Sindicatul liber Uniunea Naţională a Specialiştilor din Ministerul Public susţine că proiectul noii legi a salarizării personalului bugetar este vulnerabil din punct de vedere constituţional, legal şi de politică publică. Instituția menționează că proiectul prezintă „riscuri juridice semnificative”, cum ar fi: mecanisme de calcul neclare, riscul diminuării veniturilor și lipsa previzibilității salariale.
Modificările prevăzute în noul proiect de lege al salarizării trebuie ar trebui adoptate doar în urma unui dialog cu reprezentanții angajaților, menționează sindicaliștii într-un comunicat emis joi 28 mai.
Instituția mai subliniază că discuțiile dintre Guvern și sindicaliști nu înlocuiește acordul explicit asupra legii salarizării.
„Transparenţa este o condiție a legitimității actului normativ:
Echitatea şi predictibilitatea sunt principii care trebuie să guverneze orice reformă salarială”, se arară în comunicatul Uniunii Naţionale a Specialiştilor din Ministerul Public.
„Conform Constituţiei României şi legislației naţionale în materie de dialog social, orice modificare a regimului salarial în sectorul public trebuie adoptată în urma unui dialog real şi transparent cu reprezentanții salariaților. Guvernul a anunţat consultări cu sindicatele privind legea salarizării bugetare, însă esenţa este ca aceste consultări să fie substanțiale, nu de formă”, mai scrie în document.
Sindincaliștii atrag atenția asupra posibilității diminuării veniturilor, în special în ipoteza promovării în grad sau în funcţie. Sindicatul susţine că proiectul afectează previzibilitatea salarială, considerată un element esenţial pentru siguranţa juridică a raporturilor de muncă în sectorul public.
Problema invocată de specialiştii din parchete se leagă de mecanismul numit în proiect „diferenţă salarială tranzitorie”. Acesta este conceput ca o protecţie temporară pentru angajaţii care, la intrarea în vigoare a noii legi, ar avea un salariu calculat după noua grilă mai mic decât cel aflat în plată în decembrie 2026.
Proiectul prevede însă că această diferenţă nu se acordă personalului nou încadrat după intrarea în vigoare a legii şi poate înceta în cazul promovării sau încadrării pe altă funcţie.
În aceste condiţii, sindicaliştii susţin că proiectul nu poate fi considerat acceptabil în forma actuală, întrucât ar putea afecta drepturile salariale şi recunoaşterea vechimii în funcţie.
Proiectul noii legi a salarizării, prezentat de ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, vizează înlocuirea Legii-cadru nr. 153/2017 şi reorganizarea întregului sistem de salarizare din sectorul bugetar. Potrivit proiectului, salariile ar urma să fie calculate pe baza unor coeficienţi de salarizare, înmulţiţi cu o valoare de referinţă. Documentul prevede 12 grade salariale, cu coeficienţi între 1 şi 8.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului: