Prima pagină » Justiție » Prim verdict în Dosarul 10 august. Avocatul foștilor șefi ai Jandarmeriei: “Toate probele în apărare ne-au fost respinse!”

Prim verdict în Dosarul 10 august. Avocatul foștilor șefi ai Jandarmeriei: “Toate probele în apărare ne-au fost respinse!”

Adina Anghelescu

Azi, Tribunalul Militar va da verdictul, în primă instanță, în t în care fost trimise în judecată 16 persoane, în principal foști șefi ai Jandarmeriei și ofițeri din cadrul forțelor de ordine.

Pe lista inculpaților sunt Sebastian Cucoș (fost prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române), Cătălin Sindile (fost inspector general al Jandarmeriei Române) și Laurențiu Cazan (fost director general adjunct al Jandarmeriei Capitalei). Peste 400 de persoane s-au constituit părți civile sau vătămate, acuzând violențele jandarmilor.

Prescrierea faptelor, în august sau octombrie 2026, după caz

Termenul de prescripție în cazul infracțiunilor din rechizitoriu este, după caz, luna august sau octombrie a acestui an. Procurorul de ședință a cerut, pentru colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş şi colonelul Cătălin Sindile închisoare cu executarea pedepsei, iar pentru Laurenţiu Cazan, fostul șef al Jandarmeriei București, a fost solicitată o pedeapsă mai blândă, închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii.

Protestatarii sunt indepartati de sediul guvernului cu grenade cu gaz lacrimogen, in timpul mitingului de protest al cetatenilor romani rezidenti in strainatate, „Protestul Diasporei”, impotriva guvernului si al PSD, vineri 10 august 2018, in Piata Victoriei din Bucuresti. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Procurorul a considerat că acesta a dat declarații în instanță, pe când ceilalți nu au făcut acest lucru. Motivul pentru care Cucoș și Sindile nu au dat declarații este acela că instanța a respins pe bandă rulantă toate cererile de probatoriu solicitate în apărare din considerentul că acestea nu ar fi relevante, deși la dosar există depuse de apărare inclusiv filmări care dovedesc că multe dintre susținerile anchetatorilor nu ar fi reale.

Pe de altă parte, în timpul procesului, judecătorul George Octavian Nicolae a făcut cerere de abținere pentru că a fost asistentul unuia dintre avocati la Universitatea Nicolae Titulescu, dar această cerere, deși trebuia admisă conform regulamentului, i-a fost respinsă. Mai mult, judecătorul nu e egal în grad cu inculpații, însă acest lucru a fost trecut cu vederea din lipsă de magistrați cu grad egal la instanța militară.

Ce spune avocatul foștilor șefi ai Jandarmeriei

Contactat de Gândul, avocatul Mircea Sinescu, care îi apără pe foștii șefi ai Jandarmeriei Române a declarat că așteaptă o soluție dreaptă, de achitare, în cursul zilei de azi cu toate că procesul nu s-a desfășurat cu respectarea dreptului la apărare.

“Toate cererile de probatoriu ne-au fost respinse, iar judecătorul a renunțat la 40 la sută din martorii care trebuiau audiați. E greu de spus care va fi verdictul, dar eu, care cunosc tot ce e în dosar, mă aștept la o achitare, dacă judecata va fi dreaptă!”, a spus Mircea Sinescu.

Conform rechizitoriului, foștii șefi ai Jandarmeriei sunt acuzați de abuz în serviciu în timpul intervenției pentru restabilirea ordinii în 10 august 2018.

Istoricul dosarului este marcat de o succesiune de anchete reluate după clasarea dată inițial. Sute de persoane au fost rănite în urma busculadei produse și a intervenției jandarmilor după ce o jandarmeriță a fost agresată și deposedată de arma din dotare.

Declic, apărătorul victimelor din dosar

În iunie 2019, dosarul a fost preluat de DIICOT, unde fusese deschis un dosar privind o presupusă tentative de lovitură de stat. DIICOT a clasat atunci dosarul partial, argumentându-se faptul că intervenția jandarmilor a fost justificată, iar ordinele nu au fost abuzive.

Dosarul a ajuns înapoi la Parchetul Militar. În 2021, victimele din acest dosar reușesc la Curtea de Apel să obțină redeschiderea dosarului, iar la data de 8 august 2023 dosarul e trimis în instanță după finalizarea anchetei.

Victimele sunt reprezentate în instanță de avocații asociației Declic, la cererea cărora judecătorul a admis în timpul procesului renunțarea la 373 de martori.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
Val de scuze din Bulgaria după declarațiile controversate ale lui Radev la adresa României: „Ne pare rău, frații noștri români”
Mediafax
„Ai voie să crezi” în magia Crăciunului! Târgul din Sibiu revine cu povești, lumini spectaculoase și surprize pentru vizitatori
Click
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Când vor primi pensionarii banii în noiembrie 2026? Pensia va veni cu o mică întârziere
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
România dezvoltă un sistem de navigație pentru drone care poate funcționa și atunci când semnalul GPS este bruiat
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Se transformă mușchii în grăsime dacă renunțăm la sport?
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP