta a început să devină „șeful la reformiști”.

Senatorul a transmis că USR a mers în campanie cu promisiuni de reformă, însă acum reformele sunt asociate cu Bolojan, iar „PNL ia caimacul”. În aceste condiții, partidul ar fi avut două variante: să se distanțeze sau „să-l luăm și mai mult în brațe și asta facem”.

Ghinea de la USR spune că Bolojan ar putea prelua REPER

Ghinea a mai afirmat că USR este „legat” de Bolojan în percepția electoratului, iar acesta este simpatizat de votanții reformiști, motiv pentru care „am intrat pe o pantă care nu poate să ducă decât la o alianță sau o fuziune între USR și aripa Bolojan”.

El a explicat că, dacă Bolojan rămâne la conducerea PNL, „tendința” va fi spre o apropiere între cele două partide. În schimb, „Dacă Bolojan va fi belit în PNL”, spune Ghinea, acesta va rămâne cu imaginea de reformist și va deveni un „vehicul electoral”, „în partea asta a societății care vrea reforme”.

Scenariul REPER și atacul la Nicușor Dan

Senatorul a mai spus că o parte importantă dintre susținătorii lui Bolojan provin din zona USR: „O bună parte dintre ăia care au încredere în Bolojan sunt USR-iști”, a spus el. În acest context, dacă liberalii îl înlătură din funcție, acesta „poate merge la REPER – partid fără lider în acest moment – și vom face o alianță/fuziune cu vehiculul Bolojan”.

Ghinea a comentat și numirile făcute în fruntea parchetelor, afirmând că „Nicușor Dan ne-a prezentat un c***t pe post de mandarină” și că USR trebuie să decidă dacă rămâne într-o zonă de stagnare sau construiește „un nou pol cu Bolojan”.

El a mai menționat și varianta ca liderul liberal să revină la Oradea, precizând că toate aceste declarații sunt făcute în nume personal și nu reprezintă o poziție oficială a partidului.


AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli