Prima pagină » Știri externe » POLITICO: Acordul pentru 200 de avioane Boeing dintre SUA și China este în pericol. Beijingul cere noi garanții, iar negocierile s-au blocat

POLITICO: Acordul pentru 200 de avioane Boeing dintre SUA și China este în pericol. Beijingul cere noi garanții, iar negocierile s-au blocat

Donald Trump și Xi Jinping / Foto - Mediafax

Acordul preliminar dintre SUA și China, privind vânzarea a 200 de avioane Boeing către Beijing, anunțat după întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping, riscă să eșueze, relatează POLITICO. Beijingul cere garanții pe termen lung pentru livrarea de piese de schimb și servicii de mentenanță, condiții pe care administrația americană susține că nu le-a acceptat în înțelegerea inițială.

Negocierile s-au blocat din cauza noilor condiții impuse de Beijing

Guvernul chinez a surprins administrația Trump cu noi cerine privind acordul pentru achiziția a 200 de avioane Boeing, potrivit a trei surse familiarizate cu negocierile, citate de POLITICO.

Beijingul solitică garanții pe termen lung pentru furnizarea de motoare, piese de schimb și servicii de mentenanță, pentru a se asigura că viitoarele restricții comerciale sau de export impuse de SUA nu vor afecta operarea aeronavelor.

Potrivit surselor, casa Albă consideră că aceste condiții nu au făcut parte din înțelegerea inițială la care Donald Trump și XI Jinping au ajuns în cadrul summitului desfășurat la Beijing.

„Acordul cu Boeing se destramă. Au dificultăți cu el”, a declarat una dintre persoanele familiarizate cu modul în care administrația americană privește negocierile.

Casă Albă încearcă să salveze tranzicția de 19 miliarde de doalri

Oficialii americani intenționează să discute blocajul în această săptămână cu viceministrul chinez de Externe, Ma Zhaoxu, aflat în vizită în SUA.

Valoarea acordului este estimat între 17 și 19 miliarde de dolari și reprezintă unul dintre pușinele rezulatte concrete obținute în urma întâlnirii dintre cei doi președinți.

Casa Albă susține că serviciile de întreținere solicitate acum de Beijing nu au fost incluse în acordul iniția. Totuși, în lipsa unui document semnat de cele două părți, interprinderile privind termenii tranzacției diferă.

„Punctele de conflict sunt mai puțin legate de prețul aeronavelor și mai mult de pachetul pe termen lung privind motoarele, piesele de schimb, întreținerea și service-ul. China își dorește încrederea că nu va deveni dependentă de o relație de sprijin pe care SUA ar putea-o restricționa ulterior”, a declarat o altă persoană familiarizată cu poziția administrației americane.

Casa Albă a refuzat să comenteze informațiile, iar Ambasada Chinei și compania Boeing nu au răspuns solicitărilor de comentarii formulate de POLITICO.

Discuțiile vizează și promisiunile Chinei privind importurile agricole

Negocierile nu se limitează la contractul Boeing. Administrația Trump este nemulțumită și de ritmul în acre China își respectă angajamentele privind achizițiile de produse agricole americane.

Potrivit datelor Departamentului Agriculturii al SUA, Beijingul a rezervat până acum aproximativ 1,3 milioane de tone de soia din recolta din această toamnă, deși angajamentul anunțat de Casa Albă prevedea achiziții de aproximativ 25 de milioane de tone anual până în 2028.

„Cumpărările de soia au crescut cu adevărat abia în ultimele două săptămâni. În acest moment, oamenii de aici se uită la ce s-a livrat de fapt de la Beijing și se enervează”, a declarat o a treia persoană familiarizată cu poziția administrației Trump, fost oficial apropiat acesteia.

Casa Albă consideră reluarea importurilor de produse agricole drept un obiectiv important, inclusiv din perspectiva sprijinului electoral în statele americane mari producătoare de soia.

„Trump și echipa sa vor să vadă acordurile finalizate. China nu a plasat comanda”, a declarat o altă sursă apropiată negocierilor.

„Xi nu simte un sentiment puternic de urgență pentru a finaliza aceste achiziții”

Ali Wyne, expert în relațiile dintre SUA și China la International Crisis Group, consideră că autoritățile chineze folosesc aceste negocieri pentru a-și consolida poziția în relația cu Washingtonul.

„Oficialii chinezi cred că Trump dorește și trebuie să mențină o relație puternică cu Xi mai mult decât invers, în special pentru a evita o nouă ruptură economică înainte de alegerile intermediare din SUA. Așadar, Xi nu simte un sentiment puternic de urgență pentru a finaliza aceste achiziții”, a declarat Wyne.

Potrivit eacestuia, amânarea acordurilor privind avioanele Boeing și importurile agricole oferă Beijingului un avantaj în negocierile comerciale și îl determină pe Donald Trump să continue dialogul cu liderul chinez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Europa pierde cursa cu SUA și China! Sute de universități, inclusiv din România, cer INVESTIȚII MASIVE în cercetare
Digi24
Victor Ponta a participat la deschiderea Jocurilor Nomade din Bișkek, unde în tribune a fost și Putin: „Nu am știut că va fi prezent”
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Prosport.ro
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Mediafax
Caz ȘOCANT la Brașov. Unii studenți acuză un profesor de HĂRȚUIRE, alții îl apără
Click
De ce nu-și deschide chef Sorin Bontea restaurant: „Se alege praful!”. Cum se menține după ce a slăbit 15 kilograme
Digi24
Evadare incredibilă. Cu mâinile legate, un soldat și-a dezarmat paznicul, s-a aruncat în râu și a fugit 4 zile prin munți
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Descopera.ro
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Luna Pământului s-ar fi format în doar 5 ore după un impact gigantic
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie