Prima pagină » Actualitate » Magistrații au reclamat la Comisia Europeană o încălcare a independenței judecătorilor. Ce au transmis prin scrisoare

Magistrații au reclamat la Comisia Europeană o încălcare a independenței judecătorilor. Ce au transmis prin scrisoare

Bianca Dogaru

CSM a trimis o scrisoare oficială președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care denunță un atac fără precedent asupra independenței judecătorilor de la București. Documentul, bazat pe o hotărâre adoptată în unanimitate de Secția pentru judecători, avertizează că puterea politică aflată la guvernare a declanșat o campanie dură pentru a distruge autonomia financiară a sistemului judiciar și pentru a pune tribunalele sub control politic.

Comisia Europeana

O campanie coordonată de discreditare și presiune financiară

Magistrații susțin că, din luna iulie 2025, autoritățile au început să taie din resursele instanțelor și au afectat grav pensiile, salariile și angajările de personal. Pentru ca populația să accepte aceste măsuri, politicienii ar fi pornit un război mediatic prin care judecătorii sunt acuzați pe nedrept de corupție sistemică.

„Analizate separat, măsurile individuale și campaniile mediatice au depășit adesea linia roșie a loialității constituționale. Efectul lor cumulativ este de natură să producă un efect de inhibare asupra judecătorilor, să erodeze încrederea publicului în instanțe, să diminueze independența financiară și operațională a puterii judecătorești.”

Semnal de alarmă dat de peste 3.500 de judecători

În scrisoare se arată că situația a devenit critică atunci când adunările generale din toate cele 239 de instanțe din România s-au reunit de urgență. Mai mulți judecători, inclusiv de la ÎCCJ, au început să depună cereri de pensionare.

„Toate cele 239 de adunări generale ale curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor (cu o singură excepție) au adoptat, ca primă și principală constatare, faptul că denunță degradarea continuă a statului de drept în România prin încercarea susținută a puterii politice de a subordona justiția. Evaluarea comună exprimată la toate nivelurile de jurisdicție a fost că statul de drept însuși se degrada.”

CSM cere intervenția Comisiei pentru protejarea cetățenilor

Reprezentanții CSM amintesc liderilor europeni că instanțele din România aplică legile întregii Uniuni, iar distrugerea independenței acestora va lăsa cetățenii de rând fără apărare în fața abuzurilor.

„Subliniem că prezenta scrisoare este formulată în apărarea dreptului cetățenilor de a beneficia de instanțe independente, în cadrul sistemului de drept al Uniunii Europene, precum și a echilibrului constituțional, fără de care guvernarea democratică nu poate funcționa.”

Scrisoarea integrală poate fi consultată AICI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Drona-monstru a Ucrainei: 1 tonă de explozibil, capabilă să lovescă ținte de la mii de kilometri distanță
Digi24
Doi pensionari au devenit milionari în euro după ce au dat statul în judecată în urma unor lucrări împotriva inundațiilor
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al Mariei, tânăra de 21 de ani care a fost aruncată în gol fără coardă de siguranță. Și-ar fi prevestit moartea 😲
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție incendiară! Costumul de baie i-a scos în evidență formele generoase
Adevarul
Până unde merge ruptura dintre europeni și SUA? Berlinul vrea sub scutul nuclear francez. „E un levier diplomatic”
Mediafax
Ce scrie despre „șansele lui Veștea” cea mai mare companie la nivel mondial de consultanță și risc politic
Click
Luminița Anghel, în doliu. Sora cântăreței s-a stins din viață: „S-a dus alături de părinții noștri iubiți”
Digi24
„Benzinăria Moscovei” este în flăcări. Ucraina a atacat una dintre cele mai mari rafinării din Rusia. Mesajul lui Zelenski
Cancan.ro
Mama Mariei, tânăra care a fost aruncată în gol fără coardă de siguranță, strigăt de durere: ,,Te-a luat de lângă mine``
Ce se întâmplă doctore
Care a fost, de fapt, cauza morții turistului german care a intrat în apa mării la Mamaia. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Armele secrete ale Ucrainei: Tancurile vechi devin letale cu „creier” UE
Descopera.ro
O planetă potențial locuibilă la doar 10 ani-lumină de Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Domnule doctor, eu tot văd capre negre!
Descopera.ro
Melvin Lerner și experimentul care a dezvăluit o latură întunecată a omenirii