Prima pagină » Actualitate » Un medic stomatolog și 2 polițiști din Timiș sunt cercetați după ce au împușcat animale sălbatice cu arme deținute ilegal. Ce spun anchetatorii

Un medic stomatolog și 2 polițiști din Timiș sunt cercetați după ce au împușcat animale sălbatice cu arme deținute ilegal. Ce spun anchetatorii

Doi polițiști și un medic stomatolog din județul Timiș sunt cercetați într-un dosar de braconaj. Aceștia sunt acuzați și de încălcarea regimului armelor și munițiilor, precum și de folosirea armelor fără drept. Anchetatorii susțin că ar fi vânat ilegal animale sălbatice.

Anchetatorii au descoperit că, ulterior, după ce animalele sălbatice erau vânate, carnea ajungea să fie tranșată la o fermă din Jebel. Polițiștii transmit că șase persoane vor fi audiate în dosar. Aceștia ar fi vănat ilegal mistreți, iar carnea ar fi fost împărțită.

Percheziții în județul Timiș

„Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, uz de arme fără drept, precum și infracțiuni prevăzute de legislația privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic”, transmite Maria Mitroi, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.

Ce transmite IPJ Timiș

Au fost efectuate percheziții la 13 adrese, transmite IPJ Timiș.

„În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, precum și pentru infracțiuni prevăzute de legislația privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Activitățile sunt desfășurate în vederea administrării probatoriului, stabilirii întregii activități infracționale și identificării unor bunuri de interes în cauză.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Orașului Sânnicolau Mare, Secției 9 Poliție Rurală Jebel, Poliției Orașului Ciacova, al specialiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș.

Revenim cu informații de interes public pe măsura derulării activităților, a transmis IPJ Timiș.

Sursă foto: Shutterstock (imagini cu rol ilustrativ), captură video

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Negocierile de la Cotroceni, în impas. SURSE: „Partidele nu au dat dovadă de flexibilitate în urma discuțiilor de azi”
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Lidia Buble, imagini spectaculoase din vacanță în Grecia. Apariția seducătoare care a atras atenția fanilor: „Rar mi-a dat să văd așa ceva…”
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Studiu: multe femei aleg un analgezic mai puțin eficient pentru durerile menstruale