Prima pagină » Știri politice » Președinți în cărți. Cu cât se mai vând acum operele foștilor lideri ai României. Cine e cel mai prolific autor

Președinți în cărți. Cu cât se mai vând acum operele foștilor lideri ai României. Cine e cel mai prolific autor

Colaj Gândul

Președinții României de după 1989 au simțit nevoia să se exprime și prin scris. Dincolo de mesajele, gândurile sau viziunile politice pe care au dorit să le împărtășească românilor, și mai ales admiratorilor lor, operele editate de aceștia le-au adus bani frumoși în conturi. Iată cât mai costă titlurile foștilor șefi de stat ai României (desigur, cei care au simțit nevoia să se exprime în scris).

  • Primul pe lista președinților care au vândut foarte multe cărți este Klaus Iohannis. Deși este considerat o fire rezervată, acesta a avut succes ca autor, ca dovadă că operele sale au cunoscut ediții succesive.
  • De ediții succesive a avut parte și primul președinte de după Revoluție, Ion Iliescu. În anii 90, când popularitatea sa era imensă, fostul secretar de partid comunist a publicat mai multe titluri, foarte vândute la vremea lor. În momentul de față, chiar și după moartea sa în august anul trecut, încă se mai găsesc titluri disponibile. E drept, la prețuri piperate, dar e vorba de ediții de colecție.

Iohannis a făcut bani frumoși din vânzarea cărților sale, cu largul concurs al PNL

  • Dincolo de talentul său imobiliar, care i-au trecut în portofoliu celebrele sale 6 case din Sibiu, fostul președinte a făcut bani frumoși din scris.
  • Este drept, drepturile sale de autor pentru volumele în ediții succesive de prestigioasa editură Curtea Veche au crescut nu doar grație vânzării directe a cărților.
  • Un rol major l-a avut partidul pe care l-a condus, PNL. Așa cum arăta presa vremii, lansarea în campania prezidențială din noiembrie 2024, când l-a învins pe mult mai popularul Victor Ponta, deși era aproape un necunoscut s-a făcut și cu ajutorul cărții Pas cu Pas.
  • Volumul a fost cumpărat în zeci de mii de exemplare de PNL, fiind distribuit generos la evenimentele de campanie care în final l-au adus pe edilul Sibiului în fotoliul de la Cotroceni.

Un titlu Iohannis se vinde acum cu 10 lei

De exemplu, cărțile lui Klaus Iohannis, cel mai prolific președinte ca activitate editorială, pot fi achiziționate la un preț imbatabil. Doar 9.92 lei un exemplar din celebrul volum Pas cu Pas, pe platforma de profil elefant.ro.

Pas cu Pas a fost lansat chiar în timpul campaniei prezidențiale din 2014, care i-a adus primul mandat și l-a făcut celebru, deși plecase în cursă ca un ilustru necunoscut. Trebuie spus că acest volum a fost publicat în mai multe ediții succesive, aniversând 12 ani de la prima ediție.

Așa cum arăta presa vremii, fostul președinte a inclus volumul, considerat emblematic pentru opera lui Klaus Iohannis, în cadrul Administrației Prezidențiale. Lesne de ghicit, această inițiativă i-a rotunjit considerabil valoarea drepturilor bănești cuvenite.

Carte Klaus Iohannis

Românii interesați de viziunea europeană a fostului șef al statului se pot încă delecta cu volumul EU.RO. Un dialog deschis despre Europa, disponibil la doar 14,28 lei.

Fanii absoluți ai fostului președinte au șansa de a-și îmbogăți biblioteca achiziționând un pachet complet cu operele acestuia, inclusiv cu un volum în limba engleză, la doar 125 lei.

Pachet cărți Klaus Iohannis

Iliescu a scris cărți pe bandă rulantă

Deși a murit în august 2025, cărțile lui Ion Iliescu au toate șansele să devină clasice. Pe același site de profit, volumul Ion Iliescu. Fragmente de viață și de istorie trăită , publicat la Editura Litera, are un preț la reducere de 41,99 lei de la prețul de catalog de 69 lei.

Tot pe același site și publicat tot la Litera, volumul Destinul unui om de stânga (amintiri) este o piesă de colecție pentru admiratorii președintelui dispărut. Are un preț promoțional de doar 41,99 lei de la 69 lei.

Pasionații de istorie se pot bucura de o ofertă irezistibilă. Și anume un volum care reunește faimoasele discursuri și interviuri iliesciene din primii ani post-1989. Așadar în zorii democrației noastre originale. Volumul Ion Iliescu – momente de istorie (documente, interviuri, comentarii), apărut în 1996, poate fi cumpărat cu doar 11,99 lei.

Emil Constantinescu a publicat mai multe cărți despre Revoluție, dar și titluri științifice

Emil Constantinescu la o lansare de carte în 2023

Succesorul lui Iliescu, odată cu victoria Convenției Democrată din 1996, a fost profesorul universitar Emil Constantinescu. De formație științifică și rector al Facultății de Geologie a Universității din București, Constantinescu a publicat câteva cărți de-a lungul timpului. Pe teme politice, geopolitice sau de reflecție istorică. În prezent, titlurile sale nu mai sunt disponibile nici măcar în anticariate.

În 2009, acesta a publicat primul volum al lucrării „Păcatul originar, sacrificiul fondator”, intitulat „Revoluția din 1989 – așa cum a fost”, publicat la Editura Minerva, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Revoluției. Cel de-al doilea volum, „Revoluția din 1989 – Trepte spre adevăr”, a apărut sub egida aceleiasi edituri. Ambele lansări au avut loc în orașul de unde a izbucnit Revoluția, la Timisoara.

În anul 2023, al doilea președinte al românilor a revenit pe piața editorială, odată cu lansarea, tot la Timișoara, a volumului „Parteneriatul strategic România-SUA: 25. Garanție de securitate pentru România în mileniul 3”.

În paralel, Emil Constantinescu s-a axat mai mult pe activitatea științifică, având publicate numeroase volume de specialitate. Î

Băsescu și Nicușor Dan preferă să nu se exprime prin scris

Singurul fost președinte fără mare talent literar, așa cum singur recunoaște și care se exprimă mai mult verbal este Traian Băsescu. Însă retorica sa directă, tranșantă și deseori neortodoxă i-a adus foarte mulți fani.

Cât despre actualul președinte, Nicușor Dan nu a publicat niciun volum până în prezent.

AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irineu Darău, despre prețul la combustibil: În România nu au crescut prețurile la fel de mult ca în alte țări
Digi24
Debitul Dunării, subiect de conspirații pe net: „A secat, așa spune propaganda proeuropeană”. Explicații de la Apele Române
Cancan.ro
BOMBA VERII! Livia ex-Bordea s-a întors în brațele fostului iubit
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață cu bustul la vedere: „O fată din anii ’90 știa că valoarea ei nu se măsoară în like-uri”
Adevarul
Ghinionul unui primar PSD, plecat la munte cu mașina Primăriei. Vacanța s-a încheiat după ce Poliția a descoperit că autoturismul nu avea RCA
Mediafax
Irineu Darău rupe tăcerea despre băieții deștepți din energie: „Îi bagă în fibrilații”
Click
Mircea Badea l-a făcut praf pe Florin Ristei! Ce l-a enervat: „Omul e analfabet”
Digi24
VIDEO Kaan, avionul de vânătoare de generația a cincea al Turciei, face un pas-cheie spre înlocuirea F-16: test reușit pe pistă
Cancan.ro
Cel mai controversat cuplu și-a mai dat o șansă: s-au împăcat! Primele imagini
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă să încarci instalația de AER CONDIȚIONAT a mașinii în 2026?
Descopera.ro
Ce este paradoxul somnului? Visele sunt de fapt...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Un rover care a ajuns pe Marte în urmă cu mai bine de 20 de ani a dezvăluit ceva surprinzător despre Planeta Roșie