Prima pagină » Actualitate » Avocatul Toni Neacșu, convins că CCR va declara neconstituțională OUG dată de Guvernul Bolojan după demitere: „Este un abuz grosolan”

Avocatul Toni Neacșu, convins că CCR va declara neconstituțională OUG dată de Guvernul Bolojan după demitere: „Este un abuz grosolan”

Avocatul Toni Neacșu (s) și premierul Ilie Bolojan

Avocatul Toni Neacșu a reacționat luni, printr-o postare pe Facebook, la dezvăluirea Gândul potrivit căreia Avocatul Poporului sesizează CCR pe speța OUG Bolojan. „Se presupune că un stat de drept funcțional are remedii interne pentru orice abuz, indiferent cât de grosolan ar fi”, a scris acesta, arătând și ce prevede legea în asemenea situații:

FOTO – Facebook

De asemenea, mai spune el, „emiterea de către Guvernul demis Ilie Bolojan a unei ordonanțe de urgență ulterior votării moțiunii de cenzură este un astfel de abuz grosolan”. Toni Neacșu este convins că „OUG 38/2026 va fi neîndoielnic declarată neconstituțională de CCR, la sesizarea Avocatului Poporului”.

«Nu este, însă, un remediu suficient. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial, a fost înregistrată în Parlament și, până la pronunțarea CCR, va produce efecte juridice. Parlamentul, deși avea posibilitatea juridică, nu a reacționat în nici un fel. Vorbim de o ilegalitate atât de evidentă încât Parlamentul avea obligația, dacă trăim într-o democrație parlamentară, să se autosesizeze și în câteva zile s-o respingă definitiv. Procedura de urgență permitea ca acest mecanism să fie eficient rapid, maxim o săptămână.

Însă, mai mult decât o încălcare strigătoare la cer a Constituției (după demitere un Guvern nu mai poate promova nici un fel de OUG), avem aici infracțiuni grave săvârșite de membrii Guvernului, în frunte cu Ilie Bolojan.

În primul rând este un fals intelectual grosolan: OUG 38 poartă drept data emiterii ziua de 4 mai, când în realitate aceasta este 8 mai, atunci când a fost repusă, obligatoriu potrivit legislației, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. S-a comis acest fals pentru a acoperi adoptarea OUG-ului într-o perioadă când Guvernul nu avea dreptul să facă asta (repunerea pe ordinea de zi a unei OUG deja votată anterior dar încă nepublicată în M Of înseamnă exact re-adoptarea OUG-lui, o spune chiar HG-ul care reglementează activitatea normativă a Guvernului și care a fost invocat de acesta în jenanta comunicare publică facută).

Apoi avem mai multe infracțiuni de abuz în serviciu. După data de 5 mai, adică după demitere, Guvernul și Ilie Bolojan personal nu mai puteau face nici o operațiune administrativă care să ducă la emiterea unei ordonanțe de urgență. Ilie Bolojan a semnat oug-ul după demiterea sa, iar Secretariatul general a trimis spre publicare în Monitorul Oficial și spre înregistrare la Parlament de asemenea după data de 5 mai, când legal nu se mai putea face asta.

Art. 37 alin 3 din Codul administrativ interzice, după demiterea prin moțiune, întreprinderea oricărei acțiuni care ar duce la emiterea unei ordonanțe de urgență. Nu e vorba numai de „adoptarea” propriu zisă (adică votarea în Guvern) ci de „emitere”, noțiune mai largă, care include și toate operațiunile administrative ulterioare aprobării în ședință de către Guvern a unui OUG, operațiuni necesare intrării acesteia în vigoare: repunerea pe ordinea de zi, definitivarea actului normativ, semnarea de către premier, contrasemnarea de către miniștrii, trimiterea la Parlament și la Monitorul Oficial.

Nu avem numai o problemă abstractă de neconstituționalitate, șocantă oricum prin caracterul ei unic din 1991 până acum, ci și una de natură strict penală. Curtea Constituțională nu pedepsește, doar mustrează cu arătătorul, asta nu o poate face decât justiția”, a precizat avocatul Toni Neacșu.

Și AUR a reacționat la dezvăluirea Gândul: „Am asistat la o guvernare construită pe abuz, aroganță și dispreț față de reguli”

AUR a reacționat luni, prin intermediul unui comunicat, la dezvăluirea Gândul potrivit căreia Avocatul Poporului sesizează CCR pe speța OUG Bolojan. „Am asistat la o guvernare construită pe abuz, aroganță și dispreț față de reguli”, afirmă reprezentanții AUR.

«Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la ilegalitatea comisă de guvernul condus de Ilie Bolojan, după demersurile și sesizările formulate de AUR. Este încă o dovadă că am avut dreptate atunci când am spus că acest guvern a încălcat legea și a încercat să își impună deciziile prin forță politică și presiune instituțională», au reacționat reprezentanții AUR.

Autorul mai recomandă:

Avocatul Poporului anunță pentru Gândul că sesizează CCR pentru Ordonanța de Urgență dată de Bolojan după demitere. Renate Weber: “Este foarte grav ce s-a întâmplat. E prima dată când văd așa ceva de când Constituția e în vigoare”

Gheorghe Piperea îl acuză pe Bolojan de comportament nazist, după emiterea ordonanței de urgență în mod ilegal

Florin Iordache contestă legalitatea ordonanței de urgență adoptată de Bolojan după demiterea guvernului

Ce se va întâmpla cu ordonanța adoptată ilegal de Bolojan, odată cu instalarea noului Executiv. Explicațiile lui Tudorel Toader, fost judecător CCR și ex-ministru al Justiției

AUR cere CCR să constate că ordonanța adoptată după demiterea Guvernului este neconstituțională

Fostul președinte CCR, Augustin Zegrean, condamnă punerea pe ordinea de zi a unei OUG de către Guvernul demis, Bolojan: „Nu poate să facă așa ceva” / „Scrie în Constituție”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!